Piraţi : Orașul dispărut

Scăparea

Perspectiva Teresa
  Se pare că norocul ne-a părăsit. Acum eu și Wil suntem în celulă. În câteva ore o să ne decidă soarta și situaţia nu este roz pentru niciunul dintre noi. 
  Jack vine în faţa noastră.
-Să știţi că am ajuns.spune el
-Bine.spun eu venind mai aproape de grati.
-Să ști că încă te-aș putea salva de la ce te va aștepta. Doar să-mi spui.spune el
-Nu am nevoie de ajutorul tău. Dacă aș fi ajutată mereu și nu aș ști de ce aș putea realiza singură.
-Faci cum vrei,dar dai cu piciorul unei oportunităţi ce o primești o dată în viaţă.
-Asta este problema mea.
-Din care ai putea scăpa foarte ușor spunând da.
-Dacă eram acea Teresa de acum câteva luni aș fi spus da de la început,dar Teresa de acum nu își lasă camarazi la necaz.
-Adică Wil? Eu sunt de zece ori mai frumos decât el.
-Și în același timp un egoist,lăudăros. Sincer nu sunt un fan ale acestor calităţi.
-Treaba ta. Nu ști ce pierzi.
Jack deschide celula și ne leagă mâinile și ne duce în sala tronului. Nodul pe care l-a făcut este ușor de desfăcut. Eu și Wil îl desfacem din secunda în care am intrat în cameră. În faţa noastră eram tatăl lui Wil și mama sa.
-Să nu mai lungim lucrurile și să îi trimitem să fie decapitaţi.
-Dar Wil este fiul tău. Nu poţi să faci așa ceva.spune mama lui Wil
-Fiul care nu merită să fie prinţ sau să fie demn de titlul cu care s-a născut.
  Eu urc pe biroul lui.
-Dă-te jos!ţipă el la mine
-Dacă tot o să mor cred că ar trebui să profit de ultimele mele ore.
-Gărzi! Luaţi-o de aici!ţipă el
-Am uitat să menţionez faptul că data trecută ţi-am mituit gărzile și ele nu o să te asculte. Se pare că o să stăm la discuţii așa că ne trebuie vin roșu. Wil,poţi să ne aduci mai multe sticle? O să stăm de vorbă.
-Asta s-o crezi tu.spune tatăl lui Wil
Eu fug de el prin tot castelul și el încearcă să mă prindă. Nu are nicio șansă.
Perspectiva mama lui Wil
Sunt foarte fericită că Wil a găsit pe cineva care îl face fericit. El se așează pe scaun.
-De ce nu te duci după ei?
-Ea este foarte rapidă atunci când vrea. Stau fără griji.
-Wil,vreau să-ţi dau ăsta.
Eu îmi iau inelul de logodnă și i-l pun în palmă.
-Ce să fac eu cu ăsta?
-Este clar că o să ajungi să te însori cu ea chiar dacă nu este tipul de fată cu care m-aș fi așteptat să te însori,dar dacă te face fericit prin felul ei de a fi asta mă face fericită.
-Mersi. Acum cred că ar trebui să o găsesc.
În acel moment vine Teresa cu o prăjitură în mână și blochează ușa cu un scaun. Soţul meu nu era cu mult în urmă și părea foarte furios.
-Unde este fata asta?ţipă el pe un ton furios.
Perspectiva Wil
Se pare că Teresa nu s-a abţinut și a luat o prăjitură de la bucătărie.
-Ai avut timp să iei o prăjitură?
-Îmi era foame și după toată alergătura asta cred că am slăbit un kilogram.
-Nu te mai văita. Trebuie să scăpăm de aici.
-Wil,vom sări pe geam.
-Ai înnebunit?
-Este o căruţă. Vom ateriza pe ea și o să ,,împrumutăm,, o corabie.
-Se pare că ai un plan nebunatic.
-E singurul pe care îl avem. Dacă nu ai tu altă idee pentru că aș vrea să o știu.spune ea
-Bine.
Eu și Teresa ne ţinem de mână și sărim pe geam. Aterizăm pe căruţă. O luâm la fugă spre port. Îl văd pe tatăl meu uitându-se la noi.
  Ajungem la port și mergem pe prima corabie pe care o vedem. Norocul nostru este că corabia era goală. Toate pânzele sus și am pornit la drum.