Latino Lover

C A P I T O L U L 2

Madena

— Scumpo, ești acasă? vocea mamei se auzise destul de tare în timp ce mă chinuiam să termin de mâncat pe terasa din spatele casei.

— Da, am murmurat cu gura plină de mâncare în timp ce mă pregăteam să mă ridic. Îmi fusese enorm de dor de ea, nu o mai văzusem de la ultima vacanță de iarnă și de atunci trecuseră câteva luni bune.

Imediat cum a deschis ușa, m-am repezit spre ea și am îmbrățișat-o cât de lung și tare am putut. Speram doar să nu înceapă să plângă, nu o suportam în situații în care devenea emoțională. Îmi transmitea și mie din starea ei și la cât de fericită eram, nu mai aveam nevoie de ceva negativ. Îmi fusese de ajuns întâmplarea de dimineață în care am fost înconjurată de tipii ăia dubioși de cartier.

— Cum te simți, scumpo? Ai reușit să te acomodezi? se așezase lângă mine, privindu-mă zâmbăreață. Era obosită, avea cearcăne evidente și ridurile i se mai accentuaseră puțin. Dar rămăsese la fel de calmă și zâmbăreață ca întodeauna.

— Am lenevit toată după-amiaza, i-am răspuns sinceră, stârnind un chicot din partea ei. Dar promit că o să îmi desfac bagajele mâine, am vorbit cu degetul arătător ridicat, dându-mă în stambă în fața mamei. Apropo, îmi amintisem de mașina cu care venisem, am lăsat rabla aia pe marginea drumului. Nu am mai ajuns cu ea în garaj, am râs amuzată, deși situația fusese mai mult decât penibilă. Ajunsesem motivul de glumă a unor tipi care erau prin zonă în acel moment, mă simțisem josnic. Deja începeam să urăsc zona în care trăiam.

— Ah, era cât pe ce să uit. Am chemat un băiat care se pricepe și care stă prin zonă, i-am spus să arunce acum o privire. O să luăm cina cu el! mă anunțase ca o rază de soare în timp ce se îndreptase spre bucătărie pentru a pregăti cina. Grozav! Mama și puterea ei de a socializa cu oricine.

În schimb, eu nu eram ca ea, habar nu aveam cum să comunic cu persoane pe care nu le cunoșteam și nici nu-mi plăceau situațiile de genul acesta.

Ieșisem din casă cu o mie de scenarii în cap, mă întrebam peste ce tip dubios mai aveam să dau. Oricum, nu credeam că putea să fie mai rău decât fusese dimineață.

Ei bine, nici nu apucasem să îmi ridic bine ochii din telefon, căci îl găsisem pe mexicanul tupeist de dimineață, inspectându-mi mașina. Chiar nu mai aveam chef de tipi aroganți ca el, eram sătulă până peste cap de ei.

— Tu ce cauți aici? intrasem în discuție cu el și nu puteam să exprim în cuvinte cât mă deranjase zâmbetul lui cuceritor când mă observase.

Al naibii mexican! Cred că era unul dintre cei mai frumoși tipi pe care îi văzusem în viața mea. Trebuia să recunosc că prezența lui mă intimida într-un fel. Își schimbase hainele, nu mai purta bocanci și geacă de piele, își luase o cămașă neagră pe care o purta desfăcută la primii nasturi pentru a-și expune pieptul și purta o pereche de pantaloni negrii și strâmți pe picioarele lui lungi.

— Senorita, ce plăcere să ne întâlnim din nou! vorbise ușor răutăcios în timp ce mă analizase din cap până în picioare. De unde mă știa idiotul ăsta?

— Vezi-ți de treabă! Cu cât mai repede termini, cu atât mai repede mănânci! i-am tăiat entuziasmul fără să mai stau pe gânduri!

— Mâncăm împreună? se oprise la câțiva centimetri depărtare, privindu-mă ciudat. Ce încerca să facă? Sau de ce naiba se purta ca și cum ne-am fi știut de o viață?