Latino Lover

C A P I T O L U L 27

— Madena, mama se speriase de mine, scăpându-și bolul cu chipsuri pe podea. Oh, Doamne. Ai pățit ceva, te simți bine? își înlăturase pătura cu care era acoperită și se repezise spre mine. Știam că arătam deplorabil și că rochia de pe mine o ducea cu gândul la multe scenarii, dar eram bine... oarecum.

— Nu am nimic, nu te panica! am încercat s-o calmez, trăgând de materialul rochiei în așa fel încât să ajungă măcar până la jumătatea coapsei. M-am întors acasă, am anunțat-o pe un ton al vocii care se voia a fi cât mai calm și relaxat. În realitate, sunase ca și cum m-aș fi chinuit să nu plâng în fața ei.

— Nu știu ce e cu rochia ta, dar te rog să urci și să te schimbi, după care revii și vorbim, bine? Îți pregătesc un ceai fierbinte până atunci, îmi vorbise blând și înțelegător în tot acest timp. Am dat din cap în semn că da după care am urcat la etaj cu greu, rochia asta îmi făcea numai probleme.

Am ezitat să intru în camera mea, aveam atâtea amintiri aici... cu Manuel, cu Valentino. Nici nu știam cum aveam să-mi țin în frâu toate sentimentele de neputință și de tristețe. Mi-am înlăturat gândurile imediat și am pătruns în cameră, patul se scălda într-un întuneric amețitor, iar biroul era slab luminat de razele lunii.

M-am întreptat spre noptieră și am aprins lumina, am tras aer adânc în piept și mi-am plimbat ochii peste tot pe pereți. Oh, la naiba cu tine Madena. Nu ar fi fost mai simplu să nu te îndrăgostești de un tip despre care simțeai că e prea mult pentru tine?

Nu am mai stat pe gânduri și mi-am luat pijamalele, le-am aruncat pe pat după care am scăpat de rochie și m-am îmbrăcat cu el. Cât de bine era să port haine largi și confortabile, rochia pe care o aveam de la Olivia avea să-și găsească locul în coșul de gunoi.

Înainte de a pleca înapoi în living am zărit o bucată de material în colțul patului și pentru prima dată am avut impresia că idiotul ăla de Manuel își uitase ceva. Însă nu, după ce am cuprins bucata de material neagră cu ceva modele albe, am realizat că era bandana lui Valentino și că și-o uitase la mine în seara aceea.

Mirosea a el și după atâtea zeci de zile care trecuseră de atunci, nu m-am putut abține să nu-mi amintesc de seara aia în care se prefăcuse că este supărat pe mine numai ca să se joace cu simțurile mele. Ce vremuri.

Am îndesat-o într-un sertar în grabă după care am coborât în pași rapizi spre living. Mama așezase două căni de ceai fierbinte pe măsuța din sticlă și părea că mă aștepta. Dacă la început ezitam în sinea mea să îi povestesc despre cele întâmplate cu brunetul mexican, acum mi se părea cea mai bună opțiune s-o las să știe cum mă simt mai exact.

Am luat loc lângă ea în liniște, simțindu-i ochii îngrijorați de mamă care mă analizau din greu. Oare ce-și închipuia?

— Madena, scumpo? mâinile ei calde s-au oprit pe obrajii mei și nu știu de ce simțeam, dar mama cred că se simțea prost pentru toată situația cu Manuel și pentru faptul că mă neglijase. Îmi pare rău, vocea ei deja tremura ușor, iar eu nu voiam să o văd că plânge pentru că nu știam dacă eram în stare să mă abțin să nu bocesc lacuri.

— Nu mă face să devin emotivă, te rog! am rugat-o cu zâmbetul pe buze, încercând să înveselesc atmosfera. Uite, sunt aici alături de tine și nu trebuie să îți mai aduci aminte de greșelile pe care le-ai făcut până acum.

— Îmi pare rău că nu te-am crezut, Madena. Îmi pare rău atât de tare. Am ajuns din nou să cred că e mai bine să rămân singură, îmi mărturisise printre pauze lungi de expirat aer, iar eu începeam să mă simt prost pentru ea.

— Mamă, eu nu ți-am interzis niciodată să nu te vezi cu bărbați, dar încearcă să nu te lași atât de mult orbită de ei. Unii dintre ei nu sunt singuri fără motiv, trebuie să încerci să vezi dincolo de ce arată la o primă întâlnire, bine? Să știi că eu încă îl aștept pe acel făt-frumos pentru tine, am încurajat-o optimistă în timp ce ea îmi arătase un zâmbet plăpând și timid.