Latino Lover

C A P I T O L U L 14

Priveam relaxată un film pe laptop în timp ce mă bucuram de liniștea din jurul meu, mă retrăsesem pe terasa din spate și-mi adusesem un capuccino fierbinte. Voiam cu orice preț să înlătur senzația de supărare pe care o aveam în interiorul meu, cearta de aseară pe care o avusesem cu mama rămăsese în același stadiu.

Din câte auzisem, plecase de dimineață la Manuel, cel mai probabil. Nu aveam nimic împotriva asta, însă nu voiam să îl văd pe Manuel prin preajma mea. Mama însă nu voia să înțeleagă chestia asta.

Deci așa rămâne?

Privisem spre ecranul telefonului și mesajul de la Valentino îmi înseninase ziua. Înainte de a pleca sesizase că eram supărată și cumva am reușit să îi povestesc despre discuția mea cu mama. Stabilisem că voi merge la o petrecere cu prietenii lui și cu el pentru că voiam pur și simplu să uit de toate probleme pe care le aveam cu mama. Poate era timpul să mă mai distrez și eu.

Mhm, nu mi-am schimbat gândurile.

I-am confirmat brunetului printr-un mesaj scurt după care am continuat să mă concentrez asupra filmului clișeic pe care încercam să-l urmăresc. Mă prefăceam pentru că în sinea mea mă tot gândeam la ce naiba îi spusese Manuel mamei încât reușise să o îndepărteze de mine în halul ăsta.

Mă speriasem brusc când auzisem o voce joasă și răgușită, îmi dusesem mâinile spre piept și îmi ridicasem ochii ca să îl găsesc pe Manuel însuși, stând sprijinit de perete. Ciudat, nu auzisem niciun zgomot din curte. Ori mă pierdusem prea tare printre gânduri, ori el chiar își dorise să mă ia prin surprindere.

— Pot să intru? vorbise galant și respectuos în timp ce mă privise serios. Hm, prezența lui mă intimida destul de tare.

— Desigur, am vorbit la rândul meu respectuos, închizându-mi laptopul de urgență. Vrei să te servesc cu ceva? l-am întrebat serioasă, intenționând să mă ridic. Îmi făcuse semn că nu și în momentul respectiv m-am așezat înapoi pe scaun.

— Nu vreau să te sperii, Madena. Relaxează-te, vorbise calm, iar eu m-am încordat și mai tare pentru că omul mă citise perfect fără să se chinuie prea tare. Am venit să vorbim despre supărările tale, știu că e greu să accepți un tip nou lângă mama ta, începuse să vorbească el în timp ce ochii nu i se mișcau deloc de pe mine. Între-adevăr era un bărbat șarmant și încrezător în sine în comparație cu mine, o tipă guralivă și cam atât.

— Manuel, nu vreau să crezi că am ceva cu tine. I-am tăiat cuvântul fără să mai stau pe gânduri. Nu am mai venit aseară pentru că m-am certat cu mama. Probabil ți-a povestit cât de supărăciosă sunt, i-am vorbit fără niciun fel de emoție, privindu-l în ochi netimorată de prezența lui.

— Mama ta părea afectată, sper că nu este ceva grav, mi-a dat el replica, iar eu am privit oriunde, evitându-l.

— Avem problemele noastre, mă bucur că i-ai făcut seara mai bună, am adăugat puțin ironică. A venit cu mai mult chef de ceartă, mi-am spus în sinea mea, înghițind în sec.

— Aș fi încântat dacă aș putea să ajut cu ceva, se băgase el unde nu-i fierbe oala, iar eu deja mă enervasem. Cu ce drept?

— Sunt problemele noastre, Manuel! i-am replicat simplu, iar pe pe chipul lui am putut sesiza puțină satisfacție. Ce naiba? Speram că am interpretat aiurea expresia de pe chipul lui.

— Și ale mele, Madena! mă contrazise imediat, iar eu mi-am dat ochii peste cap, nemulțumindu-l vizibil. Nu te încrunta, Madena. Că îți place sau nu, voi face parte din familia asta și va trebui să mă accepți, își luase poziția defensivă, uimindu-mă puțin.