Latino Lover

C A P I T O L U L 28

— Sunt ok, nu te mai stresa, Olivia! am încercat s-o conving în timp ce îmi așezam geanta pe umeri. Bruneta fusese drăguță și se oferise să strângă în locul meu numai să nu mă mai vadă atât de posomorâtă și dezorientată. M-am contrazis cu ea, mă simțeam prost pentru că nu-mi plăcea să las pe alții să facă pentru mine mai ales când nu aveam o problemă de sănătate care să mă împiedice vizibil să nu mai muncesc.

Când părea că se supără pe mine, am hotărât să îi fac pe plac și să mă car afară din restaurant, închisesem ușa silențios în urma mea și respirasem adânc aerul rece al serii. Aș fi putut să petrec toată noaptea afară numai să nu mă mai simt atât de aeriană.

— La ce te holbezi, prințesă?

Mi-am dus mâinile la piept, speriindu-mă teribil de tare. A naibii tip, fix acum se găsise și omul ăsta să se bage în seamă cu mine? Grozav.

— De când naiba sunt prințesă și nu știu eu? l-am întrebat deloc prietenoasă. Nimeni altul decât Jose stătea sprijinit de peretele de sticlă a localului în timp ce ducea ceva spre gură, probabil o țigară.

— Te conduc? mă întrebase pe un ton care ilustra pur flirt, iar eu mi-am dat ochii peste cap deloc impresionată. De la cine aflase că Valentino și eu nu mai eram împreună? Pentru că asta îmi venea în minte când mă uitam la el, flirt și iarăși flirt.

— Pot să merg singură acasă, nu am nevoie de ajutor special din partea ta, l-am înștiințat deloc prietenoasă, îndreptându-mă spre colț pentru a-mi lua bicicleta de unde o parcasem.

Când am trecut prin fața lui, m-a prins de brațul strâng și m-a tras cu putere spre trupul lui. Ce naiba era greșit cu el? Se aștepta să îi ajung în pat chiar din prima noapte? Huh, bună glumă.

— Ai nevoie de mine, vocea lui devenise foarte suavă în timp ce îi simțeam buzele, mișcându-se agale în jurul urechii mele. Mirosea a țigări îmbâcsite și a parfum masculin destul de slab. Mă ținea atât de strâns încât brațul meu se presa la propiu de abdomenul lui tare și fierbinte.

— Hai nu zău? m-am smuncit din strânsoarea lui cu putere, însă nu reușisem să mă distanțez de el. Era puternic a naibii, se folosea de toată puterea lui pentru a mă ține lângă el.

— Ce crezi că-ți fac? Doar te duc acasă, Madena! devenise pașnic, iar am oftat deloc impresionată. Jose, Jose, mare jucător de femei mai erai.

— Uite unde era bunul samaritean, mi-am dat ochii peste cap, întorcându-mă spre el. Dacă vrei să obții ceva de la mine, îți spun de pe acum că nu ai nici cea mai mică șansă, l-am privit sigură, declarându-mă neimpresionată de el. Nimic din ce nu am mai văzut sau simțit până acum. Frumușel: da. Arogant: Cât se poate. Plin de încredere: nici nu mai încăpea vorba. Bine făcut: un lucru necesar dacă voiai cât mai multe fete frumoase în patul tău. În rest, nimic prea interesant la el.

— Cine spune că vreau ceva de la tine? Crezi că aș depune efort să vin să te văd ca să obțin ceva? probabil încerca să-mi câștige simpatia sau ceva, dar chiar nu eram impresionată.

— Normal, i-am privit ochii de viperă și rânjetul de prădător. Pe cine minți tu? l-am întrebat curajosă. Crezi că poți ajunge în patul meu? l-am interogat deranjată de cuvintele lui frumoase și goale. De ce toți bărbații mințeau când voiau să cucerească o femeie? Nu exista absolut niciunul care să fie sincer.

— Nu strică să încerc, își mușcase buzele, iar eu am simțit că vreau să vomit. Cât de direct era băiatul! Mă uimea și scârbea în același timp.