Latino Lover

C A P I T O L U L 46

Capitol necorectat.

— Nu trebuia să vii după mine, am insistat supărată pe bărbatul din fața mea. Îi cerusem răspunsuri la câteva întrebări, nu un taxi sau un șofer personal.

— Madena, însuși craiul de Carl vorbise cu un deranj vizibil în glas, deși amabilitatea lui mă călca pe nervi. Nu-mi plăceau oamenii care îmi încălcau spațiul personal și făceau în tocmai opusul spuselor mele.

— Vreau să vorbesc ceva cu tine, Carl. Cinci minute, nu vreau să te rețin prea mult, am insistat, însă m-am trezit luată gentil de mână și condusă până de partea cealaltă a mașinii. Bineînțeles că mi-a deschis portiera și m-a poftit în interiorul mașinii lui. Aș fi vrut să-mi dau ochii peste cap, dar știam că degeaba aș fi făcut-o pentru că prietenul lui Valentino făcea ce-și punea în minte și nu asculta de nimeni altcineva.

— Nu mai bine vorbim acele cinci minute la mine acasă? Vrei să înghețăm amândoi de frig pe străzile astea? brunetul încerca să mă facă să mă simt mai comod chiar dacă nu prea îi ieșea. Îi înțelegeam scopul inocent de dincolo de acțiunile lui, însă nu voiam să mă înțeleagă greșit în ceea ce privește sentimentele lui pentru mine.

— Încă nu a venit iarna, Carl. Nu am fi înghețat, l-am contrazis serioasă în timp ce îl priveam sfioasă cum conduce. Spre deosebire de Valentino, Carl purta multe inele pe degete și era mai tot timpul îmbrăcat elegant. Îmi aminteam abia acum că Valentino îmi povestise că prietenul lui nu era sărac deloc.

— Șateno... Carl mă mustrase deranjat de refuzurile mele indirecte. M-am făcut mică în scaunul din dreapta lui și m-am rezumat la a privi străzile pustii și întunecate. Carl a condus în liniște până când am ajuns acasă la el și m-a invitat absolut binedispus în casa lui.

M-a primit în livingul lui și după ce s-a asigurat că mă voi face comodă s-a grăbit să se îndrepte spre bucătărie. Mă luase prin surprindere cu sticla de vin pe care o adusese, însă m-am și liniștit în același timp văzând că avea și ceva suc și apă.

— Bei ceva, Madena? ochii lui m-au găsit imediat, stăruind asupra mea câteva secunde lungi.

— Ah, nu. Mă simt puțin obosită, am adăugat, inspirându-i brunetului o energie nu tocmai bună. Nu voiam totuși să îl împovărez cu problemele mele.

— Pot să ascult... dacă vrei să îmi povestești, bineînțeles, luase loc în fotoliul situat în dreapta mea, concentrându-și atenția asupra mea.

—  Voiam să te întreb niște lucruri despre Valentino, oftasem greoi fără să realizez. Mă îngrijorează comportamentul lui din ultimul timp, am recunoscut în timp ce mi-am încredințat toate grijile brunetului din fața mea.

— Sper că nu v-ați certat după ce am plecat noi, Carl vorbise sincer în timp ce eu mă gândeam ce ar fi trebuit să îi spun despre relația noastră și ce nu.

— Nu ne-am certat, dar nici nu ne-am spus prea multe, am vorbit absolut epuizată de tot ce însemna Valentino. Nu mai înțelegeam ce se petrecea în mintea lui și ce mai simțea pentru mine.

— Să înțeleg că nu sunteți în cel mai bun stadiu al relației, Carl turnase un pahar de suc în paharul destinat mie și lui își turnase un pahar de vin.

— Ce se întâmplă cu el, Carl? Tu și Jane sigur știți mai multe, cu mine nu mai vorbește atât de mult precum o făcea cândva și nu știu care este motivul pentru care asta, m-am prefăcut neafectată ce cele întâmplate în ultimul timp.

— Madena... se întinsese spre mine și îmi cuprinsese mâna dreaptă în a lui. Nu știam ce voia să facă cu acest gest, însă l-am lăsat să continue. Nu cred că era momentul potrivit în care Carl s-ar fi gândit să întreacă limita. Probabil ai văzut că eu și Jane am fost la el în seara asta, ne-a povestit despre planurile tale. Nu știam că ai de gând să pleci, Carl lăsase tulburarea să îi cuprindă chipul. Părea foarte distras de chestia asta a ta, deși a încercat să camufleze totul cu optimismul cu care ne obișnuia înainte.