Latino Lover

C A P I T O L U L 22

— Mă faci să cred că te joci cu mine, Valentino! i-am mărturisit în timp ce mă alăturam lui. Stătea așezat pe una dintre pietrele mari de la țărm în timp ce privea în zare. Ne depărtasem destul de mult de grup pentru a încerca să discutăm despre problemele noastre, însă nu știam dacă aveam să primesc niște răspunsuri pertinente de la el. Nu aveam idee de ce se petrecea în capul lui acum, îi priveam chipul mângâiat de lumina difuză a lunii și de șuvițele ușor ondulate care ieșiseră din strânsoarea bandanei pe care o purta.

El chiar arăta ca un băiețaș de cartier, dar sufletul lui nu se potrivea deloc înfățișării, eram sută la sută convinsă că cineva sau ceva îl presa să evite să se întâlnească cu mine. Eram mai mult decât sigură că aceea persoană era Manuel, dar brunetul nu dorea să-mi spună prea multe. Și nici eu nu eram sigură dacă era ok să îi povestesc despre cele întâmplate dimineață în bucătărie.

— Cum aș putea face asta, Madena? întrebarea lui venise la câteva zeci de secunde distanță de parcă ar fi încercat să caute răspunsul potrivit.

— De ce mă eviți? m-am așezat și eu pe o bucată de stâncă, deși eram puțin în spatele lui și nu îi puteam zări fața așa cum trebuia. Azi abia am schimbat câteva cuvinte, am murmurat supărată, așteptând un răspuns din partea lui.

— Am fost ocupat, Madena. Chiar am fost, vorbise serios în timp ce își trecea degetele printre șuvițele ondulate și ușor lungi de păr. Bine că nu avea ochi la spate să vadă în ce hal mă holbez la el. Cum se putea să devin atât de atașată de el într-un timp atât de scurt?

— Te înțeleg, am dat un răspuns mai mult decât sec, rezumându-mă la a privi valurile care se loveau de stânci într-un mod atât de liniștitor și plăcut. Voi fi și eu la fel în curând, am adăugat cu referire la faptul că aveam să mă angajez curând, Valentino nu știa despre planurile mele, dar credeam că era momentul perfect să afle despre ele.

— Hm? murmurase ușor încurcat în timp ce se întoarse spre mine. Ochii lui întunecoși m-au găsit repede în timp ce mâinile lui căutau ceva printre buzunarele gecii de piele pe care o purta peste tricou. Privisem șocată cum scoate la iveală un pachet de țigări și cum își aprinsese una. Nu știam că Valentino fuma.

— Plănuiesc să mă angajez, am expirat cuvintele în timp ce ochii mei îi analizau atent orice mișcare. Cuprinsese țigara atent cu buzele după care trase fum adânc în plămâni și îl expirase câteva secunde mai târziu. Era frumos, dar trupul lui nu merita să fie otrăvit cu țigări.

— Evită centrul orașului, mă sfătuise cu o voce care ilustra cât de distant era de mine. Am stat puțin să-mi reamintesc unde erau locurile de muncă pe care le găsisem interesante, însă memoria îmi juca feste.

— Nu am prea multe variante, trebuie să scap de tot timpul ăsta liber și de Manuel, recunoscusem mâhnită în timp ce Valentino continua să mă analizeze minuțios în timp ce mai trăgea din țigară din când în când.

— Inclusiv de mine, concluzionase pesimist, iar eu oftasem obosită. De ce îmi lua toată energia din vene?

— Să știi că nu o să se întâmple asta, l-am luat prin surprindere, căpătând toată atenția lui. Poate se bucura să audă asta, Madena cea nepăsătoare de acum câteva săptămâni nu mai era Madena de acum. Deși tu mă ții departe de tine, eu încerc să mă apropii de tine cât mai mult, am adăugat iar ochii lui s-au oprit asupra mea uimiți.

— Nu te țin la depărtare, Madena, încercase el să mă contrazică, însă distanța dintre noi spunea altceva.

— Huh? De ce stai atunci atât de distant? De ce m-ai făcut mai devreme să fug după tine?