Latino Lover

C A P I T O L U L 36

Am icnit din nou când zgomotul de la ușa trântită de la cameră îmi răsunase în urechi. Era aproape dimineață, puteam vedea zorii zilei printre pleoapele întredeschise și dacă stăteam bine să mă gândesc, nu cred că am dormit nici măcar o oră. Brunetul nu avea somn din motive neștiute de mine și de aproximativ jumătate de oră era plecat din cameră.

— S-a întâmplat ceva? am murmurat doborâtă de oboseală în timp ce încercam cu ultimul gram de putere să deschid telefonul și să îmi dau seama cât era ceasul.

Nu primisem din partea lui vreun răspuns, dar am putut distinge un oftat ușor sonor. Hmm, avea insomnii și nu putea să se odihnească?

— Valentino? am insistat, însă nici de data asta nu am primit vreun răspuns. Ce naiba? Stăteam să mă întreb dacă în cameră intrase Valentino sau vorbeam cu vreun hoț ori criminal în serie? Gândul acesta mă speria teribil.

Am tresărit gând l-am simțit așezându-se lângă mine, salteau se lăsase sub greutatea lui, iar eu îmi afundasem capul mai bine în pernă fiind cuprinsă din nou în mrejele somnului.

— Ai fumat? nu m-am putut abține să nu-l întreb, deși răspunsul era mai mult decât evident, mirosul îmbâcsit al țigărilor îi pătrunsese rapid în haine. I-am simțit brațul cald trecându-mi peste talie. Mă bucuram că dormeam pe burtă de data aceasta, nu eram nevoită să dau ochi în ochi cu el, deși aș fi putut să-i înțeleg mai bine starea de spirit.

— Mhm... am fumat, Madena! îmi răspunse scurt ca mai apoi să lase un oftat sonor să îi cuprindă trupul. Poate visase urât sau poate avea vreo traumă de care nu știam. Nu se cuvenea să profit de momentele lui de slăbiciune pentru a afla detalii personale și mai ales, dureroase.

— Nu poți să dormi? am continuat cu întrebările, simțindu-l cum se foia lângă mine. Poate încă avea energie după petrecere.

— Nu te mai îngrijora pentru mine, tu trebuie să te odihnești! simțisem ceva cald pe umăr și mai apoi am realizat că brunetul mi-a sărutat umărul. Mă întrebam până unde mi se trăsese tricoul de aveam umărul dezgolit.

— Vreau doar să știu! Poate îți e ră-

— Șșș, culcă-te, Madena! îmi tăiase orice încercare de a comunica cu el. De ce era așa de rece cu mine?

— Mă enervezi, i-am răspuns supărată, primind din partea lui un pufnit amuzat. Încercam să-l las să știe că felul în care se purta îmi ridica dubii destul de mari și că nu era în regulă, însă era pe departe clar că ceea ce îi provocase această stare nu era ceva despre care voia să vorbească.

— Ar trebui să mai lucrezi la partea cu nervii, îmi sugerase, lăsându-mă mută de uimire. Felul în care comunicam fără nici măcar să ne privim, întrebările lăsate fără răspuns și ultimul reproș mă făceau să mă simt ca și cum aș fi trăit un coșmar după cel mai frumos vis. Încercam doar să nu dramatizez, atât îmi mai trebuia, să fiu numită drept o amatoare de a crea dramă din nimic.

Am deschis gura în încercarea de a-i răspunde în aceași măsură, însă m-am oprit înainte de a mai stârni vreun motiv pentru o viitoare ceartă. Aveam sentimente puternice pentru el și nu voiam să fac pe mine însumi să sufăr din cauza lui.

Nu a durat prea mult când i-am simțit greutatea capului pe suprafața omoplaților mei. Valentino era mai ceva ca un cameleon în privința schimbărilor de spirit.

— Te iubesc, îl auzisem murmurându-mi în materialul tricoului și deși o senzație ciudată îmi spintecase abdomenul, am preferat din motive neștiute să nu-i răspund în aceași manieră. Mă supăra a naibii de tare cu ignoranța lui câteodată.