Latino Lover

C A P I T O L U L 23

— Despre ce voiai să vorbim? coborâsem scările în grabă în timp ce îmi trăgeam tricoul pe mine. Mă chinuisem să mă schimb cât mai repede în așa fel încât mama să nu intre în camera mea din greșeală, speram din tot sufletul să nu aibă dubii cu privire la prezența lui Valentino la noi în casă.

— Ia loc, mi se adresase calmă, dar cu o vizibilă tristețe în glas. Hmm, oare ea și Manuel s-au certat iar? Simțeam o încordare între cei doi, nici el nu era în apele lui, dar nici mama nu era.

— Ești supărată, am concluzionat în timp ce îi priveam chipul obosit. Avea cearcăne destul de evidente, iar sclipirea ei de optimism și energie era dispărută de mult. Tot ce făcea Manuel cu mama era să o sece de viață, puteam considera că era o persoană toxică pentru ea.

— Poți să-mi explici și mie ce caută Valentino la noi? mă șocase cu întrebarea ei și zău că mă pierdusem destul de mult printre gânduri. Ne văzuse? Dar cum? Nu era în living când am intrat... doar dacă nu cumva ne văzuse de la etaj.

— Mamă...

— Madena, începi să-mi ascunzi foarte multe lucruri și nu este deloc bine! tonul vocii ei nu era prietenos deloc. De când ești cu băiatul ăsta, mai mult ești plecată decât să fi pe acasă, sper că nu mă faci de rușine... mă atenționase aprig în timp ce degetele ei răsuceau brățările de aur de la încheietura mâinii. Cum îi explicam despre Valentino? Ce îi spuneam? Și de ce nu înțelegea că Valentino era pur și simplu un tip liniștit și fără anturaj.

— Valentino vrea să rămână la noi în seara asta, am informat-o, iar reacția ei nu a fost una extraordinară. A încremenit de uimire după care și-a luat ochii de pe mine, nu era de acord cu ce îi spusesem, puteam să simt asta.

— Și nu m-ai putut anunța din timp? Îi pregăteam o cameră în care să doarmă, mă certase deranjată, iar eu mă rezumasem la o privi. Ce puteam să îi spun?

— Mi-a spus doar că și-a uitat niște chei la mine în cameră după care am mai discutat câteva lucruri și mi-a spus. Să știi că nu e timpul să te porți urât cu el, am avut unele neînțelegeri săptămâna asta și nu e într-o stare de spirit extraordinară, am informat-o în timp ce mă chinuiam să descifrez la ce se gândește.

— Ce fel de neînțelegeri? mă întrebase ușor încurcată.

— Nu știu ce i-a spus Manuel, dar crede că nu e suficient de bun pentru mine și că nu-mi poate oferi un viitor stabil, i-am povestit calmă în timp ce rememoram stările cameleonice ale lui Valentino.

— Și de unde știi că Manuel e cauza? sărise oarecum în apărarea lui, iar eu izbucnisem imediat. Nu se putea ca după scena în care îi reproșase de față cu mine că îmi oferise o educație proastă, să continue să îi ia apărarea. Era inadmisibil.

— Mamă, nu-i mai lua apărarea, te rog. Aprope că a țipat la tine și sunt sigură că v-ați și certat, de asta nu e aici în seara asta. Meriți ceva mult mai bun, am încercat s-o conving că e greșit să aibă încredere în Manuel, dar nu accepta așa ceva.

— E treaba noastră, Madena. Sunt problemele noastre și le rezolvăm împreună.

— E și treaba mea, mamă. Nu vreau să te văd suferind, i-am recunoscut, așezându-mi mâinile peste ale ei. Voiam să simtă că îmi pasă de ea și că era foarte prețioasă pentru mine, însă afecțiunea lui Manuel era ca o pătură peste ochii ei. Nu reușea să vadă cât de nefericită era, cât de nefericită eram la rândul meu.

— În fine, ai grijă cu Valentino. Manuel o să vină mai târziu și nu cred că îi va plăcea să îl vadă pe aici, acceptase într-un final, iar eu o îmbrățișasem strâns după care îi sărutasem obrajii fericită.