C A P I T O L U L 30

2.6K 195 26
                                    


— Sper că tu și Valentino nu mi-ați pângărit baia, Carl mă tachina de vreo zece minute, știind că brunetul mexican intrase după mine în baie. M-am înroșit ușor la apropo-ul lui indecent, însă mi-am revenit imediat când l-am zărit râzând amuzat.

— Nu are el norocul să aibă parte de așa ceva, i-am dus tachinările mai departe, obținând din partea lui un rânjet obraznic. Carl era altceva, știa cum să facă o fată să zâmbească. Probabil observase că nu eram cea mai fericită mai devreme și acum insista să glumească cu mine.

— Să înțeleg că e pedepsit? mă întrebase în timp ce își ridicase sprâncenele sugestiv. Adevărul e că prin preajma ta orice abținere e o pedeapsă dureroasă, mă întreb cum trece el peste momentele astea în care îl dai deoparte.

— Până acum nu m-am gândit la așa ceva, dar s-ar putea să mă folosesc de tine pentru a-l supăra măcar puțin. Vreau să simtă ce simt și eu când îl văd cu scumpa lui Camilla, mi-am exprimat frustrările de față cu el, uitând că săracul Carl nu știa despre ce era vorba.

— Nu am nimic împotrivă, o să fie distractiv să-l văd cum o ia razna. Cât despre răsfățata de Camilla, nu mi-a plăcut niciodată pentru că mă puneau de fiercare dată când se îmbăta să o duc acasă. De parcă eram eu taximetristul ei, brunetul frumușel de lângă mine își exprimase frustrările în timp ce parca mașina.

Nu știu cum am ajuns în mașina lui, dar mă bucuram că aveam ocazia să mă mai apropii de el. Nu prea am avut șansa să discut cu el, deși se arătase a fi prietenos încă de când mă cunoscuse. Era un tip mișto și frumos, ochii lui săpau prin mine uneori, însă așa făceau toți băieții de pe aici.

M-a ajutat să cobor din mașina ca un gentleman și în scurt timp ni s-a alăturat și restul găștii, Valentino, Jane și enervanta de Camilla. Vechea formulă. I-am evitat ochii lui Valentino, deși simțeam că mă privea îndelung în tot acest timp. Îmi pare rău, Valentino, dar în seara asta o să fac exact ce nu-ți place pentru că și tu ai făcut la fel, deși ți-am spus că nu-mi place să o văd pe Camilla cățărându-se pe tine.

Se părea că băieții mai așteptau pe cineva așa că am fost nevoită să mă alătur celor două pentru a intra în club. Jane își terminase de fumat o țigară, iar Camilla își trecea tot timpul degetele prin păr pentru a-l aranja, avea un tic pe care nu-l suportam mai deloc.

Le-am urmat pe cele două în întunericul sfâșiat de câteva reflectoare ale unui club destul de select din oraș. Aveam câteva mese rezervate, însă îmi plăcea că spațiul nu era atât de mare pentru că voiam ca Valentino să vadă cât mai bine cum mă pierde printre degete.

Am simțit câteva priviri asupra mea și trebuia să recunosc că firea mea retrasă și liniștită mă făcea să mă simt vizibil inconfortabil, încercam din greu să scap de fobia mea de a ieși prea mult în oraș, însă acum parcă revenea mai puternic ca niciodată.

Aruncasem o privire în jurul meu și brusc mă simțeam îmbrăcată total nepotrivit pentru o ieșire în club unde toate fetele din jurul meu erau aproape dezbrăcate. Mă gândeam cu rezistase Carl necuplat până acum? Era frumușel, drăguț și mai avea și bani. Combinația mortală pentru fetele de aici.

Camilla îmi aruncase o privire nu prea prietenoasă, preferând să îi povestească entuziasmată ceva lui Jane. Juram că dacă avea legătură cu Valentino, nu aveam să mă abțin să nu-i spun ceva. Prezența ei în jurul meu îmi dădea sentimentul că eu nu am ce căuta în preajma ei.

La scurt timp cei doi crai ni s-au alăturat binedispuși, aducând cu ei vreo alți doi-trei tipi al cărui nume nu-l reținusem, dar pe care îi mai văzusem acum ceva timp cu motoarele. Carl luase loc lângă mine, verificându-mă dacă mă simt ok.

Latino LoverUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum