Latino Lover

C A P I T O L U L 3

Era trecut de unsprezece noaptea și ca un om normal ce eram și un copil devotat care uitase că mama îi dăruise o listă de cumpărături pe care trebuia să o fi parcurs deja, mă întorceam acasă de la cumpărături.

Puteam să jur că nu mai umblasem de mult singuratică pe străzi atât de târziu și cumva mă simțeam nesigură. Nu vedeam absolut niciun om pe străzi, mă rugam să fie așa până când ajungeam acasă pentru că nu aveam de gând să dau cu ochii de vreun ,,prietenaș" latino.

După ce terminasem de ascultat vreo două melodii dintr-un playlist de pe spotify, lăsasem sacoșele pe suprafața rece a pământului pentru a schimba playlistul. Cuprinsesem telefonul strâns în mâna stângă și apucasem una dintre sacoșele cu un deget în timp ce pe celelalte două le plasasem pe mâna dreaptă.

Cumpărăturile mamei îmi lucrau brațele mai bine decât o făceau multe aparate de la sală. Totuși, oare de când nu își mai făcuse cumpărăturile de fusese nevoită să mă chinuie pe mine într-un asemenea hal?

După câțiva zeci de pași deja începusem să obosesc. Ajungeam frântă de oboseală cu siguranță, mama nici nu era ajunsă de la muncă, iar eu trebuia să stau singură din nou.

Prinsă în gândurile mele, mă trezisem cu căștile smulse din urechi violent și în secunda următoare simțisem cum cineva îmi luase telefonul dintre degete. Ce naiba?!

În următoarea secundă am avut timp să mă întorc și să observ cum un tip cu fața acoperită aproape în totalitate se pregătea să fugă.

— Hei, hei! țipasem în gura mare în timp ce avusesem timp să mă agăț cu unghiile de hanoracul lui. Dă-mi telefonul! țipasem disperată în timp ce îmi băgasem unghiile la propriu în mâna lui.

Fusese suficient să mă împingă pentru a fugi. Căzusem ca un cartof, la propriu, iar până să mă ridic tipul se depărtase destul de tare. O luasem și eu la fugă, dar era deja prea târziu, alerga mult prea rapid pentru mine.

Mă întorsesem ca o mâță plouată la locul în care îmi lăsasem sacoșele, rugându-mă să le mai găsesc acolo. Din fericire nu le luase nimeni, îmi recuperasem și căștile de pe jos, căci probabil se deconectaseră în urma impactului violent.

Oficial mi se furase și telefonul! Wow, grozavă realizare, Madena! Intrasem în casă ca o mâță plouată și nici nu realizasem că ușa era descuiată. Probabil mama ajunsese înaintea mea.

Mi-am descălțat sandalele cu rapiditate în timp ce am trecut fără să salut pe nimeni spre bucătărie. Valentino era din nou la noi, îi putusem auzi vocea din livingul deschis în timp ce traversasem holul. Grozav.

— M-am întors, o anunțasem pe mama cu zero entuziasm în timp ce mă gândeam dacă să mă afișez în fața lor sau nu. Totuși, trebuia să îi spun ce pățisem, sigur găsea ea vreo soluție.

Constatasem amuzată că mama îl chemase pe Valentino pentru a rearanja mobila, la ora unsprezece. Mă întrebam câteodată dacă avea toate țiglele pe casă.

— Cred că ar cam trebui să plec, brunetul se scuzase, observându-mi starea de spirit. Frumușel al naibii, vorbisem în gândul meu în timp ce nu mă puteam abține să nu-l analizez. Purta o cămașă din nou neagră, cu aceiași nasturi desfăcuți care să lase privirile fetelor să alunece asupra pectoralilor destul de lucrați, trebuia să recunosc că și eu mă uitasem. Fizic era de nerefuzat, comportamentul lui în schimb nu era cel mai minunat.

— Poți să rămâi, vorbisem absolut normal, luând-o prin surprindere pe mama. Mă așezasem pe una dintre canapelele care păreau să fi fost aranjate, meditând la cum ar fi trebuit să deschid subiectul.