Sânziene (finalizată)

1. Focul din pădure

-Vino, Iana, vino cu noi! mă chemă Draga. Toate fetele-au plecat în lan să culeagă sânziene. Nu vrei să știi cine va fi ursitul tău? Poate-i din partea locului, poate-i Dura de după deal, râse ea.

-Ai înnebunit? Ăla numai între vite stă toată ziua și duhnește a bălegar..., i-am răspuns nemulțumită că amintise tocmai de el. Eu vreau un om al armelor, un comat și, dacă nu-mi este hărăzit unul așa, aș vrea măcar un argintar sau un făuritor de arme...

-Hai, ia-ți cămașă curată și vino! Visezi cu ochii deschiși. Te aștept la podețul din vale, dar să nu stai mult! Fetele au început cântările pentru sânziene de pe-acum. Am o presimțire, mai zise ea, că florile astea mi-l vor aduce pe ales în vis și la toamnă ai să joci la nunta mea...

Draga râse și trecu pe drum mai la vale, acolo unde se adunau fetele de pe dealuri, să cânte soarelui și florilor lui, să le aducă ursiții mai repede în tindă și să le facă nevestele lor.

Am intrat în casă și m-am dus drept la lada unde mama ținea cămășile curate pentru slujbă. Mi-am ales una, cusută cu înflorituri albastre la mâneci și pe piept. Mama mă învățase și pe mine să împodobesc țesătura albă a cămășilor. Când nu era de lucru la câmp și animalele stăteau liniștite în ocol, eram acolo lângă mama, cosând în urma acului frunzele codrului și florile pământului, razele soarelui și drumul șarpelui. Mi-am încins mijlocul cu brâul împletit și-am ieșit din casă. Mama tocmai venea din grădină când m-am trezit cu ea față-n în față.

-Ce-i cu tine, Iano, de te-ai gătit așa? Nu păstrezi cămașa cea bună pentru mâine? Preotul o să te certe că vii la locul de rugăciune cu hainele pătate...

-Merg să adun sânziene, mamă!

-Te-ai tot dus de trei ani la rând și nu s-a găsit băiat să-ți placă! zise ea aruncând grăunțe păsărilor din curte. Ăla are ochii câș, ăla n-are dinți în gură, ba e slut, ba e bălos...

-S-au terminat flăcăii buni din sat, mamă! i-am zis cu necaz.

-Și crezi că la șes sunt mai falnici? Ăia tot așa-s, fetițo...

-Cum tot așa? La Fira a venit unul de departe și-a luat-o cu el spre miază-zi, la casa lui. Ai văzut cum arăta? Avea chipul ca un soare, părul negru ca tăciunele și călărea pe roibul lui, de ziceai că nici n-atingea pământul.

-Nu toate au noroc pe lumea asta să găsească omul să-i placă la prima vedere....

Nu voiam unul de la șes, că i-am văzut eu când am mers anul trecut la târg cu tata. Mai toți erau limbuți și curioși, întreabau de-aiurea fetele despre zestre și se uitau după semne pe piele. I-am repezit cât colo pe nătăfleți, dar când am văzut cum se-ndesau în calea a două fete brune, cu semn pe umăr de șarpe încolăcit, mi-a fost clar ce căutau.

-Tată, de ce fug băieții după fetele cu șerpi pe umăr? l-am întrebat pe tata la întoarcerea acasă.

-Copilă, ai doar cinsprezece ani, te gândești deja la măritiș? râse tata. Fetele cu semn pe umăr sau oriunde pe corp sunt fete de os ales. Uite-i cum dau năvală! Mai c-ar înșfăca pe una s-o ducă în bătătura lor... Să nu te lași furată, Iana, de nimeni de pe-aici, auzi? Nu-i om mai vrednic pe lumea asta ca omul crescut la munte, cu pieptul tare și brațul puternic. Un muntean știe să mânuiască sabia în luptă și să tragă cu plugul brazdă în pământ. Cu feciorașii de la șes e bine să faci doar negoț...

-Lasă, tată, că nu s-a născut om să-mi ia mințile!

Tata a râs atunci, dar am auzit acasă cum i-a zis mamei că a venit vremea să-mi pună deoparte țoale țesute, straie și găteli. Din acel moment am știut că timpul meu venise, că-n ochii lor crescusem și nu mai eram zăluda care cutreiera dealurile cu oile sau se furișa la preoteasa cea bătrână, să-i ceară să mă-nvețe carte, ca să scap de strâns fânul pentru animale.