Zilele s-au scurs acolo, în casa lui Nato, cam greu. De dimineață până seara eram împreună cu mama lui, care avea grijă să respect regulile casei. Îmi zisese că, încă de la primul cântat al cocoșului, eu trebuia să mă trezesc și să pregătesc bucatele pentru toată ziua. Apoi urma să merg la gârlă, să spăl așternuturi și cămăși purtate.
-Bărbatul trebuie ținut curat și hrănit! Pe lumea asta nimeni n-a părăsit locul unde a fost bine primit. Iar pe Nato eu l-am învățat să aibă de toate... Ar fi bine să asculți și să bagi la cap! Acum este pace și bărbații stau mai mult prin bătătură, te mai ajută cumva, dar nu va trece mult și-ai s-auzi buciumul cum o să-i cheme. Abia atunci are să-ți fie greu...
Dacă m-aș fi cununat din dragoste, poate... Dar Nato nu era pentru mine bărbatul visat. În piept inima nu fremăta când îl vedeam și nici mintea nu mi se bloca atunci când aveam ceva să-i spun. Pentru mine era doar acela care mă luase de-acasă. Era cel care rupsese blestemul asupra mea și a familiei mele, adică salvatorul.
În fiecare seară mă grăbeam să o urmez pe mama lui în odaie, doar să nu fiu nevoită să vorbesc cu el. Poate de aceea, după câteva zile petrecute în acest fel, mama lui Nato mă întrebă când mai aveam puțin și mă pierdeam în mrejele somnului:
-Tu nu-l iubești pe băiatul meu, nu-i așa?
Ce puteam să-i spun? Că regretam din toată inima c-am fost atunci în pădure și-am tulburat ruga bărbaților tocmai în seara zânelor? Că Nato era un om deosebit, dar că mintea mea nu-l putea accepta lângă mine, iar inima nu se putea apropia de el?
-Probabil c-am să învăț și asta..., am îngăimat eu.
-Să înveți să-l iubești..., spuse ea. Copilă, se poate și asta, deși nu pricep de ce te-a ales tocmai pe tine, de așa departe... Erau cel puțin două fete de pe-aici, de familie bună și cuminte, dar el a vrut să-și caute una de mai la munte... Spune-mi că n-a greșit alegându-te pe tine!
-Mamă, îți spun c-am să-l fac mândru că m-a ales! i-am spus femeii, deși știam că nici eu nu prea credeam în cuvintele mele.
Părinții au ajuns în miezul zilei cu zestrea mea și, înainte să coboare soarele din înaltul cerului, toate pregătirile pentru cununie erau gata. Venise și Draga. Se rugase de tata câteva zile bune să o ia cu el când aveau să vină la mine cu zestrea. Cum îl vedea pe drum, prin curte, la pădure sau la rugăciune, Draga îi prindea brațul și-l implora cu lacrimi în ochi. Tata simțise de la început că ceva nu era în regulă cu ea, că și maică-sa se plângea de fata ei pentru stările schimbătoare și hoinărelile lungi prin pădure.
-Unde-ai fost, zăludo? o întreba mereu maică-sa.
Ea răspundea cu un rânjet întins nefiresc pe chipul palid:
-Am dansat cu ielele.
-Te-ai scântit cu totul, fată! Cine te-o mai lua așa pierdută?
-Omul meu m-așteaptă, mamă. Nu s-a cununat încă și-ai să vezi cum am să-l iau în brațe, și-o să-ți trimită vorbă să vii cu zestrea la el...
Când a intrat în curte, Draga părea ireal de frumoasă. Se subțiase și paloarea feței sale îi dădea un aer rafinat și nobil. Chiar îmi părea rău că n-a ales-o pe ea Nato. S-ar fi potrivit. Cel puțin ea l-ar fi iubit...
Și ziua a trecut cumva ușor, după cununia la templul soarelui și jurămintele făcute unul altuia:
,, Soare blând și Lună bună,
CITEȘTI
Sânziene (finalizată)
RomanceO noapte magică îi dăruiește ursitul alteia. Când obiceiul pământului impune o nouă familie, blestemul inimii rănite o ajunge din urmă. Singura cale de scăpare este dragostea.