Sânziene (finalizată)

29. Fire de primăvară

       De unde era să știu unde dormisem? Mi se ascuțise creierul de cât mi-am presat tâmplele să scoată din ascunzișuri amintirile. Dar nimic!

       -Nu mă duc după nimeni, să vă fie clar! i-am spus mamei hotărâtă. Dacă intră înfumuratul ăla pe poartă, cu pretenții de cocoș de ogradă, atunci...

       -Atunci ce? mă zgândări mama amuzată.

       -Atunci am să fug peste munți iar, la Draga!

       -Ia ascultă, iadă obraznică! se oțărî mama deodată. Tu pe tinerii ăia să nu îndrăznești să-i tulburi, că până acuma te-am lăsat slobodă prin lume, dar cum ai să ieși din ogradă cu gând de ducă, am să te dau pentru ucenicie la moară! Draga are de-acum o familie și-ar trebui să-ți pese de ea!

       -Dar îmi pasă!

       -Chiar?! făcu mama. Cine i-a luat de mână bărbatul visat în ziua Zânelor de sânziene și-a plecat din sat? Cine a fugit apoi de la înmormântare, lăsând-o pe biata Draga să se bage în foc în locul ei?

      -Ei, asta a fost..., și-am privit grinda groasă, de care mama atârna cheaguri pentru caș.

      -Nu da ochii peste cap! Să lași fata în pace și să-ți așterni cu grijă viața, ca să nu alergi iar la Draga și s-o necăjești! Tu nu pricepi? Are bărbat de-acum...

       -Da, știu...

       -Ți-ar fi plăcut să se bage cineva în viața ta când trăiai cu Max?

        Gata, mi-a închis gura! Cum era nemulțumită de ceva la mine, mama amintea de Max și cât de înțelegătoare a fost când l-a primit să doarmă în șură... Nu mai aveam scăpare. Dura împuțitul putea să intre oricând pe poartă și să mă ceară de la mama. ,,Dă deoparte stratul de balegă și-ai să vezi că nu-i de lepădat...", îmi spusese ea.

       Am intrat în casă nervoasă. Nu puteam să cred că tocmai mama, care mă crescuse cu atâta grijă, să fiu mândria ochilor ei, mă dădea unui stăpân de vite! Fără să îl pot opri, gândul că aș fi putut să intru în curtea aceea murdară, plină de urme de copite și secătuită de iarbă, îmi întorcea stomacul pe dos.

       Lătratul câinelui m-a făcut să crap fereastra, ca să trag cu ochiul la cel de la poartă. Dar n-am reușit să-l văd prea bine. Mama deja îl chemase în curte, iar tata îl îndemnase să intre cu el în șură. Cine să fi venit? M-am dat lângă ușă s-ascult, dar în curte doar găinile mai făceau gălăgie.

        Mă surprindeau ai mei cu atâtea secrete și, nu știu de ce, dar simțeam că venirea străinului avea legătură cu mine. Am dat ușa în lături și-am fugit la bucătărie. Mama se întoarse cât să vadă cine intrase, apoi se aplecă peste covată să frământe pâinea.

       -Te-ai răzgândit? mă întrebă peste umăr.

       -Cine-a venit?

       -Unul... Are taică-tău o vorbă cu el...

       -Cine-i?

       -Unul... Ce-ți pasă? Au și ei o vorbă, ca bărbații...

       -Despre mine?

       -Au ei o înțelegere...

       -Mamă, se învoiesc pentru zestre, nuntă, casă? Zi-mi că mor de curiozitate!

       Mama se opri din frământat și mâinile ei albite de făină i se proptiră în șolduri.

       -Mori de curiozitate?! făcu mama. Ia treci de frământă pâinea, că eu am de jumulit rața aia opărită și nu te mai învârti prin bucătărie ca o curcă bleagă!