I-am dat să bea câte puțin din fiertura de plante și i-am legat încheieturile cu cataplasme din resturile rămase pe fundul oalei. Gao mă ajuta să-i schimb așternutul, care se tot uda de la atâta frământare a lui Max cu frigurile. Deși Draga mă tot îndemna să mă întind lângă cuptor, ca să mă odihnesc după atâta veghe, nu puteam. Chinul lui Max de a rezista bolii mă ținea trează lângă el.
Spre miezul nopții Gao adormise cu capul pe masă, răpus de oboseală, iar Draga dormita lungită lângă cuptor. În toată casa plutea dulceața odihnei, până și Max se oprise din tremurat și adormise. De-afară cerul senin lăsa lumina lunii să intre prin fereastră și să cuprindă încăperea de abur argintiu. Ceva mă chema în pădure, ca o vrajă. Auzeam de foarte de-aproape susurul izvorului și m-am gândit că acum, pe lună plină, puteam să-i descânt lui Max pentru sănătate.
Am ieșit tiptil din casă, după ce am luat din grămada de ierburi de la femeia din târg fire de busuioc. Apoi m-am dus la vacă și-am tras din iesle o mână de fân și-am coborât spre izvor. Luna părea o lumânare imensă, cu un halou strălucitor în jurul ei. Umbrele nopții erau mici și străvezii, doar câteva gâze mai gâdilau liniștea pădurii.
Până la izvor nu trebuia să intru prea adânc în pădure. Poteca, de multe ori cutreierată în sus și-n jos, se vedea acum ca o șa, acoperită de zăpadă. Așternutul de nea înghețase și scârțâia sub tălpi. Cuminte, cu vocea în surdină, izvorul își spunea povestea jucând printre pietre. Cu busuiocul și fânul în mână am ajuns la marginea de piatră a albiei lucioase și dure. Am luat în căușul palmelor din licoarea transparentă a pământului și-am început să cânt, așa cum am auzit-o adesea pe buna și mai târziu pe mama.
,,Fugiți friguri de pe frunte
Lăsați mintea să se-ncânte!
Fugiți friguri din grumaz
Lăsați glasului răgaz
Să mai spună vorbe dulci,
Să mai cânte pentru prunci!
Fugiți friguri de pe mâini
Că vă fugăresc cu câini,
Fugiți friguri din picioare
Că vă pun pe coadă sare
Și vă ferec în vâltoare
Să vă plângeți de scăpare!
Fugi frigule din bojoci
La Max să nu te întorci,
Să apuci printre năluci
Mințile să ți le-ncurci
Să te pierzi printre stihii
Înapoi să nu mai vii!"
Am stropit cu apă firele de fân și busuioc, iar frigul nopții îmi adormi pe degete. Zăpada împrăștia o lumină fragilă, iar șoaptele pădurii abia își făceau auzită respirația. Pădurea dormea blând, așa cum un copil își face somnul de după-amiază, răpus de joaca de peste zi. Doar cântecul meu tulbura aerul tare, doar aburul gurii mele înmuia fiorul rece al începutului de iarnă.
CITEȘTI
Sânziene (finalizată)
RomanceO noapte magică îi dăruiește ursitul alteia. Când obiceiul pământului impune o nouă familie, blestemul inimii rănite o ajunge din urmă. Singura cale de scăpare este dragostea.
