Sânziene (finalizată)

33. Sânziene

       După ce plecase alaiul de nuntă l-am rugat pe preot să ne cunune și pe noi. Surprins de graba cererii, bătrânul a acceptat cu reținere. A mai pus tămâie peste jar și aerul se îmbălsămă deodată cu parfumul cerurilor vii. Preotul ridică mâinile spre cer și începu să se roage pentru noi.

       -Părinte, vreau să ne spunem noi jurămintele! l-am întrerupt din rugă.

      -Inimile voastre caută cu drag una spre cealaltă, zise preotul. Orice cuvânt spus în cinstea unirii lor va fi auzit de ceruri...

      L-am privit atunci pe Zourai în ochi și el mi-a zâmbit, prinzându-mi mâinile și împletindu-și degetele cu ale mele. Frumosul meu prieten, cu părul bălai și fața ușor rumenită de soare, cu ochii senini ca cerul de vară, mă privea cu aceeași dragoste, pe care n-am știut s-o recunosc până acum.

      -Mă leg să fiu a ta! am început eu cu vocea ușor nesigură. Mă leg să-ți fiu apă și să te ud când trupul ți-e însetat sau să te scald, când vei dori ca îmbrățișările mele să te alinte. Mă leg să-ți fiu aer curat, să te umplu de viață, când vei căuta răgaz după o zi muncită! Mă leg să-ți fiu foc, pârjolind gândurile negre și săgețile care și-au ales drept țintă trupul tău! Mă leg să-ți fiu pământul pe care calci, cărarea spre casă și rodul seminței tale! Mă leg să te iubesc mereu, prieten drag!

       Zourai zâmbi. Era destul de emoționat și clipea des, semn că-l mișcaseră mult cuvintele mele. Își drese vocea și începu:

      -Prima dată când te-am zărit a fost la templu, când încercai cu disperare să-ntreci în cunoașterea literelor pe cea mai aprigă cititoare. Mi-am zis încă de pe-atunci că firea ta de învingătoare și dorința ta de a cunoaște lucruri încă neștiute erau însușirile unei cutezătoare. Te-am îndrăgit. Ușor, mi te-ai strecurat în inimă, dar n-am știut că te iubesc pân-ai sărit peste focul din pădure.

      Îmi aminteam că îmi ținuse partea, dar că n-a putut apoi să intervină peste Nato...

       -Cum am aflat că stai la Marcus, peste munți, mi-am luat calul și-am pornit spre tine. Și mai frumoasă mi-ai părut acolo, îngrijindu-te de colibă. Mi te închipuiam a mea, că m-așteptai când veneam acasă de la război sau de la vânătoare. Și-atunci mi-am jurat că n-am să te mai las singură vreo clipă. Te vedeam cum de zbăteai să-nduri huiduielile copiilor pe drum și-mi ardea sufletul că nu te puteam apăra pe față. Când s-a prăpădit Max n-am mai stat pe gânduri. Eram umbra ta neștiută și veneam des la părinții tăi să-ntreb de sănătatea ta. Apoi, când te-am adus aproape înghețată din pădure, te-am cerut lor pentru mine. Nu vreau să trăiesc fără surâsul tău în cel dintâi ceas al dimineții, fără vocea ta blândă și fără îmbrățișarea ta parfumată! În tine văd viitorul meu, cu tine-mi doresc pruncii să semene și la pieptul tău vreau să pun capul seara când mă odihnesc! Mă leg de tine a mia oară, femeie scumpă! Și dacă veșnicia este măsura timpului petrecut cu tine atunci mă leg să te păstrez tot atâta în suflet!

       Preotul ne-a atins îmbrățișarea mâinilor și le-a legat cu un ștergar.

       ,,Legământul să vă fie
       Un izvor de bucurie!"
   
       N-am mai zăbovit în poiană. La marginea ei, în umbra copacilor înfloriți, părinții lui Dura și Geta întinseseră mese lungi încărcate cu bucate și vinul curgea din cănile mari de lut în cupele întinse și însetate. Invitau oamenii la masă să cinstească unirea celor doi tineri și nu mai pridideau cu laudele pentru priceperea copiilor la lucrul de mână și în gospodărie.

       -Gustați, oameni buni! îndemna Geta. Fata a stat cu mine să pregătească bucatele.

      -Doar frigările nu le-a făcut ea! interveni mama lui Dura. Am tăiat un vițel de lapte  pentru ziua asta din cireada de vite a băiatului. Gustați!