Sânziene (finalizată)

31. Acasă

        Să-mi țin cuvântul? Zourai era acela care mă salvase de apă și îngheț? Cum oare? Ochii! Trebuia să mă uit la ochii lui ca să-mi dau seama! Am dat să mă răsucesc, dar cum mi-am întors capul mi-a sărutat obrazul.

        -Mai vrei? Hai, întoarce iară capul! îmi zise amuzat.

       Să întorc capul aș fi vrut, dar nu să primesc săruturi, deși, amintindu-mi de senzația caldă și plăcută a atingerii gurii lui la râu, mai că-mi venea să mă așez pe cal cu fața la Zourai.

       -Mă duci acasă? l-am întrebat recunoscând drumul spre sat.

       -Acasă te duceai dacă era și tatăl tău cu tine! Cum nu-i aici...

       -Și unde vrei să mă duci?

       -Acasă la mine.

       -Și dacă nu mă învoiesc?

       -Crezi că nu-s vrednic de tine?

       -N-am zis asta...

       -Spuneai că nu-mi pot găsi în sat fată pentru mine, dar ...

       -Stai, stai! l-am oprit. Nu cred că vrei să iei de nevastă tocmai pe femeia tunsului! Și-apoi, te pui rău cu tata...

       -Să-ți spun drept, Max a avut mereu toată admirația mea. A rezistat bolii și bătăilor din carceră, apoi a ajuns în sat și a îndurat disprețul tuturor. Gao mi-a povestit multe și l-am înțeles întru totul. Deci, la drept vorbind, să iau de nevastă femeia tunsului ar fi o onoare pentru mine.

       -N-am crezut că am s-aud din gura ta o vorbă bună despre Max. Niciodată nu i-ai ținut partea!

      -Era fratele lui Marcus, spuse Zourai oftând. Nu m-așteptam să fie mai prejos ca niciunul dintre noi. Când ești luat prizonier singurul lucru care-ți rămâne neîntinat este onoarea. Luându-i apărarea și amânând ceva ce oricum îi va fi adus sfârșitul, aș fi pătat ceea ce-i mai rămăsese de preț: să moară demn.

      -Dar te-ai gândit și la mine? Te-ai gândit la tata? l-am întrebat întorcându-mă spre el.

      Un alt sărut picurat cald pe obraz îmi făcu inima să bubuie și să mă înfior în brațele lui. De ce voia cu tot dinadinsul să mă tulbure? Hm, ce-o să-i mai spună tata câteva! ...

       -La tine m-am gândit tot timpul. De când ai sărit peste foc am știut că te vreau pentru mine. Dar nu m-am așteptat ca Nato să te ajute atunci. Credeam c-o să te pârlești puțin la tălpi și-o să te duc acasă în brațe, ca de fiecare dată când te loveai sau te răneai la picioare pe imaș. Dar acum era vorba de un străin care tot venea în sat. Făcuse câteva luni de strajă la cetate după luptele cu legiunile dinspre Istru și nu credeam c-o să se bage în treburile mele.
   
       -Pe Nato l-am luat ca să nu abat ielele asupra familiei mele...

       -Știu, Iana. Cred că asta m-a necăjit mai tare. Te simțeam prinsă-n datorie și mi-era necaz că nu te-am sărit eu peste foc...

       I-am simțit brațele cum m-au tras spre el, lipindu-mi spatele de pieptul lui. Așa, bărbia lui îmi ajunse în curbura gâtului, trimițându-mi iar furnicături în tot trupul.

       -Ai fi suferit..., i-am spus privind acoperișurile caselor din depărtare.
 
       -Nu te-aș mai fi pierdut din ochi...

       Mă surprindea. Niciodată nu fusese așa direct cu mine. Nicicând nu m-a luat în brațe cu atâta gingășie, iar eu nu-mi mai aduceam aminte dacă mi-am mai simțit vreodată trupul atât de viu în preajma lui.