"C'mon baby and fuck you" (Louis Tomlinson F.F.)

Capitolul 23.

Hello!

1. Mai intai as vrea un rand de aplauze pentru artistii care m-au ajutat sa scriu acest capitol: Nicolae Guta, Florin Salam, Geo, Susanu si Alessio. Aplauze va rog!

2. As vrea sa imi cer scuze ca am intarziat atat de mult.

3. Sper ca acest capitol sa fie unul care sa va surprinda, din toate punctele de vedere. Probabil o va face.

4. Lectura placuta!

5. Love you all! :*

Zambeam fals, incercand sa il fac pe Gabi sa priceapa ca nu am nevoie de insotitor pana in camera.

-Serios! Chiar sunt mai bine. –am spus incercand sa par bine-

-Sigur?

-Da! –am incarcat sa schitez un zambet-

-Bine! Ne vedem maine. –a spus intorcandu-se si plecand-

Dupa ce m-am asigurat ca a plecat cu greu am putut sa imi stapanesc lacrimile sa nu imi paraseasca ochii. Am incercat sa imi gasesc cheile in poseta, dar parca au disparut intr-o gaura neagra si duse intr-un univers paralel. Am dat de clanta sperand ca o sa fie deschisa. Atunci i-am multumit lui Dumnezeu ca in momente ca astea, este mereu aproape de mine.

Am intrat, iar corpul meu s-a prelins usor pe usa de la intrare. Lacrimile au inceput sa imi curga rapid pe obraji si imi era teama. Momentele se derulau din nou si din nou in fata mea si parca nu le pot scoate din mintea mea. Simteam ca in acele momte imi voi gasi sfarsitul, ca dupa ce va termina cu mine, ma va lasa moarta la o margine de drum, iar trupul meu o sa fie devorat de veverite.

Ok! Nu ma gandeam asa, dar creierul meu chiar nu mai gandeste in momente ca astea. Tot ce pot sa vad sunt imaginile in care Stefan vroia sa profite de mine, iar tot ce pot sa aud sunt tipetele mele isterice, spunandu-i sa ma lase.

Luminile palide din hol s-au aprins, iar o umbra imensa mi-a acoperit trupul. In momentul ala am simtit ca totul o sa se termine pentru mine, dar m-am linistit atunci cand i-am vazut chipul cum ma privea linistit.

-Ce s-a intamplat? –a spus Louis somnoros-

Il piveam confuza si nici eu nu stiam ce s-a intamplat. Eram derutata, dar stiam ce trebuia sa fac in momentul ala. I-am sarit in brate, strangandu-l cat am putut de tare. El si-a asezat bratele pe spatele meu, apropiindu-mi corpul mai mult de al sau . Lacrimile mele curgeau pe pijamalele sale cu SuperMan, si cred ca i-am lasat cateva urme de riel pe bluza.

Buzele lui s-au limpit de fruntea mea, oferindu-mi un sarut scurt, iar apoi ochii mei au facut cu ochii sai de un albastru superb, dar cam neclar din cauza luminii.

-Daria! –am auzit vocea cum imi striga numele-

Mi-am ridicat capul, in semn ca am auzit cand mi-a strigat numele, dar chiar nu aveam voce sa pot raspunde. Nu puteam sa vorbesc si asta chiar nu ma ajuta cu nimic. Inghetasem pe jos, si cred ca voi avea probleme grave intr-un viitor mai apropiat din cauza asta.

-Daca inca esti suparata pentru ce s-a intamplat, eu pot sa plec.

-Nu! –am tipat si l-am prins de bluza-

-Atunci ce s-a intamplat?

M-am uitat la el trist, iar expresia de pe fata lui s-a schimbat. Probabil a inteles ce am vrut sa zic, dar cred ca ar vrea si o explicatie pentru strarea in care eu sunt acum. Stiu ca nu este una frumoasa, dar  nu eu sunt vinovata.

-Sa nu imi spui ca ratatul ala te-a adus in starea asta. –a spus strangadu-si pumnii-

Am vrut sa protestez si sa ii iau apararea lui Stefan, dar m-am gandit ca nu merita sa fac asta. Dupa toate cate s-au intamplat, cred ca nu mai merita nimic. Mi-am strans ochii incercand sa opresc imaginile care mi se plimba prin minte, dar fara rost.