"C'mon baby and fuck you" (Louis Tomlinson F.F.)

Capitolul 36.

Daria POV...

Linistea din camera mea era apasatoare si simteam ca lipseste ceva de aici. Nu stiu cum o sa fie cand copilul o sa apara, dar sunt sigura ca linistea nu o sa mai domneasca. Eram total pierduta si imi imaginam tot felul de lucruri, stiam ca nu o sa imi fie greu sa am grija de un copil,mai ales cu varsta mea frageda, dar abia astept sa apara.

Nu mai este mult, iar proportiile mele incep sa apara. Sunt inca linistita ca tata inca nu a aflat nimic si nu a observat cresterea mea corporala. Eram putin nelinistita pentru ca daca o sa observe asta, chiar nu stiu ce i-as spune. O sa fie un moment greu in viata mea cu care o sa trebuiasca sa ma confrunt la un moment dat. Mai devreme sau mai tarziu el o sa afle, dar prefer sa afle asta mai tarziu pentru a imi da timp sa imi gasesc cuvintele potrivite ca sa ii pot explica toata aceasta situatie.

Probabil nu o sa accepte asta, dar prefer sa suport consecintele, sa tipe la mine, sa imi spuna tot felul de chestii sa ma urasca pentru ca il voi face de ras in inalta societate, dar asta este un lucru neimportant pentru mine. Lui ii pasa doar de ce o sa creada lumea daca fata lui o sa nasca un copil cand ea insasi este un copil. De ce este mai importanta parerea lumii decat ce mi se intampla mie?

Asta este o porcarie, iar uneori cred ca restul sunt mai importanti decat mine. Imi e dor de vechiul meu tata, dar acum este mult prea tarziu ca sa il pot readuce la ce a fost odata. Imi este dor de felul in care el se comporta cu mine, de orele petrecute cu noi uitandu-se la desene, razand la orice gluma spusa de mine cu toate ca nu era una amuzanta, de absolut tot, imi este dor de el.

Am avut momente in viata cand prezenta lui trebuia sa fie aici, dar a trebuit sa ma confrunt singura cu toate astea si sa merg mai departe. Imprezenta lui la cele mai importante evenimente din viata mea, m-a facut sa le urasc atat de mult incat sa imi dorect uitarea lor din mintea mea. Este ciudat ca lumea sa te arate cu degetul drept fata care nu a avut parte de iubirea parinteasca si incet si-a pierdut ambii parinti. Nopti la rand am plans datorita cuvintelor rautacioase din partea colegilor mei.

Sunt motive bine intemeiate care m-au facut sa ma indepartez de tata. El este un om minunat, dar acum are un moment de ratacire interioara presupun si nu se mai gaseste pe el insusi. Oh, incerc sa ma pacalesc singura, asa cum a facut de nenumarate ori, iar prin acest motiv m-am ranit de o groaza de ori singura.

Mi-am pierdut sirul gandurilor cand am auzit o voce barbateasca tipandu-mi numele nervoasa. Era tata care tipa ca un nebun sa cobor jos pentru a discuta cine stie ce problema pe care am mica lui sugatoare de bani a mai inventat-o. Am coborat din pat putin cam greu din cauza stomacului meu mare, mi-am asezat hainele casa nu observe burta si am iesit din camera.

Ii puteam auzi tipetele tatei inca de la iesirea din camera mea, facandu-ma sa ma intreb ce l-a putut enerva asa de tare incat sa tipe in asa hal. M-am cutremurat putin dar am pasit pe scari, iar acesteea au scos un scarait enervant.

-Nu sunt ale mele iubitule. Crede-ma! -zise iubita tatei cu vocea ei pitigaiata.-

-Atunci ale cui pot fi? -tipa tata nervos-

Era chiar nervos, iar eu chiar nu vroiam sa cobor jos sa ma confrunt cu furia lui. Am stat in capatul scarilor ascultand mica lor cearta. Nu intelegeam nimic, iar cand mi-am auzit din nou numele am tresarit imediat.

-Da? -am raspuns nesigura facandu-ma vazuta.-

-Coboara imediat aici. -imi ordona tata-

Am coborat nesigura scarile, iar inima imi batea nebuneste. Nu am facut nimic din cate stiu si nu ii inteleg aceasta nervozitate nebuna ce il stapaneste. Este putin ciudat sa il privesc in varianta asta. Sta in fata mea nervos si tot rosu la fata, precum un rac.