"C'mon baby and fuck you" (Louis Tomlinson F.F.)

Capitolul 37.

Daria POV...






Casa este atat de goala doar cu mine si cu Sabi in ea. Tata mi-a interzis sa ies din casa pana ce el se va intoarce din calatoria lui de afaceri cu asa zisa lui partenera de lucru aka tarfa sugatoare de bani cu care el sta. Am fost externata ieri dimineata dar preferam sa stau in acel spial decat sa ma intorc in aceasta casa.

Louis nu este aici. Tata a spus ca si-a strans lucrurile si a plecat fara sa lase nimic in urma. Nu il pot suna pentru ca telefonul meu este la el. Linistea este atat de enervanta, iar cand Sabi merge la joaca impreuna cu prietenele ei in curte, casa este mult prea goala doar cu mine in ea.
Sabina a inceput sa nu mai vorbeasca cu mine. Faptul ca Louis a plecat din cauza mea a ranit-o complet. Il iubea extraordinar de mult, iar eu am reusit sa il alung din vietile noatre doar pentru ca il iubeam prea mult. Nu stiam ce sa mai fac ca sa reusesc sa iau legatura cu el. Imi era imposibil sa stau locului pentru ca nu stiam nimic de el. Imi era dor de el. Nu l-am mai vazut de la accidentul provocat de acea scorpie, nici macar la spital nu a fost prezent.

Camera lui este goala, atat de pustie fara el. Incercam sa nu ma mai gandesc la el, dar parca cu cat incerc mai mult, toate acele amintiri se deruleaza iar si iar in mintea mea. Nu puteam sa mi-l scot din minte, asta-i sigur, dar cu fiecare emotie negativa, simt cum copii lovesc. Am simtit prima lovitura ieri seara. Am avut cateva dureri, dar am inteles ca este si timpul sa apara pentru ca bebelusii se dezvolta si incep sa se miste in interior. Nu stiu cum sa explic asta, dar a fost o durere atat de placuta.
Sabi a inceput sa inteleaga ca nu o sa mai fie singurul copil din casa si ca barza o sa ii mai aduca alti doi pitici sau doua pitice. Ea doreste sa fie amandoua fetite, chiar mi-a dat si o lista cu numele lor, dar fara sa imi vorbeasca. Incep sa am emotii cu cat zilele trec mai repede. Stiu ca inca este mult prea devreme, dar trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca mai este putin si o sa fiu mama.

Mi-as dori enorm de mult ca si Louis sa fie prezent la aceste intamplari, care, deigur, l-am emotiona mai mult decat pe mine si cu ciguranta ar plange daca ar simti cum copii se misca. Nu a aflat ca o sa fie tata de gemeni pentru ca nu am apucat sa vorbesc cu el. Sederea mea la spital a fost de aproximativ o saptamana, timp in care el a reusit sa plece fara urma si fara ca macar sa isi ia ramas bun de la mine.
M-a ranit enorm plecarea mult si cand  am aflat asta de la Sabina, am plans in fiecare noapte. Nu-i inteleg gestul si nu inteleg de ce a facut asta, dar trebuia sa imi dau seama ca este doar un joc unde eu am fost pionul iar el a fost jucatorul. Dupa ce s-a plictisit de mine m-a schimbat sau a preferat sa schimbe peisajul jocului. As vrea doar sa ne vedem si sa ii cer cateva explicatii pentru gesturile lui total iresponsabile. Nu este tocammi frumos si nici corect sa lasi o fata insarcinata care este chiar si minora, de izbeliste si tu sa pleci unde vezi cu ochii pentru ca te-ai saturat de ea si de morala pe care tatal ei ti-a  facut-o.

Stiu ca tot ce s-a intamplat a cam incurcat lucrurile, dar el putea pur si simplu sa vina sa vada cum ma simt, sa vada daca sunt in regula, iar mai apoi sa plece. Preferam sa imi spuna ca s-a saturat de mine si deja ii sunt o povara decat sa plece fara sa imi spuna nimic. A fost un gest negandit si prostesc din partea lui crezand ca nu o sa ma afecteze.
Am si eu partea mea de vina in toata acesta poveste, dar nu as fi plecat niciodata fara sa ii spun ceea ce gandesc. Sunt mii de intrebari pe care vreau sa i le adresez, dar doar cel de sus stie unde este acum.

Sunt in camera lui si stau in mijlocul patului, cu hainele lui pe mine care au mirosul lui imprimat in material. Lacrimile mele curg incet pe obraz si nu ma pot gandi la absolut nimic, decat la el. Durerea este atat de mare si stiu ca imi fac rau mie si copiilor, dar nu ma pot opri. Este atat de dureror sa stiu ca am fost inlaturata din viata lui, precum o carpa folosita.
Imi stergeam lacrimile mereu cu podul palmei, dar de fiecare data se iveau altele care imi provocau mii de suspine si ma faceam sa respir din ce in ce mai greu. Am crezut atata timp ca o sa ramana langa mine in aceasta perioada si m-am inselat atat de mult. Eram ferm convinsa ca el chiar ma iubeste, dar am fost atat de proasta crezand ca o persoana ca el o sa ajunga macar odata in viata lui sa iubeasca  o fata ca si mine. L-am iubit enorm si il iubesc enorm de mult pentru ca a fost langa mine mai mult decat toti ceilalti, dar il urasc pentru faptul ca a decis sa paraseasca viata mea si sa mearga in locuri straine fara sa imi spuna macar un amarat de "Pa!".

-Daria? -am auzit o voce joasa strigandu-mi numele-

Mi-am ridicat capul si o priveam pe Sabina cum sta in pragul de la usa si ma priveste cu o fata ingrijorata. Mi-am stersa rapid lacrimile ca sa vada ca nu am plansl, dar ochii meu ma tradau atat de mult.

-S-a intamplat ceva? -am raspuns zambind catre ea-

-Ce s-a intamplat cu tine?

-Nimic! Ma simt doar putin rau.

A venit catre mine si si-a asezat pe pat langa mine. Mana ei mi-a luat mana si mi-a pus-o in a sa. Ma privea ingrijorata iar  ochii ei mici imi transmiteau toata ingrijorarea care o stapanea in momentul de fata.

-Nu plange, te rog!

-Nu plang!

-Louis chiar tine la tine.

-Stiu. -am spus oftand-

I-am strand mana fara sa imi dau seama ca lacrimile mele inca imi curg pe obraz. Eram atat de distrusa de absenta lui Louis incat incercam sa imi imaginez ca el este langa mine sau ca macar se gandeste la mine. Dar probabil este mult prea ocupat cu alte lucruri mult mai importante.

-Daria.

-Da?

-Louis te iubeste, si o sa se intoarca dupa tine.

-Probabil.

-Mi-a spus cand ne uitam la desene ca tu esti cea care l-a marcat dar in sensul bun.

Mi-am intors privirea catre Sabina instantaneu, iar aceasta doar imi zambea. Mi-a dat drumul de la mana si a plecat din camera lasandu-ma cu mai multe semne de intrebare dacat aveam inainte.
Cum a putut sa ii spuna unui copil ca l-am marcat intr-un sens bun? Ce a vrut sa zica cu asta?

Incercam sa imi raspund singura la aceste intrebari dar nu reuseam sa le gasesc un raspund oricat de mult as incerca. Nu stiu ce a vrut sa zica prin asta si nu cred ca as intelege oricat de mult m-as stradui sa fac asta. Cel care ar fii in masura sa imi raspunda la aceasta intrebare ar fi chiar el insusi, dar ia-l de unde nu este.
Urasc atunci cand trebuie sa cer explicatii persoanelor din jurul meu acestea sunt de negasit. Trebuie sa ma impac cu ideea ca el a fost doar o frumoasa poveste cu un final tragic.

A fost frumos tot ce s-a intamplat cu el, dar trebuie sa se termine la un moment dat. Nu credeam niciodata ca o sa se termine in acest mod, dar viata iti rezerva tot felul de surprize care te marcheaza toata viata si te face sa iti pui mereu intrebarea "Cum ar fi fost daca...?".

Asta incep sa fac si eu acum. Cum ar fi fost daca el nu pleca? Cum ar fi fost daca i-as fi spus tatei de la inceput? Cum ar fi fost daca el nu pleca? Cum ar fi fost daca el ramanea aici? Cum ar fi fost daca nu ma lasa sa sufar atat de mult? Cum ar fi fost daca puteam remedia asta? Cum ar fi fost daca noi inca eram noi?

Sunt sute de mii de intrebari pe care mi le pun si la care nu reusesc sa gasesc un raspuns. Nu mai pot incerca si m-am saturat sa imi fac rau singura. Probabil asa a fost sa fie. Am sa ma descurc si fara el. A decis sa plece fara sa imi spune, dar imi pare rau ca nu o sa stie niciodata cand de mult il iubesc.

Ma doare sufletul atat de mult, dar stiu ca el o sa fie acolo mereu. As vrea doar sa il pot uita, cum, probabil si el a facut asta cu mine. Sunt mii de intrebari la care am obosit sa le gasesc un raspuns si chiar nu mai pot continua. Daca a decis sa plece asa, inseamna ca nimic nu l-a oprit, nici macar eu si nici copii care urma sa ii aibe cu mine.
Am sa trec usor peste asta cum am reusit sa trec peste multe altele. Am sa il iubesc mereu, dar prefer sa il uit decat sa ma mai zbat cu iluzia ca el, probabil acolo, undeva se gandestee la mine sau ca a plecat doar ca sa imi fie mai bine.

Il iubesc, dar prefer sa il uit acum pentru ca mai tarziu nu o voi mai putea face.





















Mai este un capitol si aceasta carte isi gaseste sfarsitul. O sa mai fie si "Scrisorea lui Daria" si "Scrisorea lui Louis" care o sa fie postate dupa "capitolul 38". Nu stiu cum o sa intelegeti toti acest sfarsit tragic si stiu ca o sa primesc multe injuraturi de la animite persoane. Da, da la voi ma refer Claudia, Monica si Andreea. Dar o sa trec peste asa cum am reusit sa fac de nenumarate ori.

Va multumesc cu acest numar impresinant de cititori si primit ca atunci cand o sa am timp o sa reusesc sa recorectez toata cartea pentru ca trebuie sa fac asta. Va multumesc pentru tot sii va iubesc enorm de mult.

Marii's OUT! :*