"C'mon baby and fuck you" (Louis Tomlinson F.F.)

Capitolul 33.

Deja jumatate din haine nu imi mai vin, iar cealalta jumatate inca nu am reusit sa o probez. Stau in mijlocului patului, imbracata in hanoracul tatei si o pereche de pantaloni scurti. Aveam poza mamei in mana, iar lacrimi se adunau pe geamul de la rama.

Ma gandesc cu i-a spus ea tatei ca este insarcinata cu mine. Oare i-a fost atat de greu pe cat imi este mie?

Sunt coplesita de toate aceste ganduri si intrebari, incat m-am saturat sa gandesc. Nu mai pot si nu mai suport. Am auzit doua batai in usa, iar atunci cand i-am zarit acei ochi albastri, eram atat de emotionata, incat inima nu mai batea. A intrat in camera si s-a asezat langa mine.

Se uita la mine trist, dandu-si seama ca am plans, dar nu am sa ii spun motivele. Sunt destul de contienta ca ar tipa sau ar ramane bloc. In cel mai rau caz, daca sta prost cu inima ar lesina. Nu am cum sa ii spun direct "Louis esti tata. Sunt insarcinata."

Trebuie sa il pregatesc pentru o asemenea veste. Imi este teama sa nu ma lase singura. Baiatul asta este in stare sa plece si sa ma lase sa cresc acest copil singura.

-Ce s-a intamplat? -zise cu o voce joasa si ingrijorata-

-Nimic.

-De 3 zile nu se intampla nimic. Nu mananci, ai stari de greata, plangi la colturi si acum mai si minti.

-Nu tipa la mine.

-Nu tip, doar ca ridic vocea.

-Inceteaza.

-Nu. Inca nu poti intelege ca poti avea incredere in mine?

-Am incredere, dar sunt anumite probleme pe care prefer sa nu ti le spun.

Fraza asta a sunat mult mai bine in mintea mea. Adevarat ca in ultimul timp nu am mai mancat, iar de plans, cred ca am plans atat de mult ca as fi putut uda o gradina intreaga.

-De ce nu imi poti spune?

-Sunt probleme si momente in viata unei persoane pe care doar ea trebuie sa stie.

-La naiba Daria! Ai omorat pe cineva de nu imi poti spune?

-Nu! De ce gandesti asa de departe?

-Si atunci? Ce este atat de greu sa imi spui?

-Pur si simplu. Renunta la conversatia asta. Nu o sa afli.

-Ma subestimezi Daria. Mereu obtin ce imi doresc.

Hormonii mei sunt pur si simplu dati pestee cap, iar el chiar nu ma ajuta, mai ales ca acum cauta motiv de cearta. Am sa ma dau batuta si o sa il injur cat de curand daca se mai contrazice mult cu mine.

Vreau doar sa inceteze, nu am sa ii spun, iar acum am nevoie de o plimbare.

-Inceteaza sa ma enervezi.

-Nu te enervez, vreau doar sa imi spui ce este cu tine.

-Nimic. Sunt perfect.

Se uita trist la mine si stiu ce incearca sa faca. Incearca sa ma faca sa cedez, prin fata lui de catel bleg, la care stie ca nu ii pot rezista.

-Oh nu, nu astazi Tomlinson.

L-am impins din fata mea si am iesit pe usa. Era aproape 23:00, iar eu ma plimb pe strazi. Ajuta-ma doamne sa nu mi se intample nimic.

Louis POV...

Eu chiar nu o mai inteleg pe fata asta. Este bipolara si cred ca devine putin cam sarita de pe fix. Ar trebui sa merg cu ea la un psiholog, ceva, pentru ca asa nu se mai poate.

Eram in camera ei si ma uitam in jur sa vad daca pot sa gasesc un raspun.

Stiu ca in momentul asta nu fac ceva bine, dar situatiile disperate, cer masuri serioase. Nu stiu daca era asa, dar cautand prin lucrurile  ei, nu ma face atat de fericit. Poate sa apara in orice moment, si la cat de suparata era, imi poate da cu ceva in cap si sa mor aici.