Aveți idee măcar cât de bine este să găsești ceva ce îți încălzește sufletul?
Un mic colțișor de rai, să te închizi acolo, să te gândești pur și simplu.
Să nu te mai preseze conștiința, să fi pur și simplu într-o melancolie plăcută cauzată de sentimentele tale ce acum s-au calmat?
Eu cred că am găsit acel ceva, nu știu cât va merge, dar contează că acum mă liniștește.
Să stau în camera mea, cu ușa închisă, aerisind noaptea, întinsă pe pat, privind la cerul înnorat.
Pe fundal să fie melodia First Love a lui Suga, iar eu să îmi ridic privirea spre tavan, gândindu-mă la tot ce iubesc. La obsesiile mele.
La muzică, la liniște, la scris și multe altele.
Să-mi pierd puțin vremea pe balcon, ca apoi să mă întorc înapoi în pat.
Să privesc acel tavan alb, să mă gândesc la visurile mele mărunte.
La cum mi-aș redecora camera și alte lucruri neimportante.
E atât de plăcut să pot găsi asta, chiar dacă nu știu cât o să dureze…
Kushi vă salută, a făcut pace cu Nico.
Pentru moment nu mai exista ea, nu mai există nimeni și nimic, ci doar eu cu mine și ceea ce mă reprezintă.
I feel so nice.
Vă las, dorindu-vă o seară la fel de relaxantă ca a mea.

CITEȘTI
Simple gânduri 1
RandomAm pe aici și niște concursuri #thebestpoetry 3 decembrie #64 in Umor 11 mai #222 in Altele Ganduri, teorii ciudate, logica fara sens, toate regasite in aceasta carte.