Simple gânduri 1

Concurs

- Eva, iti amintesti cum ai ajuns aici? o intreaba doctorul.

Tanara din fata sa il privea usor confuza.

- Nu...stiu doar ca ma plimbam. Cum am ajuns aici? 

Barbatul in halat ii priveste compatimitor parintii.

- Veniti putin cu mine.

Cei doi aproba si il urmeaza ingrijorati pe hol.

- Cate este diagnosticul? il intreaba femeia.

- Ma tem ca fiica dumneavoastra are o tumoare pe creier.

- Dar...o veti face bine, nu? Isi va reveni, asa-i? 

Medicul da negativ din cap.

- Tumoarea este prea mare. A inceput sa se contopeasca deja cu creierul ei si ma tem ca il acapareaza tot mai mult.

- Asta ce inseamna? devenind tot mai ingroziti.

- O saptamana, le zice acesta. Mai are o saptamana de trait.

*

Bruneta cu ochi cenusii se uita intr-un punct fix, incercand din rasputeri sa-si aminteasca cumde ajunsese la spital. Insa oricat incerca, rezultatul era mereu acelasi.

Nimic. Orice as face nu imi pot aminti! se certa pe sine.

Un ciocanic usor se aude in usa, lucru ce o distrage din propria-i meditatie.

Ciudat. Ei deobicei nu bat la usa.

- Da? total confuza.

Mama ei intra in camera, cu un zambet larg si prefacut pe chip, in ochii sai citindu-se o tristete si suferinta adanca.

Eva se incrunta usor.

- Mama, esti bine? o intreaba temătoare.

- Da, doar ca...o perioada tatal tau va locui la noi, ii spune tremurat.

Femeia avea inima in gat dandu-i aceasta veste fiicei sale. Stia foarte bine ca reintoarcerea tatalui in viata celor doua este un aspect neobisnuit si deloc linistitor, iar aceasta nu isi doreste sa ii trezeasca suspiciuni Evei. Totusi, cand barbatul a aflat despre starea de sanatate a fiicei sale, era si normal ca timpul ramas din viata adolescentei sa fie macar intr-o anumita privinta mai umplut de prezenta paterna. Mama nu a avut nimic de obiectat, inafara de rugamintea ca fiica sa sa nu fie sufocata si sa nu afle despre cruntul sfarsit de care se apropia. Pana la urma, este perfect natural ca in ultimele sale clipe de viata barbatul sa-si doreasca mai mult timp cu singura lui fiica.

- Tata? La noi? o chestioneaza bruneta total surprinsa. Cu ce ocazie?

- A spus ca isi doreste sa petreaca mai mult timp cu tine, ii dezvaluie o parte insignifianta a situatiei, asezandu-se pe pat langa ea. Nu te-a mai vazut de mult, continua punandu-si o mana peste mainile ei, si este totusi tatal tau.

Fata zambeste usor amar.

- Ii este si lui dor de mine, nu-i asa? sopteste pe un ton trist.

Femeii i se rupea inima sa o vada asa, stiind cat de mult a afectat-o despartirea dintre cei doi parinti ai sai si cat de mult ii lipsea prezenta figurii paterne. O mangaie pe cap mamos, zambind incurajator in timp ce-i strangea mana.

- Normal ca iti duce lipsa, scumpo. Indiferent de ceea ce s-a intamplat intre noi doi, tu esti si vei ramane in continuare fiica lui. El te iubeste neconditionat.

Cuvintele dulci impreuna cu mangaierea ii transforma tinerei zambetul plin de amaraciune intr-o micuta pata de lumina vesela pe chip.

- Mhm...ai dreptate.