Poate se gândeste cineva de ce țin capul in jos şi nu ridic privirea niciodata asupra cuiva, înafară de părinții mei. Motivul este unul simplu dar şi complicat în acelaşi timp. În şcoala generală, s-au intâmplat multe. Colegii mei de clasă erau răi şi râdeau de multe lucruri pe seama mea. Aşa am ajuns ca la 12 ani sa fiu o persoană depresivă. Depresia dispăruse dar teama de a ridica privirea a rămas aceeasi. Eram luat-ă în râz chiar si asa, dar ce mai contează acum.Numele meu este Inna şi în prezent am 17 ani.
Mergeam agale pe holurile şcolii dorind să ajung la bibliotecă, locul meu preferat din şcoala asta =))) Eu grăbindu-mă ca de obicei, dau peste cineva, niciodata nu mi s-a întâmplat asta.
-S...scuze*zic eu cu vocea tremurândă de teama*
-Nu este nimic, doar fi atentă pe unde mergi data viitoare*imediat recunoscând că este o voce de băiat, una chiar groasă dar in acelaşi timp caldă si relaxantă*
-B...bine, doar scuză-mă...nu am vrut, doar mă grăbeam...*incerc eu sa explic crezând că o sa imi ceară socoteală*
-Am înțeles*zice el chicotind* ți-as fi foarte recunoscător daca țe-ai ridica privirea, să pot să te privesc mai bine.
- N...nu pot face asta* si cu asta fiind spuse, am fugit, ca o laşă ca de obicei direct în bibliotecă plângând si urându-mă pentru defectele mele.
Şi aceasta este prima mea carte, am incercat sa am cat mai putine greseli, si sa fie cat mai interesanta. ❤👑
CITEȘTI
TU
Short StoryInna o fată de 17 ani, care a avut un trecut negru, se indragosteste de persoana care o salveaza de boala ei, de a sta mereu cu privirea in jos, fara sa priveasca pe cineva.
