TU

7

Inna P.O.V

Efectiv sunt distrusă, nu mai am pe nimeni alături, nimeni nu mă iubeşte, toți mă cred o ciudată, o psihopată care face toate astea pentru atenție, dar nu este aşa, odată ce mi-a intrat asta în cap, nu mai îmi iese. I-am spus acelei doamne, că mâine mă voi duce să ridic cadavrele părinților mei...Ce ciudat sună, CADRAVUL PĂRINȚILOR MEI, oamenii cărora le datorez viața mea, care un nimic oricum. Sincer, aş vrea să mă duc şi eu la ei, acolo e totul liniştit, înconjurat numai de bine, dar părinții mei nu ar fi fost de acord  u asta şi spun asta pentru că îi ştiu mai bine decât pe mine. Dar cu ce rost, eu eram puternică pentru ei, acum pentru cine?...

______________________________________

Logan P.O.V

De o săptămână nu am mai văzut-o pe Inna, îmi fac griji, de ce oare nu a mai venit la şcoală? Ei bine o să aflu ce s-a întâmplat cu ea. Ce bine că la director sunt toate adresele elevilor. Nici nu stau pe gânduri şi mă îndrept spre biroul directorului. Ajuns acolo, bat la uşă politicos şi întreb secretara despre adresa Innei. Ce uşurare că am aflat-o, se pare că nu este chiar atât de departe.
După 10 minute am ajuns la casa Innei, este o casă normală, nici prea mare, nici prea mică. Bat la uşă crezând că o să mă primească unul dintre părinții ei. Stau şi mă gândesc aşa că intru pe uşă ne anunțat. Livingul era dezordonat, cioburi multe fiind pe jos, las asta pe mai târziu. Urc scările şi ajung pe un hol cu 3 camere. Observ că pe una din uşi scrie frumos numele ei Inna.
Intru în camera ei şi o văd cum plânge în hohote şi lângă ea avea o poză.
-I...Inna? Ce ai pățit, de ce plângi? Cine te-a rănit, cine a făcut asta o să plătească!
-L...logan, ei au plecat! Au p...plecat...* zice printre sughițuri*
-Cine a plecat?*întreb confuz*
-P...părinții mei, au plecat fără să îmi spună nimic, fără să îşi ia LA REVEDERE...
-Poate s-au grăbit şi nu au mai avut timp să îți spună. Ai încercat să îi suni?
-Nu înțelegi Logan?!??! PĂRINȚII MEI AU MURIT!! Au plecat şi m-au lăsat singură... cu oamenii ăştia răi care m-au îmbolnăvit...
Am rămas blocat. Cum adică au murit? Săraca Inna... cu ce o fi greşit îngerul acesta cu chip de om să îi dea viața atâtea palme? Îmi vine şi mie să plâng, dar trebuie să fiu tare pentru ea.
-Inna, vino aici!*îi spun eu blând*
Ea se apropie de mine dar cu capul plecat şi mai mult de cum o ştiam eu.Imediat după o iau în brațe ca şi cum nu aş dao nimănui, ea a început să plângă şi mai tare.
-Off... Îngeraşul meu trist, de ce e viața aşa rea cu tine, îngerule cu chip de om? Eşti cel mai inocent om pe care l-am văzut. Nu meriți toate astea, tu trebuie să fi fericită mereu, cu zâmbetul pe buze, chiar dacă eu nu o să îți văd zâmbetul. Inna mea, luptătoarea mea, învingătoarea mea!*aşa sincer nu am vorbit în toată viața mea, voi fi cu ea întotdeauna, în orice impas, eu voi fi acolo. De la plâns haotic, a ajuns la nişte suspine. Eu o mai sărutam pe frunte sau tâmplă sau îi mai mangâiam spatele liniştitor.
-L...logan?*îi este aşa groasă vocea, încât nu o mai recunosc*
-Da?
-Mulțumesc pentru tot, pentru tot ce ai făcut pentru mine, TU  eşti îngerul meu păzitor.
După câteva minute, aud mici sforăituri, semn că adormise aşa că o pun în pat şi mă uit la chipul ei. După prima dată îi văd chipul, dar ce-i mai frumos ascunde, adică ochii.

Acesta a fost capitolul 7 =)) Ne apropiem de 100 de cititori şi multumesc mult. Nu îmi vine să cred ca în atatea zile, am strans atat de multe citiri si pentru asta am facut un capitol mai lung. VA MULTUMESC INCA O DATA ❤👑