26

46 4 7
                                    

După 5 ani

Inna P.O.V

De 6 ani nimeni nu mi-a adus zâmbetul pe buze, stau aici de 6 ani afurisiți, devenind şi mai nebună decât eram. Oare cum eram la vârsta de 17 ani? Eram veselă, era tristă, eram timidă? Acum, la cei 24 de ani ai mei, nu am făcut decât să suport. Am primit bătaie cu porția, aceea fiind mâncarea mea. La înfățişare, eram la fel. Ochii mei erau acel căprui extrem de deschis, părul meu era ca al unei băbuțe, pentru că are multe fire albe.
Dar, în ăştia 5 ani, nu m-am gândit la el. Auzisem de la televizor că a ajuns un şef al celei mai mari companii din New York şi urma să se căsătorească. Mă bucur că a luat-o de la capăt, dar numai eu mă țin de trecut, mă leg mereu de el. El a putut să mă uite, eu de ce nu pot?
-Sunteți adunați la cantină!*îmi spune un om*
-Vin imediat!
Mă ridic din pat şi pornesc spre cantină, pentru a ne da nu ştiu ce anunț. Ajunsă la cantină, mă aşez în locul meu obişnuit şi mă jucam cu degetele mele.
-Bună ziua oameni buni! Am de făcut un anunț foarte important! Acela este că spitalul nostru se va închide, nu mai avem fonduri pentru a-l ține! O zi bună!
-Dar cu noi ce o să întâmple?*întreabă unul*
-Cu voi? Voi o să plecați fiecare la casele voastre!
Nu pot să cred că o să plecăm. Eu unde o să mă duc? Eu nu am familie. Casa de unde am plecat, a fost vândută acum mult timp. Prieteni nu am ca să mă ajute. Mă uit la ceasul din cantina goală, indicând ora 22, ora stingerii. Dar şi ora pentru o bătaie nouă. Ajung în camera mea, dând peste cele 2 fete, adică fetele ce m-au ruinat. Încerc ca de obicei, să trec pe lângă ele, dar soarta niciodată nu ține cu mine.
-Offf fetița Inna, de ce nu vorbeştu cu noi? Pentru că te batem? Mă gândeam că te-ai obişnuit.
-Ce aş putea să vorbesc?*zic cu vocea seacă*
Ele stau pentru câteva secunde până când le aud:
-Nu ai vorbit în 6 ani şi vorbeşti acum?!
Pentru asta sunt ele aşa surprinse?
-Am şi eu ca fiecare om, o voce. Acum pot să dorm, vă rog?
-O...ok!* spun amândouă la unison*
Asta e cea mai frumoasă zi. Nu am primit bătaie, şi asta este bine, chiar foarte bine. Peste nu ştiu câte zile, vom pleca fiecare, eu una, nu ştiu ce voi face.

Ăsta a fost plictisitorrrrrr =))))

TUUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum