TU

25

După un an
Inna P.O.V

Eu sunt Inna, am 19 ani, ajunsă la spitalul de nebuni de un an şi trei săptămâni. Persoana care a uitat cu desăvârşire ce este fericirea. Tristețea era pretutindeni. Bătaia era la ordinea zilei, nu mai simțeam absolut nimic. Fetele de aici nu au milă absolut deloc, o dată ce nu te suportă, nu scapi din ghiarele lor, eu fiind victima lor. Părul meu care era mereu îngrijit, acum ajunsese tocit, începând să se deschidă la culoare. Nu mai era brunetul acela de culoare închisă, acum era un maro foarte deschis, cu multe fire albe de păr. Ochii mei nu mai erau asemănați cu negrul, acum era un căprui prea deschis, prea neobişnuit. Acum erau asemuită cu un băț, oasele se vedeau prea mult. Mâncam o dată pe săptămână, restul zilelor, beau numai apă. Trist, nu-i aşa? Dar cui să îi pese de fata ciudată a liceului, care se ciocnise de cel mai chipeş băiat. La sfârşit părăsindu-mă.
-Inna, Rachel vrea să te vadă!
Mă trezesc scoasă de gândurile mele de omul care mă duce şi mă aduce la Rachel, psiholoaga de acum un an.
-Imediat!*până şi vocea mea era schimbată, era mult mai groasă*
Mergeam pe drumul care pot să merg şi cu ochii închişi fiind obişnuită. Omul acela bate la uşă, şi se aude un vag ,,Intră". Îmi face semn să intru şi eu mă conformez.
-Off Inna, când o să mănânci? Îmi plăcea de Inna cea mai plinuță de acum un an.
-Acea Inna a dispărut!*zic cu voce joasă*
-*oftând* Şi ce mai faci? Cum mai este cu ştii tu ce...
-Nu mai simt nimic, după cum ți-am spus. A devenit o obişnuită.
-Inna, mi-ai devenit foarte apropiată, şi mă bucur că te-am cunoscut şi că te cunosc!*îmi zice cu vocea tremurândă*
-Rachel ce ai pățit, de ce mai ai puțin şi plângi?
-Inna, eu voi pleca de aici! Sunt prea în vârstă ca să mai stau aici!
Ooo nuu... nu şi ea... de ce toți de care mă apropii trebuie să plece...
-Inna până voi pleca, vreau să te privesc în ochi, vreau să am onoarea aceasta, te rog!
DA, am încredere în ea, îmi este ca o mamă şi m-a făcut să mă simt mai bine. Îmi ridic privirea şi mă uit la cei mai frumoşi şi tineri ochi verzi din viața mea.
-Copila mea, de ce ai ochii aşa de deschişi la culoare, este cel mai ciudat căprui văzut.
-Vremea Rachel, vremea... tristețea, dorul, mult prea multe...
-Inna, promite-mi că vei fi puternică, şi că vei pleca de aici!
-Îmi va fi dor de tine Rachel, să ştii, m-ai făcut să uit de câteva minute de chinul pe care îl duc.
-Te iubesc mult Inna şi te consider propia mea fiică.
-Şi eu te iubesc Rachel!*şi o iau într-o îmbrățişare în care îmi pun toată puterea şi dorul.*

😭😭😭😖