TU

28

Inna P.O.V

Mă uit la părul de pe jos, şi sângele de pe cioburile de la oglindă. Era atât de mult... el era atât de frumos şi îngrijit înainte. Nu merita să ajungă să fie tăiat. Ehh, şi aşa nu mă mai interesează de mine. Încep să strâng uşor cioburile, pline de sânge. După strâng tot părul, care nu era puțin. După ce termin, ma duc în cameră, în cea fiind şi cele 2 ,,prietene" ale mele.
-Măi, măi, măi, ce ai făcut micuță Inna, ti-ai schimbat stilul? Waii, dar ce bine îti stă, mai bine erai fără păr, sincer* zice în batjocură*
-Să ştii ca ai dreptate, dar pielea ei nu prea are vânătăi, EU VREAU SĂ AIBĂ VÂNĂTĂI! *începe să țipe isteric cealaltă, păiii suntem într-un spital de nebuni...*
-Păi atunci hai să îti îndeplinim dorința!*zice alta*
Şiii aşa ajunge Inna bătută mărr. Nu e cine ştie ce. Nu mă mai dor demult. Doar după mă simt ca şi cum aş muri dar nu mor. Ele işi termină treaba, uitându-se la mine ca şi cum aş fi un trofeu. Fața mea nu mai era față demult, iar mâinile mele erau roşii de la palme. Ele se pun în pat, şi adorm ca şi cum nu se întâmplase nimic. Eu mă duc în colțul meu, unde dorm. Plângeam ca de obicei, altceva ce pot face. Altă soluție nu există. Eu tot aştept să plec la părinții mei. Dar cu aşteptatul rămân. Somnul mă ia şi ajung în lumea viselor.
______________________________________
Dimineața vine, deschid ochii şi văd că cele 2 criminale în serie, nu sunt aici, aşa că mă duc în baie să îmi fac rutina de dimineață. După 20 de minute ies din baie, într-un prosop în jurul meu, fiind în fața dulapului, căutându-mi de îmbrăcat. Îmi iau nişte pantaloni lungi de trening, negrii. Îmi mai iau tricoul LUI. Da, când am plecat, am luat şi această haină cu mine. De câte ori o spălam, tot mirosul lui era pe ea. Când îi simțeam lipsa extrem de mult, luam acel tricou pe mine. Mă aşez în pat şi încercând să adorm iar, dar nimic nu ține cu mine, şi sunt anunțată că trebuie să vin la cantină. Mergeam spre cantină cu mâinile în buzunar, cu capul plecat, ca de obicei. Mă aşez la locul meu şi mă uitam pe geam. Este spre sfâşit primăverii, şi păsările ciripeau atât de vesele, încât nu am putut să nu zâmbesc. Natura este şi va fi slăbiciunea mea. Ador să mă uit la necuvântătoare cum sunt atât de drăguțe. Şii iar vocea directorului mă face să tresar. Omul ăsta trebuie să nu mă mai facă să tresar.
-Bună dimineața tuturor. După cum v-am anunțat ieri, astăzi vi-l voi prezenta pe omul care ne-a ajutat spitalul. Dânsul va trece pe la fiecare încercând să vă cunoască.
Eu eram la funduk cantinei, în colț, cred că nici nu mă vede. Mă jucam cu degetele mele, şi mă gandeam cine este acel om. Cum arată oare? Simt o prezență lângă mine aşa că nu o bag în seamă.
-Cum te cheamă micuțo?
Am rămas stană ne piatră. Nu e posibil, nu are cum. Este imposibil. Nu permit să cred asta. Eram şocată.
-Nu vrei să vorbeşti cu mine micuțo?* este aceeaşi voce, una groasă, dar atât de dulce*
-Cum te cheamă?
Nu am cum să nu mă uit la el. Vreau să ştiu dacă banuielile mele sunt adevărate. Aşa că ridic privirea  rămân mască. Logan, omul care mi-a furat inima, şi a fărâmat-o, stă în fața mea, după 6 ani de lipsă. Are aceeaş ochi albastrii, doar că mai deschişi la culoare, părul lui este blond în adevăratul sens al cuvântului. La corp nici nu mai zic. Este acelasi băiat slăbuț ca acum 6 ani, doar că acum corpul lui este mai tonifiat.
-Numele meu este Inna!* îi zic cu o voce mică*
-Pe mine mă cheamă Logan, încântat de cunoştință!

A venit si handicapatul în peisaj 😂😂😂😂