TU

32

Inna P.O.V

De ce trebuie să fac asta? Nu pot...
-Ştiu că din cauza asta eşti aici, te crezi o psihopată dar defapt nu eşti. Aşa că să nu îți fie frică, trebuie să ştiu ce ai. Te rog!*îmi spune rugător*
Eu cu greu fac ce spune, vreau să ştiu ce am, poate că este ceva rău.
Acel bărbat rămâne cu gure întredeschisă din cauza şocului.
-Arăt ca un monstru, nu?
-Nu, doar eram şocat, ai o culoare foarte deschisă a ochilor, nu am văzut în viața mea aşa ceva! Va trebuii să îți fac nişte analize, dar pentru asta trebuie să îți iau nişte sânge!
-Nici o problemă, să trecem la treabă!
Acesta îşi ia instrumentele pentru a-mi lua sângele. Când termină, îmi spune să trec la el, la aceeaşi oră. Ies din cabinet şi mă uit la ceasul de pe holul spitalului care indică ora 20, trebuie să ajung în cameră până la ora stingerii.
Ajung în camera mea, şi dau de cele 2. Nici după atâția ani, nu le ştiu numele
-Micuță Inna, iarăşi ne întâlnim, mă gândeam că nu mai vi. Cum îți permiți că îl ai pe el să îți ia apărarea, şi să ne amenințe că o să ne dea de gol la director?*şi îmi dă un pumn de toată frumusețea. Vine şi cealaltă, şi îmi dă cu picioarele în burtă. Una mă ia de păr şi îmi spune:
-Dacă mai vine acela la noi în cameră, nu o să scapi ieftin, de data asta, poate chiar fără viață!*îmi mai dă o palmă sănătoasă, şi amândouă se duc în baid să se spele de sângele meu. Se întorc ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, şi eu adorm cu gândul la ziua de mâine.
______________________________________
A doua zi mă trezesc cu o stare de vomă, aşa că drumul me este spre baie, pentru a da afară tot ce mâncasem. Mă duc să îmi clătesc gura şi mă privesc. Am scos un țipăt atât de ascuțit, încât m-am surzit pe mine. Ce doamne au ochii şi părul meu? Ochii mei sunt aproape albi, fiind un căprui super deschis, aproape alb. Părul meu este alb, ca zăpada. Pielea mea a început să se albească. Ce Dumnezeu am pățit? Decid să mă duc mai devreme la doctor, să aflu ce am pățit, merg în fugă spre doctor, dau de Logan, dar nu mă interesează, vreau să văd ce am.
Ajung la uşa cabinetului, nici nu mai bat la uşă, ci intru direct.
-Inna, mă bucur că ai venit...
Dar nu apucă să zică şi restul că îmi ridic privirea la el, şi el rămâne stană de piatră.
-I..inna, ochii tăi.. părul tău...?
-Ce am pățit doctore?
-Sincer nu ştiu! Am căutat ceva despre boala ta, şi nu are un nume, puțini oameni au această boală. Aceşti oameni nu au trăit mai mult de 6 ani, după ce au începeau să se producă sintogmele. La alții pielea li se închidea, la alții cum eşti, culoarea ochilor, devenea prea închisă, părul se deschidea la culoare. Îmi pare rău Inna, chiar foarte rău...

Plângggg 😢😢😢😢