TU

27

Inna P.O.V

Stăteam liniştită în pat gândindu-mă unde aş putea să mă duc după ce voi pleca de aici. M-am gândit să plec în altă țară, sau să fac rost de un loc cu gazdă, habar n-am. Eram prinsă în gânduri când iar sunt chemată să ,,servim" prânzul. Merg agale pe holul lung având mâinile în buzunarele hanoracului meu negru. Cea ce mă bucură este că încă mai port negru, se pare că unele obiceiuri nu dispar niciodată. Ajunsă în cantină, mă aşez la locul meu de 6 ani. Acelaşi. În colțul cantinei, aici nu vine nimeni, de aceea ador să stau aici. Îmi deschid caietul cu desene, unde mă uit peste toate desenele mele. Nu am mai desenat de 3 ani, oare mai am acelaşi talent? Primul desen era cu EL. Acel chip perfect... dar inima îi era atât de otrăvită... după părinții mei, scumpii mei părinți. Îmi este atât de dor de ei, acum aş fi fost acasă cu ei, fiind ,,fericită". Când o să plec de aici, o să le fac o vizită. Pun mâna pe creion ş încep să uit unde sunt. Eu fiind în lumea mea. Acelaş efect, nimic schimbat. Când mă uit ce a ieşit,  rămân uimită. Era un fluture negru, care a zburat dintr-un copac înmugurit. Oare ce înseamnă? Habar n-am... tresar când aud vocea directorului spitalului.
-Bună ziua pacienților, am un anunț pentru voi! Se pare că s-a găsit un om cu inimă să ne dea fonduri pentru spitalul nostru! Îi suntem cu toți recunoscători pentru că a făcut acest  gest! A dorit să vă vorbească personal, dar asta se va întâmpla mâine la ora prânzului. Vă doresc o zi bună în continuare!
Woahh, oare care mai e şi umflatul ăsta în pene! Sigur o face pentru a fi în centrul atenției! După ce am mai stat un pic la cantină, hotărăsc să mă duc în camera mea. Ajunsă în cameră,mă duc direct în baie, uitându-mă în oglindă. Aceeaşi înfățişare demnă de milă. E vina LUI şi numai a lui, de ce a plecat? Poate că acum era fericiți, având poate şi un copil, trăindu-ne viața în continuare, dar nu a fost să fie. El era un sef înstărit, cunoscut, fetele roind în jurul lui. Eu? Ce eram? O ciudată. În adevăratul sens al cuvântului, ce femeie de 24 de ani, are nişte ochi aproape albi întru-totul, căpruiul văzându-se foarte puțin. Părul meu până la fund, era aproape alb. Mereu îl țineam în cocuri ciufulite, aşa că nu am mai ținut cont cum a crescut. Nici nu am observat că aveam lacrimi în ochi. Cât de josnic Inna, ce ai ajuns? O fantomă în adevăratul sens al cuvântului. Chiar eşti o ciudată, care ar trebuii închisă. Statul într-un spital e puțin lucru, oamenii ca tine nu trebuie văzuți! Eşti o ciudată, EŞTI O CIUDATĂ......... şi într-o fracțiune de secundă, pumnul meu face contact cu oglinda din baie. Dau un pumn, doi, trei, patru, zece, până când nu mi-am mai simțit mâna. Cu cealaltă, am luat un ciob destult de bun pentru ce voiam să fac. Îl iau cu mâna tremurândă, şi îmi tai părul, cu o furie de nedescris. Eram furiasă pe tot. Voiam să scap de tot. Toate astea m-a luat 20 de minute. Mă uit printr-un ciob şi aveam părul atât de scurt, şi nearanjat, dar mă simt mai bine.