TU

11

Inna P.O.V

-Deci cine începe primul?*întreabă*.
-Tu...,dacă vrei normal!*spun eu repede*
-Bine*zice chicotind, deci de acum sunetul meu preferat este chicotitul LUI*Deci, pe ce dată eşti născută?
-Pe 19 iunie.
-Uuu fix când terminăm liceul, super,  o să îți fac cea mai frumoasă surpriză să ştii.
Eu deja îmi simțeam cum fața mi se încălzea.
-Acum rândul meu, tu pe ce dată eşti născut!
-Pe 1 ianuarie*spune el mândru*Acum eu! Care este culoarea ta preferată?
-După cum vezi este negru, eu nu am nimic de altă culoare în dulap, nu ştiu motivul, pur şi simplu mă reprezintă, ma simt relaxată când port acea culoare, unii spun că este o culoare pentru oamenii Emo, dar eu îi contrazic întru-totul.
-Wow, dacă stau să mă gândesc, negrul este o culoare liniştită.
-Mpăiiii, ai frați sau surori?
-Mda, am o soră mai mică, are 10 ani.
-Frumos...
-Şi acum... cum ai ajuns să ai boala aceasta?
O nu... nu,nu, nuu, de ce a pus întrebarea asta...
-E...eşti sigur că vrei să aflii?
-Foarte sigur, îmi esti cea mai importanta persoană Inna şi vreau să te ajut. Te rog spune-mi!
-Nimeni nu ştie...
-Atunci o să fiu eu primul care ştie povestea şi primul care o să te facă să te însănătoşeşti!
-Ok... o să încep...deci, eram la grădiniță, pe atunci eram cea mai veselă persoană, aveam prietene, dacă înțelegi ce fel de prietene la vârsta de 5 ani, până când un băiat vine în clasa noastră, pe nume Andrew şi şi-a găsit propia distracție, adică EU. Eram bătaia lui de joc, mă bătea şi mă jicnea acelaşi lucru făcând şi ceilalți care îmi erau ,,prieteni". Educatoarea nu spunea nimic, pentru că acel Andrew, era băiatul unui om de afaceri care ajuta şcoala cu fonduri. Eu nu le băgam în seamă prea mult, până în clasa a 6a. Atunci în capul meu se derulau toatr amintirile mele urâte, una după alta şi în momentul acela, începusem să țip din toți plămânii să mă lase în pace. Părinții mei nu ştiau nimic, până când le-au spus psihologul. În timpul depresiei mele, nu am fost la şcoală, ar fi fost şi mai rău. Pe tot parcursul bolii, eu nu ridicam capul absolut nimănui, nici măcar părinților mei. Asta a ținut 4 ani, 4 ani de depresie dar cu capul plecat şi acum. Eu făcând şcoala acasă, nu am pierdut nimic, aşa ca am venit aici, pentru ultimul an.

Logan P.O.V

Nu am cuvinte, nu pot descrie cum mă simt. O admir atât de mult pe Inna, îmi este un exemplu. Când ea povestea, eu plângeam ca o fată. Da, îmi era milă de ea, de ce pățise, dar s-a simții şi mai prost dacă mă uit la ea cu milă.
Imediat cum a terminat de zis, o iau în brațe. Ea plângea în hohote, la fel şi eu, amândoi plângeam pe umărui celuilalt.
-Nu mă judeca Logan, te rog... nu şi tu... m-am ataşat prea mult de tine, nu pleca şi tu de lângă mine, te rog...
-Doamne, nu o să plec nici dacă vrei, î gerule, îmi pare rău că nu am dat peste tine mai devreme. Aş fi cunoscut mai devreme cea mai inocentă şi frumoasă fată.
-Promiți că nu o să pleci?
-Promit!
Şi îi dau un sărut pe frunte lung, ea strângându-mă şi mai tare în brate.

Hopaaa, incepe să se infiripeze ceva aici? 😂😂😂