Everything for you

II. Poliția

           Își șterse transpirația de pe frunte, descălțându-se de papucii pe care îi purtase toată ziua.
            Vându-se aproape toate buchetele de flori care îi erau pregătite pentru ea, chiar primise o floare de la un bătrânel drăguț cu care a stat la taclale.
            Peste câteva minute, vecina ei trebuia să-i aducă fratele pe care-l îngriji-se. După ce le-a aflat povestea celor doi, a hotărât că ar fi bine să-i ajute.
            Era o doamnă în vârstă dar care știa să spună poveștile pe placul lui Abel. Pe băiețelul blond îl pasionau mult dinozauri, visa să întâlnească unul său să aibă ocazia și banii pentru a merge la muzeu.
            Sora lui dorea să-l facă să se simtă un copil normal, dar de multe ori nu reușea. Era respins de colegii lui de la grădiniță deoarece nu avea haine de firmă sau telefon performant.
            Deschise ușa de la intrare când auzise soneria, fiind întâmpinată de doamna Sodif.
            -Bună ziua! Sper că nu a făcut probleme! zâmbi Awinita, strângându-și fratele în brațe.
             -Nu, scumpo! Mereu cuminte! femeia îi întinse o pungă în care erau niște prăjituri cu ciocolată.
               -Mami, am ajutat-o și eu! chicotește copil.
                Așa îi spunea el, "mami". Pentru vârsta lui fragedă, cinci ani, înțelesese tot ce se întâmpla în jurul lui. Era conștient că părinții lui adevărați nu-i doreau binele, așa că îi atribui-se funcția de mamă surorii lui.
                -Mulțumesc mult, doamnă! Nici nu știu ce m-aș face fără dumneavoastră! spune cu lacrimi în ochi.
                 -Pentru nimic, fata mea! plecă, lăsându-i pe cei doi să se joace.
                  Băiețelul citea o carte cu povești, greșind sau stâlcind unele cuvintele. Era mult prea deștept, știa să împartă, știa să adune, știa să înmulțească, știa să scadă și știa să scrie. Era un copil care s-a maturizat prea repede.
                  -Haide să dormim! îl ridicase în brațele ei, deschizând camera în care  stătea.
                 Nu aveau un apartament mare, două camere, dar era a lor și nu trebuia să se îngrijoreze pentru plata chiriei.
               Încuiase ușa pentru siguranță, ajutându-l să se schimbe în pijamale. Zgomotele care se auzeau din cealaltă cameră le dădea de știre venirea părinților lor.
              -Awinita! strigă o voce masculină cu furie, făcând copilul să tresalte.
               -Nu ieși din dulap, bine? îi sărutase fruntea, închizând ușile de lemn.
              Știa că va primi o bătaie soră cu moartea, ca în fiecare seară.
             Urletele de durere se auzeau până în ascunzătoarea blondului, ce-și astupa urechile cu mânuțele micuțe.
           Încălcase spusele surorii lui și ieși, alergând spre telefonul primit de la o vecină care era pe noptiera de lângă pat.
            Sună la numărul pentru urgențe, vocea unui bărbat răsunând în difuzor. Îi explicase printre lacrimi unde stătea, primind confirmarea că vor sosi cât de repede vor putea.
            Peste câteva minute, apartamentul era plini de polițiști care-i încătușau părinții. Nu îi părea rău, ba chiar se simțea împlinit, și-a scăpat sora de la moarte.
            -Domnișoară, părinții dumneavoastră vor fi internați într-o clinică de dezalcolizare și după într-un centru pentru oameni cu probleme psihice! i se adresă unul dintre polițiști fetei, răsfoind niște hârtii.
             Rănile îi erau tratate și bandajate de către medici în timp ce acesta vorbea, inima ei luând-o la goană din cauza bucuriei.
               -Sunteți, după cum văd, majoră! gândise cu voce tare bărbatul. Dacă vreți, puteți fi dumneavoastră tutorele de drept al fratelui dumneavoastră, dacă nu va fi dus la un orfelinat!
               Copilul îi privea speriat, sperând din tot sufletul că va putea rămâne cu cea pe care o iubește.
             -Mami, vrei să plec? întrebare lui îi stârnise lacrimile.
            -Sunt mami, nu vreau să pleci! semnă actele, ridicându-l în brațele ei.