Everything for you

XVII. Bunica

          Aproape era urcat peste el. Avea capul pe pieptul lui. Unul dintre picioarele ei îi era urcat pe talie.
          Iubea ca o femeie să-l domine, iubea să stea el dedesubt. Problema era, însă, că unul dintre ei dormea.
         Acum se gândea la discuția pe care au purtat-o ieri. Nu putea fi mai fericit, are femeia pe care o iubește lângă el.
         Cel mai tare l-a deranjat că tatăl lui nu intervenise în discuție.
            -Bună dimineața! tresări, era înfundat mult prea tare în gânduri.
             Era ciufulită și cu buzele umflate. Arăta groaznic, cel puțin așa credea ea.
              -Neața, iubito! îi sărută fruntea, zâmbindu-i fericit.
              -După ce termin programul, vreau să-ți prezint pe cineva! își freacă ochii cu podul palmei.
               -De ce nu mergem acum? întreabă.
                -Harry, trebuie să merg la servici, suntem în timpul săptămânii!
              -Știi că florăria a fost o joacă,nu? De acum vei avea tot ce-ți trebuie!
               -Nu vreau să te fac să crezi că aș încerca să profit de tine! Dumnezeu mi-a dat două mâini pe care le pot folosi la muncă! Și în plus, dacă relația asta nu va merge? își lăsă privirea în jos.
               -Știu că relația asta va merge deoarece eu nu pot iubi pe alt cineva!

                  Ultimul client ieșise pe ușa florăriei. Awinita încuie ușa și ieși prin spate, intrând în mașina neagră.
                Îi arătă pe unde trebuie să meargă și ajunseră în fața unui cimitir.  
              Vedea tristețea pe fața ei și nu înțelegea de ce l-ar aduce tocmai aici. Nu fusese niciodată într-un cimitir, nu avusese ocazia.
              -Haide! șoptește fata, prinzându-i mâna.
            Îi trebuia curaj pentru a intra acolo. O parte din sufletul ei a fost îngropat odată cu cadavrul.
             Ajunseră în fața unei pietre mari, pe care era cioplit un chip de femeie. Era destul de bătrână, în jur de șaizeci de ani.  Nu se putea distinge culoarea ochilor sau a părului, desenul era făcut pe negru.
              -Bună, bunico! șoptește blonda, așezându-se în genunchi. El e Harry!
              -Bună ziua doamnă! se așează si el pe pământ.
              Nu știa ce ar trebui să spună. Voia să fie aproape de iubita lui în orice moment.
              -Bunico, îmi e foarte dor de tine! Nu înțeleg de ce ai plecat când am avut nevoie de un sprijin! Vreau să-ți mulțumesc pentru că ai avut încredere în mine când nici eu nu am avut! Mulțumesc că mi-ai trimis un înger! Îl iubesc mult și aș face orice pentru el! plânge.
             Își schimba starea de spirit brusc și nu era sănătos pentru organism.
            -Iubito, îmi poți spune cine e îngerașul tău?
             -Tu ești îngerașul meu, Harry! își ridică privirea, uitându-se cu ochii mari la fața lui.
           Era surprins. Nimeni nu-l asociase cu un înger. Arăta ca unul, dar nu se comporta ca unul.
                 Hotărâse că ar trebui să plece, era deja seară și Abel trebuia să ajungă de la grădiniță.