Everything for you

VI. Noul șef

            Mergea încet pe străzile orașului, admirând clădirile imense ce o făceau pe ea să pară mică.
          Era îmbrăcată cu o rochie albă, în picioare având singura ei pereche de balerini.
           Intră în florărie, fiind întâmpinată de doamna Margarett mai zâmbitoare ca niciodată.
           -Bună, dragă! o salută, sărutându-i obrajii.
             -Și, ce am de făcut astăzi? întrebă  Awinita entuziasmată, îi plăceau enorm de mult florile.
             -Nu știu! răspunse femeia din fața ei, dând din umeri. Întreabă-ți șeful!
              Era șocată. Gura ei nu putea scoare niciun sunet.
                -Doamnă! se auzi o voce bărbătească din spatele celor două.
              Privea cu mândrie fața mirată a fetei, mușcându-și buza pentru a-și controla instinctele animalice. Voia s-o sărute! Dorea să-i simtă textura buzelor!
                 -Promit că ne vom mai vedea,  Awinita! plecase.
                O lacrimă i se prelinse pe obraz. Era cel mai probabil că acum își va pierde slujba.
                -Harry Styles! îi sărută bărbatul mâna, obrajii fetei prinzând culoare.
               - Awinita Miller! șoptește.
              Parcă arăta din ce în ce mai bine, sau așa i se părea ei. Cămasă albă pe care o purta lăsa la vedere tatuajele de pe piept.
                -Aș dori să discut ceva cu dumneavoastră! zâmbi bărbatul.
               -Și eu vreau să vă rog ceva! prinse curaj. Vobiți-mi la pertu!
                -Aș vrea să te rog să lucrezi cu program întreg! din nou, gura ei se deschise din cauza mirării. Doar dacă vrei, binențeles! Și salariul dumneavoastră va crește! 250$ pe săptămână!
              Asta însemna 1000$ într-o lună. Putea renunța la a mai fi barmaniță, era chiar fericită.
             Sări în brațele bărbatului, îmbrățisându-l. Acesta era surprins dar îi întoarse gestul. Era așa cald în brațele ei!
             -Scuze! se retrase stânjeniță, încercând să-și ascundă roșeața cu părul ce a acum era desfăcut.
            -Vei începe de mâine! spuse dur, plecând cu zâmbetul pe buze.
             Nici nu-și dăduse seama că o rănise cu tonul folosit. Credea că o câștigă, dar de fapt o pierdea.
             Îi aflase poveste, voia să o ajute. Mai mult nu-i putea oferi, era, și așa, mult.
             Se grăbi spre casă pentru a-i da vestea fratelui ei.  Mai avea puțin și dansa dacă jena nu ar fi mai presus decât fericirea.
              -Abel! îl strigă, zgomotul televizorului informând-o în legătură cu locul unde se afla. Unde este doamna Mara?
             Aceasta era vecina lor, dar se pare că adormise și băiețelul venise singur acasă. Nu era prima dată când se întâmpla asta, nu o putea speria, îi scrise o scrisoare.
              -Scumpule, voi lucra toată săptămâna de dimineață până seara!
             -Și cu mine când mai petreci timpul?
              La asta nu se gândi. Avea să-și dea demisia la una dintre cele două slujbe, v-a demisiona de la club.
              -În weekend voi fi mereu acasă! Vom avea mai mulți bani! zâmbi, chiar dacă știa că nu era bine ce făcuse.
              Abel avea deja cinci ani și singurii lui prieteni erau doamna Marra, dinozaurul său și Sofia, pe care nu credea că o va mai întâlni. Avea nevoie de copii de vârsta lui.
             -Sâmbătă mergem în Mall, vom cumpăra haine noi! încercă să remedieze situația și chiar reușise.
              Zâmbi fericit, chicotind de câteva ori la rând.
             -Luni e ziua doamnei Mara! Putem să-i cumpăram un cadou? știa că cerea prea mult, era un nerușinat, așa credea el.
            -Vreau să spui ce-ți dorești, scumpule!