Everything for you

XXII. De vorbă cu Abel

             Așteptau copilul cu nerăbdare, sau asta făcea Harry.
             -Cum crezi că va reacționa?
             -Iubito, va fi bine!
              Nici el nu știa dacă era chiar așa. Nu putea ști ce alegerea va face băiatul.
               Cheile se aud zornăind în ușă și imediat după aceea intră în casă Abel.
              Se uită la cele două persoane cu ochii mari. Nu se vedeau decât seara și atunci foarte puțin.
            Era total exclus din planurile lor și nu-i învinovățea. Sora lui făcuse totul pentru el și acum voia să-și construiască propria viața. Era ca un ghimpe în coaste, asta simțea el.
                  -Bună, scumpule!
             Ura când cineva îl alinta, se simțea mic și neputincios.
                    -Abel, vreau să vorbim ceva ca între bărbați!
                     Acesta tresare și aprobă din cap. I se părea înfiorătoare înălțime lui. 
                   -Abel, tu îți dorești camera ta? începe bărbatul conversația.
                    Îl privește ciudat și aprobă. Era mult prea mic pentru a-și da seama ce se întâmpla. 
                   -Ce spui dacă ai avea una?
                   -Da, vreau! sare în sus, țopăind.
                   -Eu și cu surioara ta vrem să ne mutăm într-un apartament mai mare, doar dacă vrei și tu!
                 Asta însemna că ar trebui să-și piardă toate amintirile, chiar dacă existau unele nu prea plăcute.
                   -Bine! zâmbi slab.
                Acum probabil nu va fi băgat în seamă nici măcar un pic.
               Nu aveau mult de împachetat, lucrurile lor erau puține și unele erau nefolositoare.
              Harry cumpărase deja lucruri pentru toți, inclusiv haine noi. Cheltuise mulți bani dar era fericit că avea pe ce să investească.
               După două ore aceștia termină, dar Abel nici măcar nu ieșise din cameră.
              -Abel, ești bine? se așează pe pat lângă el.
              -Da! șoptește dar încă era cu capul în pernă și suspina.
               -Știi că-mi poți spune ce s-a întâmplat, da?
                 -Știu că ești fericită cu Harry, dar nu am mai petrecut de mult timp împreună și nu îmi place! Vreau să te joci cu mine și să-mi citești povești înainte de culcare! Îmi vreau sora înapoi! își șterge nasul cu mâneca bluzei.
                    Aceasta se uită șocată la el. Nu știuse că-l putea afecta așa tare relația lor.
                  -Oh, scumpule! îl îmbrățișează.
                    Bărbatul îi privea pe cei doi din tocul ușii. Aștepta cu nerăbdare să ajungă în casa lor.
                  -Gata? își drege vocea, speriindu-i.
                   Durerea din sufletul lor a fost mare când au închis ușa apartamentului lor. Nu era ca și cum nu se mai putea întoarce acolo, dar nu-și vor mai petrece tot timpul în casa aceea.
                  -Uau! exclamă băiatul, privindu-și noua lui cameră.
               Avea tot ce-i plăcea lui. Pereții erau pictați de parcă ar fi în vremea dinozaurilor și totul era legat de asta. Patul, biroul, dulap și baia. Avea un televizor propriu pe care-l putea folosi.
            Se pare că fiecare încăpere avea baia ei, adică patru băi și trei camere, pentru că aveau un living în care nu puteau face o una.
             Awinita se simțea prost pentru că nu-l ajutase. Urma să-și dea demisia de la florărie, pentru că era a lui, și să-și găsească alt loc de muncă de unde avea să aducă și ea bani.
            -Iubito? îi prinde fața în palme, atrăgându-i atenția.
              -Harry, trebui să-ți spun ceva! oftează. Vreau să demisionez!
                -Oricum nu te mai primeam la serviciu!
                 Își deschise gura pentru a spune ceva dar se oprește. După interpretarea ei, el a spus că nu era bună la nimic și o deranja.