Everything for you

VII. Flori

            Ajunsese la timp, poate chiar mai devreme decât trebuia. Hainele pe cere le purta astăzi erau unele noi, își umpluse dulap cu ieri.
           Dar cel mai fericit era Abel, care primise toate jucăriile la care nici nu imagina.
         Cadoul pentru doamna Mara fusese unul simplu, o carte de bucate pe care o văzuse la televizor.
            Pe tejgheaua din florărie se afla un trandafir roșu, era cea mai frumoasă floare pe care o văzuse.
            "Bună dimineața, rază de soare! Noroc astăzi!"
            Exista totuși o problemă, expeditorul nu se semnase. Mirosi floarea, strângând-o la pieptul său.
          O așeză pe geanta ei, deschizând ușa pentru clienți. Primul era chiar unul dintre bătrânii pe care îi admira.
         Noaptea lucra și dimineața, când ea deschide, cumpăra o lalea pentru a o duce la mormântul soției decedate.
          Ar dori să aibă pe cineva care s-o iubească așa mult.
          -Ca în fiecare dimineață? zâmbește, închizând cartea pe care abea începea s-o citească.
          -Ca în fiecare dimineață! abrobă, privind fata din fata lui.
          -Bună dimineața! vocea șefului ei o făcuse să tresară speriată.
           -Bună dimineața! îl salută, întinzându-i bătrânului din fața ei laleaua cerută.
            O privea cu admirație, făcea totul cu atât de multă dragoste. Astăzi, era îmbrăcată cu o pereche de blugi și un tricou albastru. Era simplu dar perfect pentru ea.
            Zâmbi subtil când văzu trandafirul dăruit de el pe geanta ei. Poate de aceea era atât de fericită.
            -La revedere! salută caeasta când ultimul client plecă.
            Se apropie cu pași mari de ea și o îmbrățișează. Era speriată, nu știa ce făcuse. El era confuz, asta simți că trebui să facă.
            -Se pare că-ți place trandafirul!  îi șoptește băiatul la ureche.
            Tremură sub atingerea lui. Nu reacționase așa sub atingerea nimănui.
            Se mișca cu fundul peste bărbăția lui și îi crea plăcere. Acesta nu înțelegea că ea voie, de fapt să scape.
             -Domnule, vă rog să-mi dați drumul! aproape plângea din cauza fricii.
              -Iubito, nu plânge! mârâie.
             Nu știa cum să consoleze o persoană, nu știa cum să se comporte cu ea.
               -Bine, plec! iese furtunos, speriind toți clienții din calea lui.
              Încerca să se comporte adecvat cu ea și nici măcar nu primea recunoștință. Fugi în primul bar pe care-l întâlnise în drumul lui.
             Ea? Ea era nedumerită, speriată și bucuroasă. Nu mai fusese îmbrățișată așa de mult timp.
            Își scutură capul, reluându-și munca chiar dacă avea instinctul de a merge după el.
             Îi plăceau atingerile lui, dar nu voia să se lase călcată în picioare. Nu simțise niciodată durere pierderii uni bărbat și nici nu voia.