Everything for you

XVI. Te iubesc!

            Sparse ușa camerei în care se afla Awinita, găsind-o cu fața între cele două perne pe care le avea pe pat.
            În apartament îl lăsase să intre Abel, care îi povestise tot ce s-a întâmplat de când sora lui a ajuns acasă.
            -Iubito!
            Aceasta se ridică în fund. Arăta deplorabil. Părul îi era prins într-o coadă și ochii îi erau roșii.
           Avusese un moment în care aproape se înecă cu propriile-i lacrimi.
             -Harry, ce cauți aici? sopti.
              Era răgușită.
              -Am venit după tine! Unde ai plecat așa rapid? Trebuia să mă aștepți! o dojeni.
                 -Harry, trebuia să rămâi acolo! trase aer în piept, pregătită să-și spună discursul. Iubitule, nici măcar nu știu ce caut, încă, în viața ta! Ești perfect din toate punctele de vedere și eu nu sunt! Nu sunt nici măcar pe jumătate la fel de deșteaptă ca tine și ca familia ta! A fost o prostie să mă prezinți părinților tăi, eu sunt o prostie! Tu, te-ai născut cu un scop în viață, eu nu! Eu sunt greșeală pe care au făcut-o tata și mama! Eu le-am distrus viața cu nașterea mea!
                 În acest timp el ascultă ce avea de spus.
                 -Iubitule, vreau să-ți găsești pe cineva cu care te-ai putea mândri, cineva cu care ai putea să te prezinți în fața presei fără să te faci de râs! Vreau să fii la fel de fericit cum am fost eu în aceste câteva zile de când ești aproape de tine! Vreau să ieși din casa mea și să te comporți ca și cum nu aș fi existat!
                 Ochii i se împăienjeniseră și lui. Un bărbat adevărat nu plânge în momentele acestea, dar asta simțea că trebuie să facă!
               -Nu-mi poți face asta! Nu acum când mi-am dat seama că te iubesc! strigă. Vreau să-mi întemeiez o familie cu tine, una numeroasă! Nu-mi pasă de ce spun ceilalți, iubito! Ești perfectă așa cum ești tu. Ești perfectă pentru mine! îi prinse fața în mâini. Da, e adevărat! Nu ești bună pentru mine, după cum a spus mama! Ești ideală pentru mine!
               Amândoi plângeau. Iși spuseseră tot ce era de spus.
               -Și eu te iubesc, Harry!
                 Îi mângâia obrazul, aranjându-i șuvițele de păr după ureche.
               Acum îi era frig, tremura. Noaptea era destul de frig, iar ea era îmbrăcată cu un tricou negru.
             -Harry, și mama ta? rosti cu frică.
             -Nu vreau să te gândești la ea acum! Nu mai face parte din viața mea, tu ai înlocuit-o!
               Se simțea prost. Îl făcuse să se îndepărteze de cea pe care o numise, cândva, mamă!
                Era totuși curioasă. Voia să afle și despre acea Lahoma. Voia să afle ce rol avusese în viața lui.
               -Rămân aici noaptea asta!
               -Și Abel? sări ea.
               -A venit vecina ta să-l ia! Nu-ți face griji, știe să se descurce singur!
             Acesta se dezbrăcaseră de haine și se așezară în pat, lângă ea. Se înveliseră cu cearceaful și adormiseră imediat.