Complicated Freak [H.S.]

10

  Casa lui era amplasată undeva la periferia orașului,exact cum îmi imaginasem in apropiere de port.Ma aflăm în fața unei construcții destul de impunătoare.Nu mai văzusem ceva asemănător de mult timp de când fusesem cu mătușa Nina în Canada când aveam paisprezece ani. Desi situația pecuniară a familiei mele nu era una deosebita  au făcut economii si s-au lipsit de multe lucruri doar pentru ca eu să plec cu mătușa timp de 3 luni pe un alt continent. Nu vedeam necesitatea plecării la vârsta aceea însă chiar ei au insistat ca o astfel de călătorie mi-ar face un bine capital. Si chiar așa s-a si întâmplat. E incredibil cum o călătorie te poate schimba atât de mult mintal vorbind. În fond toată strada pe care mă aflam era intr-un fel selecta. Toate casele semănau intr-o oarecare măsură cu a lui. Si totuși parcă totuși grădinile si străzile aveau un aer franțuzesc.Un design atât de frumos care   mă făcea să simt o oarecare nostalgie cu privire la verile petrecute în Franța,acasa la bunica Vera de unde am adunat cele mai frumoase amintiri din copilărie.
     Mi-am aplecat capul în propria-mi poala si mi-am sprijinit mâinile pe volan. Ma întristăm de fiecare dată când îmi aduceam aminte de bunica. Mi-aș fi dorit să nu fiu asa ignoranta stiam ca as fi putut să o salvez. Din clipa tragediei ma învinuiesc zi de zi pentru moartea bunicii. Aveam 16 ani și numai ce terminasem anul scolar. Ca de obicei eram pregătită să plec in Paris pentru a îmi revedea bunica. Aveam o legătură foarte strânsă cu ea, atât de puternică încât pentru o lungă perioadă de timp am numit-o mama. Nu numai o numeam ci o si simteam ca si cum ar fi mama pentru că mă crescuse timp de cinci ani până când mama a decis că ar fi prudent să mă aducă acasa. Am fost rănită un timp si ma simțeam atât dar atât de goala pe interior însă am învățat să am o legătură si am construit o legătură cu mama mea naturală. Le iubeam pe amândouă în egală măsură însă faptul că bunica locuia la o distanță mai mare intensifica toate sentimentele mele de până atunci. Insa in vara de acum doi ani, când am ajuns in Paris,totul s-a schimbat. Ea era slăbită si foarte supărată tot timpul. Ea evoca faptul că slujba ei îi consuma energia iar eu nu aveam decat să o cred si cumva să nu îmi fac griji. Știam că lucra intr-un spital însă niciodată nu am aflat unde si cu ce se ocupa, am aflat ulterior după moartea ei ca lucra intr-un ospiciu ca medic psihiatru. Moartea ei a fost mai mult de cat tulburătoare întrucât am fost lovită de veste pe neașteptate. Știam că nu era bine, însă am ignorat cu vehementă si tot ceea ce făceam eu era să fac ce face un adolescent obisnuit,sa ma îngrijoreaz din pricina baietilor in timp ce bunica își punea viață în pericol de fiecare dată când se află în spitalul ala, însă o făcea cu pasiune, lucru care din păcate i-a adus moartea.
  După alte câteva secunde infernale in care m-am holbat la un punct fix mi-am îndreptat privirea către cel din cauza căruia ma aflam in miezul nopții la două ore distanta de patul meu călduros.
    Stătea rezemat pe bancheta din spate si singurul lucru pe care îl făcea era să doarmă. Pe de o parte înțelegeam perfect situația în care se află iar pe de altă parte eram dornica sa plec acasă cat mai curand cu putință.

   -Haide,Hazz trezirea! spun si il zgudui pentru câteva secunde. Nu durează prea mult timp și observ cum se mișcă pe scaun.

  -Hazz,te-am adus acasa, poți să te dai jos ca să plec si eu?
Își scutură claia de bucle răzlețe de pe cap și își scutură materialul negru pe care îl purta drept articol vestimentar. 
  -Ti se pare că sunt în stare să mă țin pe picioare? spune si isi drege vocea după care izbucnește intr-un ras isteric

  -Pari destul de coerent,descurca-te! spun si ma întorc deja enervată de atitudinea lui.

-"Taci si ajuta-ma naibii să mă mișc" se rasteste către mine.

-"Nu" spun destul de hotărâtă.

-"Bine,imi convine,noapte buna cotoroanțo!" se adresează către mine.

Cotoroanțo? Doar atât a putut? Cum își permitea să mă numeasca în așa fel? Eu,cea care își făcea griji pentru el si care de proastă a acceptat să-l ducă acasă așa sunt tratata. Îmi închid ochii și oftez pentru a mia oară in seara asta.

   Îi prind umerii, destul de ferm depunând un efort destul de mare pentru mine ,eu care nu eram în stare să car nici măcar un sac de cartofi reușeam sa-l susțin pe cretul atrăgător din lift. Nici nu îmi imaginam faptul că o să interacționez vreodată cu el întrucât părea foarte inabordabil, docil si de asemenea privirea lui desi inspira căldură era de fapt rece precum un cub de gheata.
    Uneori nu mă înțeleg.Deloc. De acum o sa încep să cer sa fiu plătită pentru fiecare dată când o fac pe bona pentru cineva. L-am ajutat așa cum am putut astfel încât în final am ajuns în fața ușii. Mi-a făcut semn spre blugii lui care erau strâmți intr-un mod stânjenitor însă se mulau perfect pe picioarele lui. Literalmente perfect. Înfățișarea lui era perfecta, parul lui ciocolatiu care cădea în valuri pe umerii lui stancosi, ochii lui verzi in care te puteai pierde instantaneu  si buzele lui pline ușor rozalii erau doar câteva aspecte care te-ar putea atrage în cursa lui. Cu toate că era un bădăran uneori,ei bine de cele mai multe ori, eram al naibii de atrasă de el.Simteam ca ma pierd de fiecare dată când îl priveam sau când stăteam lângă el. Asta doar pentru că era atrăgător fizic căci la nivel comportamental pare a fi scăpat de la o școală de corecție. Nu mă puteam îndrăgosti de el în niciun caz particular. Niciodată.
   Am înghițit în sec si mi-am introdus silențios mana in buzunarul in care se presupunea că ar fi trebuit să găsesc cheile. Era scandalos de inconfortabil spațiul în care mi-am băgat mâna. Il sustineam doar cu o mână,semn ca am executat o mișcare greșită, s-a dezechilibrat si a căzut pe podeaua de lemn din fața ușii. Imediat după impactul cu podeaua a început să râdă vreun motiv anume semn ca alcoolul îl controla destul de bine. Puteam să îmi dau seama că e beat numai după faptul că a vorbit cu mine.
         Am deschis usa fără să ezit si am intrat fără vreun fel de remușcare în interiorul casei lasandu-l pe Harold în fața ușii probabil deja dormind.
      Casa era la fel de frumoasa pe interior precum era si in exterior. Probabil ca te-ai fi așteptat ca locuință unui singuratic să fie decorata sumbru probabil doar din două culori alb sau negru însă casa lui era decorata atât de multicolor întrucât ma dureau ochii de la contrast. Am aruncat o ultima privire către interiorul casei, m-am întors pe calcaie, am luat o gura de aer si am decis să-l aduc în casa pe necioplit. Spre surprinderea mea era încă treaz. L-am lăsat in mijlocul sufrageriei si eram atât de fericită ca eram capabilă sa plec in sfârșit.

-"Gata,am plecat, noapte buna" spun si plec fara sa aștept un alt răspuns de la el.

-"Stai,vino aici!" ma întrerupe el nepoliticos.

-"Ce naiba mai vrei?" Îl întreb deja fiind lângă el.

-"Îmi e frig" termină el cu greu propoziția.

-"Si ce propui?"

-"Vino mai aproape!" se întinde el spre mine. Am reflectat câteva secunde la situație și desi consideram nepotrivit să mă apropii în felul ăsta de el am înaintat silențios spre el. Nu apuc să mai fac vreo mișcare întrucât am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. În secunda următoare am simțit cum doua brațe puternice ma strâng ca intr-o îmbrățișare de urs.  Fara sa anticipez am simțit cum parfumul lui îmi inundă nările si îmi înnebunește simțurile. În același timp puteam simti si alcoolul care îi controla acțiunile și mirosul de țigară care îi era specific.

-"Ce naiba faci?" Îl întreb în timp ce încercam să mă eliberez din strâmtoarea lui care devenise instant un loc din care nu as fi vrut să mai plec.

-"Ma încălzesc , cotoroanțo" constată cretul în timp ce îsi lasă capul moale pe pieptul meu.