Complicated Freak [H.S.]

29

              Franța devenise odată cu vacantele de vara petrecute la bunica Vera, o a doua tara de proveniență pentru mine. Bunica Vera era o franțuzoaica veritabilă , caracter moștenit integral de mama si de mine puțin câte puțin pe măsură ce timpul trecea iar eu descopeream treptat tot ceea ce mă lega de Paris si de cultura lui.

Cu nostalgie îmi amintesc vag cum arată strada pe care locuiam atunci. Desi eram în Franța, estetica locului îți propunea mai degrabă o atmosferă italiana care mă fermeca de fiecare dată când veneam în vizite mai mult decât lungi si poate uneori deranjante, pentru că deși știam că ea nu avea cum să aibă grijă de mine douăzeci și patru din douăzeci și patru de ore de mine, eu mă încăpățânam să merg acolo foarte des.

     Comportament care pentru câtva timp a stârnit divergente în familie si mai ales din partea tatălui care nu înțelegea de ce nu o vizitam cu atât entuziasm și pe bunica  Louanne, mama tatălui meu. Adevărul este că bunica Louanne nu înțelegea multe lucruri și se încăpățâna să rămână conservatoare în ceea ce privește obiceiurile și modul de relaționare, lucru care o portretiza în conștiința mea ca fiind necompatibila cu mine în general. Nici acum nu stiu daca mi-a dus vreodată dorul cert este că a avut întotdeauna parte de interesul și afecțiunea Larei, de aceea tind să cred că lucrurile din punctul acesta de vedere s-au împărțit direct proporțional.

    Asta până când în aceea seara de august deși era trecut de ora la care ea trebuia să ajungă acasă, eu eram singura. În primele două ore nu mă ingrjorasem prea mult fiind preocupata de un film la care mă uitam. Abia după aceea când am aruncat o privire pe peretele unde era agățat ceasul si am observat întârzierea am realizat că ceva nu era în ordine. Următoarele ore le-am petrecut terifiată urmarind cum timpul trecea văzând cu ochii iar bunica Vera nu apărea pe ușa aceea blestemata. Ceva din mine spera ca ea să apară pe aceea ușa și să își ceară scuze pentru întârziere pentru că ar fi stat mai mult la muncă însă altceva din mine știa că ea nu avea să se mai întoarcă niciodată și că dacă ar fi avut probleme pur simplu ar fi sunat negreșit.

    Exact așa cum mă asteptam, dimineață de douăsprezece august a fost ultima dată când am mai văzut-o pe bunica in viața. Se pare că suferise un puternic atac de cord la serviciu și cei de acolo nu anunțaseră pe nimeni pentru că nu erau puși la curent cu membrii familiei care se aflau în țară.

   Tin minte că pentru mult timp de la tragedie din pricina socului m-am izolat pentru o vreme întrucât ceva din mine era convins că eram vinovată pentru dispariția ei prematura.

Am oftat mult prea apăsat de griji de stres si de amintiri neplăcute în timp ce așteptăm în fața aeroportului ca mama să vină să mă  ducă acasă. Ziua plecării către casă venise iar pentru câteva zile a decis că ar fi bine să mă deconectez la tot ceea ce înseamnă viață de facultate si problemele pe care le întâmpinasem până în prezent. Chiar dacă călătoria aceasta era fundamentată pe evenimentul comemorativ al bunicii încercăm să văd plecarea ca pe o mini vacanta de care aveam să mă bucur la maxim.

    Soarele strălucea puternic pe cerul senin iar temperatura era una potrivită pentru începutul lui decembrie. Nici foarte frig nici foarte cald era perfect pentru o vizită spontană în capitală iubirii. Am deschis telefonul pentru a verifica dacă nu cumva mâna mă cautase,insa ecranul telefonului meu nu afișa niciun apel pierdut.

     Chiar dacă mi-am propus ca plecarea asta sa fie prilejul meu de a îmi încarcă bateriile în timp ce așteptăm vreun semn din partea mamei un gând ridicol mi-a trecut prin cap. Ce ar fi dacă i-as face o vizita lui Blake pentru că în ciuda divergențelor dintre noi el totuși era un tip bun.

   Chiar când plănuiam să îl sun pe Blake pentru a-l intreba dacă este de acord cu ceea ce propun, numele mamei apare pe ecran totodată telefonul începând să bâzâie incontrolabil în mâna mea deja rece din cauza temperaturii.