Complicated Freak [H.S.]

21

  -Betty, ai vreo idee, unde îmi este ceasul?

  Sunt destul de sigură că l-am lăsat aseara pe masuța de cafea din sufragerie.Am oftat din nou căci trebuia să mă car la cursuri. Iar ceasul ala de mana, îmi era bun prieten.

  -Ai încercat pe masuța de cafea? zice ea deodata, scoțandu-si capul ud prin crăpătură usii de la baie.

  -Multumesc draga mea, spun eu pe un ton batjocoritor, dar nu e.

Ce mare ajutor mi-a oferit!

-Oricum, la ce îți trebuie ceasul ala? se aude după scurt timp vocea blondei.

-Nu stiu, poate ma ajuta sa știi cât e ceasul, uite spre exemplu acum nu stiu de câte minute ar fi trebuit să fiu plecata, spun păstrând o oarecare ironie în conversație.

- E 7:57, mulțumită? mă întreabă ea în timp ce își face apariția în sufragerie.

-Nu chiar deloc, nu îmi place să depind de alții, mărturisesc eu, în timp ce observ că pe masa din bucătărie se află un platou cu ceva mâncare.

  Mâncare! Asta era de bine! M-am întors oe călcâie si m-am oprit în dreptul platourilor. Nu stiu cine făcuse chestia asta dar aveam să îi mulțumesc cândva.Decid să mănânc doar un rulou cu sushi pe moment căci pusesem câteva kilograme pe mine de când plecasem de acasă.
  Dacă ar vedea mama ce mănânc zilnic, cred că m-ar dezmoșteni.

  -Betty, pentru cine e mâncarea asta? spun în timp ce îmi îndes in gura si al doilea rulou de sushi.

Ok, poate am să mănânc unul în plus.

  -Ce? Nu, sper ca nu te-ai atins de ea, spune panicata.

  Indata, ea apare în fața mea și nemiloasă strânge toate platourile de pe masa.

  -Hei! ripostez eu.
  -Astea sunt pentru frate-miu! spune în timp ce le baga rând pe rând în frigider, vine în vizită apropo.

  -Cand? intreab eu luând o pauză scurtă, Si de când ai tu frați?

  -Ah, de vreo douăzeci de ani, si vine în seara asta!

  -Cum îl cheama? Vreau sa stiu ceva despre el, spun în timp ce mă așez mai bine pe scaun.

  -Uh, pai nu stiu, îl cheamă Mark, are douăzeci și trei de ani si e un dobitoc, spune zâmbitoare.

  -De ce spui asta?Mi-am dorit un frate mereu, dar ce să vezi am primit doar o sora, spun puțin nostalgica .

  Îmi lipsea Lara.Sora mea,Lara. Obișnuiam să facem totul împreună chiar dacă era puțin mai micuța. Mai exact cu trei ani. Pur si simplu îmi lipseau verile în care vorbeam despre băieți sau ne uitam până târziu la seriale vechi,cum ar fi 'Nanny'.

  Trebuie să o sun pe Lara.

  -De ce crezi că, dobitocul de Blake a fost primul meu iubit?

  -Nu ai mai avut altul înainte? rostesc răspicat cuvintele ca si cum ar fi evident. Chiar e evident.

  -Bineințeles ca nu, a avut Mark grija sa avertizeze tot liceul ca nu sunt disponibila, iar pentru că el era un senior în toată regula, si toată lumea îi știa de frica, am rămas singură.

  -Uh, asta e amuzant! spun eu în timp ce un ras isteric mă acapareaza total.

  -Tu nu trebuia să fii undeva? îmi răspunde ea afișând o oarecare plictiseală printre cuvinte.

  Uitasem ca trebuie sa plec. Fara sa ii raspund, în pas alergător plec in căutarea gentii cu manualele pentru cursuri.

-A da, si sa vii devreme azi! se aude din nou vocea blondei de undeva din sufragerie.

-De ce? Si cum adică 'vii', iar chiulești de la cursuri? țip mai tare decât am intenționat.

  Sper sa nu o deranjeze.

-Ma ajuți cu pregătirile pentru Mark si da nu vin azi la cursuri, am treaba!

-Poate am planuri deja,te-ai gândit la asta? spun eu incercand să o necajesc. Nu vreau sa îmi controleze viața. Nu în modul ala. Bineînțeles că aveam să o ajut dar mi-ar plăcea totuși să ma întrebe înainte.
Nu doar să presupună că o voi face.

-Fii serioasa, o să mă ajuți pentru că ma iubești! spune Betty după alte câteva secunde în care mi-am legat șireturile.

-Daca zici tu! spun eu si trântesc zgomotos ușa când ies din apartament.

   Mă bucur că Betty l-a invitat pe fratele ei aici.Poate e modul ei de a uita de tot ce au însemnat ultimele 3 luni din viața ei pentru ea. Încerca să-l uite pe Blake iar asta ma făcea sa ma simt oarecum împăcată pe de o parte însă puțin trista pe cealaltă.

  Stiu ca Blake încă o iubeste. Stiu ca nu a inselat-o, si am încercat sa ii explic asta si ei de nenumărate ori, însă pur si simplu refuză să înțeleagă.

Poate, separarea asta, distanță dintre ei, e bună, ii va face conștienți de faptul că le e mai bine împreună si se vor împăca.

Sper.

  Gândurile îmi sunt întrerupte de soneria telefonului meu. Observ că apelantul e mama.

  Oh, asta e bine. Chiar aveam de gând să ii sun. Îmi îndrept spatele, iau o gura de aer dupa care îmi dreg vocea si ii raspund apelului.

  -Buna scumpo! ma întâmpină vocea caldă a mamei de pe partea cealaltă a liniei telefonice.

   Nici nu realizasem până acum cât de mult îmi lipsea . A fost suficient doar sa ii aud vocea si brusc simt o nevoie acută de a o imbrațisa. Dar nu pot.

  -Buna mama, ce faci! o întreb eu entuziasmată în timp ce un zâmbet urias își face apariția inconștient pe fața mea.

  -Foarte bine draga mea,tocmai ce am lasat-o pe Lara la școală, tu ce faci?

-Ma îndrept spre cursuri, Lara ce face? o întreb eu căci chiar îmi lipsea micuța.

  Pot simți o ezitare în faptul că mama se oprise brusc din a mai vorbi. Asta nu putea însemna altceva decât ca ar vrea sa îmi ascunda ceva.

  -Nu stiu ce sa zic, trece printr-o faza emo, mă depășește, spune in scurt timp.

  Rad scurt. Îmi aduc aminte când am avut eu faza emo. Cred că nici acum nu mi-a trecut însă nu neg că a fost cea mai frumoasa perioada din viața mea. Mă bucur că trece si ea prin perioada asta. Iar mama ei bine tinde să exagereze uneori, stiu din proprie experienta.

  -Voiam să te intreb dacă săptămână viitoare poți veni in vizita la bunica Vera, spune si ia o scurtă pauză, vom organiza un eveniment comemorativ în amintirea ei si chiar ne-ar plăcea să te avem alături,plus de asta Vera te iubea chiar mai mult decat pe proprii ei copii.

  Zâmbetul mi-a dispărut de pe fața de îndată ce mama a pronunțat numele bunicii Vera. De fiecare dată când menționează cineva ceva despre ea, sau pur și simplu imi zboară gândul la ea, devin emotivă si foarte instabilă emoțional.

  -Desigur mama, spune-mi doar când trebuie să fiu acolo, spun si gândul îmi zboară la faptul că ar trebui să îmi iau un job căci călătoria asta dus-intors la Paris avea să îmi consume toți banii dati de la tata. Încă un lucru pe care trebuie să-l fac.Trebuia să mă angajez iar asta rapid.

  -Miercuri, uite ce e scumpo trebuie să închid acum, am ajuns la muncă, vorbim cand ajung acasă ok? spune si fara niciun avertisment închide telefonul.

 
  Uh, lucrul care îmi venea în ajutor era faptul că de luni începea vacanța de iarnă iar călătoria în Paris nu îmi va afecta prezenta la ore. Asta era de bine.

 

Salutareeeeeee!!!

Sper ca va place capitolul de azi!

Scuzati-ma pentru greșelile gramaticale, voi remedia asta în curand!

Have a nice day!