Complicated Freak [H.S.]

31

    

         Ziua în care era programat evenimentul  în memoria bunicii Vera a început că o zi obișnuită însă pe măsură ce participăm la pregătirile pentru ceremonia de după amiază si cina la care mama invitase câțiva dintre cunoscuți și vecini în principiu, o stare de tristețe acută mă cuprindea treptat facandu-si simțită prezența chiar atunci când mama avea cea mai mare nevoie de suportul meu emotional.
   Ceremonia a început prin câteva cuvinte spuse de părintele duhovnic al familiei, părintele Klaus care a făcut parte din viața mea și a Larei încă de la început. În familia noastră, legătura dintre om și Dumnezeu reprezenta o legătură sacră care trebuia conservată și cinstită cu respect. Am învățat încă de mici cât de important este să te afli în această legătură divină cu El si sunt recunoscătoare părintelui Klaus ca poate prin prezenta lui ne-a ușurat înțelegerea importanței Lui în viețile noastre. Slujba pe care a tinut-o în memoria bunicii nu poate fi asemănată cu nimic în lume. Complexitatea unei idei redată prin cuvinte simple, accesibile oricărui muritor de rând raportate la existența bunicii noastre m-au emoționat vizibil până la lacrimi. 

   Apoi după cele câteva zeci de minute în care părintele Klaus a respectat ritualul bisericesc impus unei astfel de ceremonii religioase fiecare dintre membrii familiei a spus câteva cuvinte în memoria ei. Mama care era alături de mine, cuprinsă la rândul ei de emoții isi trăgea nasul intr-o batista ca un copil mic. Este foarte greu să îți vezi părinții trecând prin momente de cumpănă, de slabiciune, ipostaze in care îi vezi foarte rar sau aproape deloc pe parcursul a unei întregi existente umane.

     -Nimic nu se poate compara cu iubirea pe care Vera ne-a purtat-o fiecăruia dintre noi, aici pe pamant, o iubire pura, simpla, naturala care ne-a guvernat existența pentru mai bine de șaizeci de ani. În amintirea acelei iubiri ne-am adunat toți astăzi aici. Vera, așa cum o cunoaștem noi, nu ar fi vrut să ne întâlnim aici si sa ne întristăm doar pentru că ea nu se afla printre noi, ci cred cu tărie că ar fi vrut ca noi să zâmbim si sa ciocnim un pahar pentru iubirea care ne leagă acum și care ne va leagă chiar și după moarte. Nu o să uit vreodată cum îmi făgăduia adesea ori sa o las mai moale cu școala. Era singurul adult din viața mea care îmi spunea să las scoala pentru o secundă. Știa cat de stresat sunt să devin cineva respectat în viața iar ea se temea că prin încercarea mea disperata ca ma voi pierde pe mine în detalii si voi ajunge un robot inutil al societății. Si pe această cale îți mulțumesc mult bunico pentru că mi-ai deschis ochii la timp si te iubesc!  sfârșește discursul cu ochii în lacrimi verișorul meu preferat Jesse. Întotdeauna noi am avut o relație mai apropiată din pricina faptului că părinții noștri se întâlneau mai des.

   Cu pași greoi, Jesse își reia locul din sala vizibil acaparat de emotii. Uneori urăsc pur si simplu faptul ca ma las acaparată ușor de emoții mai ales când e vorba de familie. Sa plângi în fața cuiva, fie el și cineva pe care îl cunoști si in care ai încredere reprezintă o dovada de slabiciune. Slabiciune prin care vei fi definit în ochii persoanei respective indiferent de circumstanțe. Am oftat grav știind că e rândul meu să ies în fața pentru discurs. Mi-am promis că astăzi în fața tuturor acestor persoane nu voi plânge deși probabil emoțiile mă vor îndemna să fac asta, le voi arăta tuturor oamenilor ce persoana puternica a crescut Vera.

      Ajunsă în fața tuturor celor prezenți am luat o gura mare de aer care mi-a permis să îmi reglez ritmul cardiac. Dacă scopul discursului este să transmit un mesaj emoționant fără calmitate era clar că nu voi ajunge niciunde.

    -Dragostea este un sentiment înălțător, un sentiment de care ne bucurăm încă de la naștere și pe care il lasăm să ne guverneze existența până la moarte. Desi sentimentul diferă în funcție de natura in esență cu toții știm cum se simte si ce ar fi lumea dacă nu am fi dependenți de el. Bunica Vera prin unica ei prezenta a reprezentat ani în șir baza afectivă pe care zeci dacă nu chiar sute de copii au fost crescuți. Prin munca pe care ea o iubea așa de mult ea reprezenta indraznesc sa spun  însuși dragostea dacă ar fi avut forma umana. Suntem aici si suntem împreună, pentru bunica Vera! exclam eu aproape copleșită de emoții până acum nemaiîntâlnite. Un ropot de aplauze a izbucnit o dată cu finalul discursului. Nu mă gândeam vreodată ce emoții puternice aveau să mă încerce o dată ce voi fi aici, în fața acestor oamenii, în fața părinților și a rudelor, deși este un eveniment nefericit stiu doar ca bunica Vera ar fi mandra de mine si asta contează cel mai mult deocamdată.