Complicated Freak [H.S.]

30

        // play the song///

  Mi-am încrucișat mâinile protectiv în jurul taliei din pricina frigului ce îmi pătrunsese adânc prin haine, până la oase. Desi eram înăuntrul cafenelei în care îmi indicase Blake să ne vedem, unde se presupunea a fi cald încă simțeam cum oasele îmi tremurau de frig. Nici măcar nu știam exact care era scopul pentru care inițiasem această intrevedere. Cu siguranță avea să întrebe cu ce motiv l-am chemat să ne vedem însă nici măcar dacă aș încerca să găsesc un răspuns coerent și plauzibil care să îl satisfaca cat de cat nu l-aș găsi. Un zgomot puternic se auzi din spatele meu, locul în care se află ușa de la întrarea cafenelei, si fara sa îmi dau seama am oftat de parca in următoarele minute aveam să iau prânzul  Lucifer în persoana.

     Silueta lui înaltă își făcu apariția pe ușile cafenelei. Confuz si ușor plictisit si-a adâncit mâinile în buzunar in timp ce scana cu privirea încăperea. Am așteptat câteva secunde până să mă observe iar atunci când a facut-o privirea i s-a îngustat vizibil și cu pași apăsați s-a îndreptat spre masa in care ma aflam eu. Ținuta lui era compusă ca de obicei din blugii lui negri asortați neglijent cu un tricou alb si veșnică geaca de piele. Mă intreb oare nu îi e frig.

       -Dumnezeule parcă au trecut al naibii zece ani! Mă întâmpină Blake cu un zâmbet surprinzător de cald urmând ca mai apoi să își întindă brațele spre mine ca un copil mic semn că își dorea să mă îmbrățișeze. Timidă m-am ridicat de pe scaunul prost făcut și cu un gest infantil l-am cuprins de talie acesta reducând si mai mult distanta dintre corpurile noastre. Corpul lui emana o căldură ciudată si totuși o senzație ciudata mă cuprindea pe masura ce mana lui dreaptă se mișcă ostentativ pe toată suprafața spatelui meu. Niciodată de când ne cunoastem Blake nu a arătat nici măcar un pic de emoție fata de mine si acest lucru na surprinde atât de tare încât nu pot să cred nici măcar atunci când ne despărțim din imbratisare.

   Ne-am așezat unul in fata celuilalt la masa, eu stânjenită si confuză de toată această manifestație imprevizibilă de afectiune si el mai zâmbitor si radiant ca de obicei. În afară faptului că silueta lui mi se părea din ce în ce mai impunătoare ceva în ochii lui se schimbase. Si nu un rau, concluzionez eu pentru mine. Când îl cunoscusem, Blake afișa doar o privire rautacioasa, foarte distanta si rece, care odată ce intra in contact cu tine nu puteai spune cu exactitate ceea ce doreste însă care te îngheța instant si te făcea să vrei sa te teleportezi pe planeta Marte in urmatoare.

   -Deci, cotoroanțo cu ce ganduri pe aici? îmi spune el cu un zâmbet greu de interpretat în timp ce își plimba nestingherit privirea pe meniul ce se găsea în fața noastră. Am îndrăznit după o secundă să îl iau si eu pe a meu de pe masa pentru că era mai mult decât evident că aveam nevoie de ceva cald, măcar de un ceai.

    -Stii tu, spun eu timidă luând o pauză prin care sperăm sa par degajată, vizite de sărbători.

   -Evident, concluzioneaza.

În următoarele secunde s-a hotărât ce sa comande semn că avea de gând sa discutam mult mai mult.

-Uite asta e bună, desigur doar dacă vrei, spune si imi indică cu degetul o cafea simpla.

Îndată ce am comandat si meniurile ne-au fost luate o liniște stânjenitoare și-a făcut loc nestingherită între noi. Era evident ca după câteva luni de absenta să devenim ciudați în fața celuilalt, mai ales că nu eram nici atunci mult prea apropiați.

   -Ce mai face Betty? arunca el bomba.

   -E bine, da este si din cate îmi aduc aminte cred că deja e în procesul de iertare în cazul tău.

   Fata lui se luminează vizibil pe masura ce cuvintele mele se prăvăleau rapid din gura mea. Însă până la sfârșitul frazei chipul lui se incordase ușor.

    -N-are ce sa ierte, spune el deznădăjduit, si știi și tu asta, o iubesc da' să nu își facă filme ca atunci când mă voi întoarce în jegul ala de capus o să o primesc cu brațele deschise și foarte incantat atât timp cât nici pana acum nu a înțeles că n-aș fi inselat-o nici în ruptul capului.

   -Si totuși pe cine o fi vazut atunci de era asa convinsă? spun fără ca măcar sa ma uit in ochii celui din fata mea. Nu puteam face asta pentru că îi simțeam emotivitatea în voce si nu aveam de gând să îl las să mă vadă plângând

   -O stafie dracu știe, dar m-am saturat de fițele ei, am lucruri mai importante de făcut cum ar fi sa ma gândesc doar la mine.

Știam că terapia era cea care îl ajutase să gândească așa dar tot ceea ce vreau este să nu rămână complet ancorat în egoismul pe care îl dezvoltase în ultimele luni.

    -Zau? spun eu cât se cat uimită sorbind încet din cafeaua aburinsa care tocmai ce mi fusese pusă în fața.

   -Da chiar așa, până spune-mi Amelia ce rost mai are să mă gândesc la Betty dacă ea nu mă lăsa nici măcar să mă gândesc la ea si mai ales nu vreau să o las să devina feriga mea slaba, să mă ia dracu! spune puțin afectat de cuvinte înainte să își întoarcă atenția spre cafeaua lui.

   -Si, spune el după o vreme, tu ce ai?

  Confuză, am ridicat privirea cu intenta de a încerca să îmi dau seama la ce se referă.

   -Cum adică, la ce te referi?

   -Vad in ochii tai, n-am făcut prostia aia de terapie degeaba, spune aproape că un expert in timp ce mă analizează suspicios timp de câteva secunde.

   Rușinată, mi-am aplecat privirea în propria-mi poala încercând să îmi dau seama cine e Blake asta si ce a făcut cu celălalt Blake.

   -Haide, scuipa tot! spune dojenitor dar în același timp brutal.

Am luat o gura mare de aer după care mi-am reglat vocea.

  -Azi de dimineata, când te-am sunat nu stiu daca ma crezi când îți spun dar cred că l-am văzut pe Hero în gradina vecinilor de vis-a-vis, declar pe un ton stins ca si cum discuția noastră ar fi fost un secret de stat foarte important.

     Privirea lui se răscolea în confuzie și în același timp într-o supărare morbida. Nu stiu ce se întâmplase mai exact între ei doi dar Blake se oare ca numai la menținerea numelui lui devenea mai intunecat decât noaptea si mar rece ca iarna.

   -Ingratul ala.., murmura mai mult pentru el.

   -E nebun Amelia si stiu ca îți e greu să crezi asta dar e nebun pe bune, spune si ma privește cald si oarecum dojenitor. Mi-a mai spus acum ceva timp ceva asemănător si nu stiu daca sa iau ceva în serios. Întotdeauna Hero mi s-a părut ciudat de-a binelea însă am crezut pur si simplu ca era doar atitudine lui.

  -Lasa asta, spun eu aproape indiferenta fata de destăinuirea lui care mă lăsa de la un timp rece, cred că am înnebunit eu acum, crezi ca e posibil ca eu să îl fi vazut sau era doar o plăsmuire a imaginației mele?

  Blake auzind toate cele spuse de mine isi aseaza încet degetul mare sub bărbie urmând câteva secunde stânjenitoare înainte ca fata sa i se lumineze semn că secundele în care a meditat au dat roade.

   -Unde stai acum aici?

   -La doua străzi de aici în apropiere de primărie, spun confuză adică la ce ar fi de folos sa știe unde stau, ce legătură ar putea să aibă?

  -E Alexander, spune el aproape usurat.

   Fir-ar cum de am putut uita de el si cum am putut să fiu așa ignoranta în privința lui Cozette?

Buna dragii mei!

Mă bucur că ați ajuns până aici în cazul în care ați facut-o si poate ca va place ceea ce scriu si mi-ar plăcea să știu asta în continuare. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli  gramaticale si cel mai important este să nu uitați sa votați dacă va place.

Have a nice Day!!!