Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul I

       E aproape ora douăzeci și două, iar prietenele mele aiurite, încă refuză să îmi spună unde mergem. Insistă că e o surpriză care îmi va plăcea, dar ele știu prea bine că urăsc surprizele, îmi creează o senzație de neliniște, iar eșarfa pe care o am pe ochi nu mă ajută deloc în sensul ăsta.

       — Aylin, ai încredere, încearcă Sarah să mă liniștească.

       — Am, îi răspund puțin nervoasă, dar suntem în mașina asta de câteva ore, iar eu încă nu știu unde mergem.

       — Nu mai mergem nicăieri, am ajuns! țipă entuziasmată Sofia, în timp ce parchează mașina.

       Cobor din mașină și ajutată de Sarah, mă îndrept spre ceea ce pare a fi o mare adunare de gaițe. Un vacarm și o gălăgie de nedescris.

       — Bun, eșarfa vine jos! spun ferm, nemaiavând câtuși de puțin chef de surprize.

       — Da, da, oricum urma să o dăm jos, mă calmează prietena mea.

       — Tadam! țipă amândouă în timp ce încerc să mă dezmeticesc.

       Sunt în fața unui afiș imens pe care tronează Maluma. Sunt atât de amețită de la tot drumul pe care l-am parcurs pe întuneric încât îmi ia un timp să înțeleg ce se întâmplă.

       — Nu cred, Doamne! Maluma! țip la rândul meu când îmi dau seama unde suntem. Mergem la concert? Da? Da?

       — Daaa! răspund la unison nebunele mele, care trebuie să recunosc, au avut dreptate, e cea mai mare și frumoasă surpriză.

       Sărim și ne îmbrățișăm, dar nu ieșim deloc în evidență, asta e atmosfera de aici. Tot stadionul în care se va ține concertul este plin de fete care se comportă exact ca noi.

       — Avem locuri în primul rând și invitații pentru after-party! Știu că ziua ta este peste câteva luni, dar "La mulți ani!", zice râzând Sarah.

       — Și "Crăciun fericit!", completează veselă Sofia, dându-mi de înțeles că nu are sens să mai aștept vreun cadou de la ele în viitorul apropiat. Dar e în regulă, nu simt că nu mai am nevoie de nimic altceva.

       — Mulțumesc din suflet, sunteți minunate.

       Ne îmbrățișăm din nou, dar momentul de tandrețe ne este întrerupt de muzica care începe să se audă. Prima dată urcă pe scenă un artist spaniol, care văzusem că este de multe ori în deschiderea concertelor celui mai frumos băiat de pe fața Pământului.

       Cântă bine și face atmosferă, dar ard de nerăbdare să urce pe scenă cel pentru care sunt aici, cel pe care îl visez noapte de noapte.

       Așteptarea nu este lungă, după câteva melodii, se sting reflectoarele, se face liniște, iar când se aprind din nou, în urletele noastre, apare el, iubirea vieții mele.

       Inima mi se oprește o secundă după care începe să bată ca nebuna. Vocea lui e mai frumoasă decât îmi imaginam, zâmbetul mai fermecător.

       Când ne vorbește îi surprind privirea, vreau să cred că m-a văzut și el, că s-a pierdut și el o clipă în ochii mei. Știu că visez, dar nu mă interesează, măcar în vise, e al meu.