Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul XX

       — La mulți ani, iubita mea! mă trezește cu un sărut în ultima zi pe care o petrecem aici.

       — Mulțumesc, dar... de unde știi că e ziua mea? Nu cred că ți-am spus vreodată, îl întreb curioasă.

       — Știu totul despre tine, spune și mă sărută apăsat.

       Sper că nu chiar tot.

       — Am pregătit o zi specială pentru noi, azi ești doar a mea.

       — Mmmm, îmi place cum sună asta, spun cuibărindu-mă la pieptul lui.

       Luăm micul-dejun în oraș, pe o terasă. Apoi facem o plimbare prin magazine, de unde insistă să-mi cumpere o rochie, accept într-un final, pentru că îmi place mult și nu e chiar foarte scumpă. Continuăm la un salon cosmetic, unde am parte de un răsfăț, masaj, machiaj, coafat.

       Când ies de acolo sunt ca scoasă din cutie, am îmbrăcat și rochia și aș putea să defilez pe un podium.

       — Nu vreau să par nerecunoscătoare, dar ce te-a făcut să crezi că mi-aș dori o zi așa? îl întreb curioasă.

       Nimic din ce am făcut azi nu aș fi ales eu să fac. Aș fi preferat un film, pe care să-l privim îmbrățișați. Așa, mare parte din timp am fost separați.

       — Nu ți-a plăcut?

       — Ba da, iubitule, spun și-l sărut. Dar e ultima zi de vacanță, de mâine ne întoarcem la realitate, voiam să te am mai mult pentru mine.

       — Atunci... hai acasă, ne închidem în cameră și gata, e bine așa?

       — Daaa, spun fericită.

       — Ești prea ușor de mulțumit, râde.

       — Ce să fac dacă ești tot ce-mi doresc?

       Ne întoarcem la vilă și observ mai multă mișcare decât de obicei. Sunt mașini parcate în față, când de obicei e doar a noastră.

       — E cineva aici? Altcineva decât noi...?

       — Nu știu, spune și pare sincer, hai să vedem.

       Intrăm în living, unde în primă fază observ doar o mulțime de oameni care spun în cor "La mulți ani!".

       Îl privesc nedumerită.

       — Din nou, la mulți ani, iubito. Nu puteam fi așa egoist încât să te privez de oamenii pe care îi iubești.

       Îi sar în brațe și-l sărut.

       Când mă întorc din nou spre mulțime, o văd pe mama. Fug la ea și o îmbrățișez, ar fi fost prima aniversare fără ea. Înțeleg acum că mi-ar fi părut rău să nu o am lângă mine. Se pare că mă cunoaște mai bine decât o fac eu.

       Îmi dă o cutiuță, pe care o deschid și găsesc o cheie.

       — Ce e asta? întreb fără să înțeleg.

       — Cadoul tău, adică... e doar cheia, mașina te așteaptă acasă, mă lămurește mama.

       O îmbrățișez, din nou și-i mulțumesc.

       — E din partea amândurora, completează luându-l de mână pe Charles.

       Îl îmbrățișez și pe el și îi mulțumesc, atât pentru cadou, cât și pentru că o face fericită pe mama. E un om bun, s-a mutat la noi la scurt timp după ce mama mi-a povestit despre relația lor. Am putut să mă conving în fiecare zi că o merită.

       Trec pe la toți, e și Sofia și încă câțiva colegi de facultate. Sunt copleșită.

       Mă ia apoi și mă duce spre o femeie foarte frumoasă cu care seamănă perfect, mama lui. Aș fi vrut să am șansa să mă pregătesc pentru întâlnirea cu ea, dar cred că asta a făcut el azi, m-a pregătit și m-a scutit de emoțiile de dinainte.

       Ea, tatăl și sora lui mă primesc cu drag și cu îmbrățișări calde.

       Chiar și Diego, pare mult mai receptiv față de mine.

       — Îți doresc o zi minunată, am văzut că meriți, spune când ajung la el.

       — Mulțumesc, zic, fără să înțeleg exact la ce se referă.

       — Juan Luis e mereu curtat de fete, pentru faimă, am vrut să mă asigur că ești diferită și, cel puțin până acum, pari că ești, îmi răspunde la întrebarea nerostită.

       Îi sunt recunoscătoare pentru cuvintele frumoase, știu că e un om important în viața lui Juan Luis, iar acceptarea lui înseamnă mult.

       Ne așezăm la o masă mare, care a fost pregătită în timp ce noi ne plimbam prin oraș. Sunt fericită, am alături oameni dragi, nu aș putea să-mi doresc nimic mai mult.

       Se ridică de la masă și se așează într-un genunchi în fața mea.

       Rămân fără aer.

       Scoate o cutiuță roșie în formă de inimioară.

       — Iubita mea, știu că ne cunoaștem de puțin timp și mai știu că mai mult am fost plecat decât lângă tine, dar asta m-a făcut să înțeleg cât de mult te iubesc și câtă nevoie am de tine în viața mea. Vreau să fii a mea pentru totdeauna, iar eu al tău. Vrei să fii soția mea?

       Îl privesc și emoțiile mă împiedică să vorbesc, lacrimi de fericire îmi strică machiajul. Mă las în genunchi lângă el. Dau afirmativ din cap.

       — Ăsta e un "da"? aud pe cineva întrebând.

       — Da! răspund cu vocea tremurândă de emoție.

~~~~~~~~~~

       — Bun venit acasă, spune când intrăm în casa pe care a cumpărat-o pentru noi.

       A insistat să nu mai așteptăm până la nuntă și să ne mutăm împreună. Pentru a nu îmi întrerupe școala, a decis să rămânem în orașul meu. Așa că după câteva modificări, făcute împreună, acum suntem în casa noastră.

       Doar noi doi și cei doi căței ai lui, ai noștri de acum, Bonnie și Clyde, niște husky superbi de care m-am îndrăgostit la prima vedere.

       — Știi cât de fericită sunt?

       — E tot ce-mi doresc, să te văd fericită, în fiecare zi.

       Mă lipesc de el și îl sărut. Îmi răspunde și picioarele mi se înmoaie sub atingerile lui.

       Încă mă topesc la fiecare sărut, atingere sau o simplă privire. Nu cred că asta se va schimba vreodată.

       Sunetul telefonului ne scoate din stare. Se scuză și răspunde.

       — Trebuie să plec puțin, nu întârzii mult. Zeheb spune că sunt ceva probleme la studio.

       — E în regulă, voi pregăti cina, sper să iasă ceva comestibil.

       — Dacă nu, te mănânc pe tine, deci te rog, arde mâncarea, râde și cu un sărut lung și mai dulce ca niciodată, pleacă și mă lasă să-mi intru în drepturile de gospodină.