Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul XV

       — La dracu! Vrei să mă omori?! Ce cauți aici? Cum ai intrat în camera mea? turui tremurând, de frig și de spaimă.

       — Se spune "Mulțumesc!", răspunde sec.

       — Poftim?

       — Nimic, doar că stai prost la capitolul politețe.

       E dus, intră peste mine în casă și apoi îmi face morală?

       — Ce cauți aici? întreb din nou, în speranța că îmi va da un răspuns.

       — Mă plictiseam, ai plecat fără să spui nimic, ceea ce iar e nepoliticos, te-am sunat, nu ai răspuns, așa că am decis că e timpul pentru o vizită, explică detașat, ca și cum e ceva normal să-l găsesc tolănit la mine în pat, în miezul nopții.

       Oscilez între a țipa să iasă afară sau a-l ruga frumos să meargă la naiba.

       — Zeheb, aleg calea pașnică, te rog să pleci, nu e normal să fii aici. Dacă te plictisești caută o altă distracție, asta e total nepotrivită.

       Se ridică încet din pat și vine spre mine, îmi strâng mai bine prosopul. Încă tremur, dacă nu îl găseam aici eram deja înfofolită în pilotă, așa stau și zgribulesc lângă pat, rugându-mă de el să plece.

       — Cred că nu m-ai înțeles azi, spune cu sprâncenele încruntate, cu mine nu te joci, te comporți exemplar, ești copil cuminte și nu mă lași cu roșcata și pleci. Ne-am înțeles? apasă pe cuvintele care, îi ies exasperant de rar dintre buze.

       Dau din cap aprobator, privind în pământ. Îmi prinde bărbia între două degete și mi-o ridică astfel încât să-l privesc. Așteaptă o confirmare verbală cum că am înțeles, dar nu o primește. Mă sperie, mi-e frig și tremur din toate încheieturile.

       — De ce tremuri?

       Nu răspund, ce treabă are el? Să plece, nu are ce căuta aici.

       — Ești înghețată, spune după ce își trece degetele peste mâna mea dezvelită.

       Mă ghidează spre pat, mă acoperă, apoi intră sub pilotă și mă cuprinde în brațe. Încerc să cobor din pat, dar mă ține forțat.

       — Stai liniștită, nu te violez, încerc doar să te încălzesc, șoptește, încercând să mă calmeze.

       Reușește, încep să mă încălzesc și renunț la proteste. În scurt timp adorm.

~~~~~~~~~~

       — E atât, dar atât de drăguț, spune cu o privire pierdută prietena mea.

       — Nu e cine știe ce, răspund, plus cred că e și puțin bipolar.

       Dimineață când m-am trezit, plecase. Nu mai era nici o urmă de el, doar un ușor iz de tutun. M-am bucurat că nu a fost nevoie de alte discuții și am venit la facultate, unde Sarah tocmai îl ridică în slăvi. Pare că și Sofia e încântată de el doar din ce i s-a povestit.

       — Trebuie să mi-l prezinți și mie.

       Nu, trebuie să dispară din viața noastră.

       — Sofia, crede-mă, nu ți-ar plăcea. Nu știu ce vede așa special la el amețita asta, spun arătând cu mâna spre Sarah.

       — E înalt, bine făcut, brunet, ochii verzi, gropițe și un zâmbet perfect, chiar așa, ce mi-o fi plăcut? mi-o întoarce ironic.

       — Un ambalaj gol, dar fie cum zici tu, mie nu-mi place. Așa că dacă vreți să vă cunoașteți între voi, pe mine să mă lăsați deoparte.

       Am început ziua frumos, dar discuția asta mi-a stricat-o. Le las să povestească în continuare și merg la cursuri. Spre surprinderea mea, chiar reușesc să fiu atentă, posibil să mă ajute și materia, anatomie, mereu mi s-a părut interesantă.

       După ce termin, ies din clădire și mă îndrept spre stația de autobuz. Un domn la costum mă oprește și-mi dă un plic. Îl iau nedumerită. În interior găsesc un bilet de avion și o notiță.

       "Opt săptămâni mi-e imposibil să rezist fără zâmbetul tău, am nevoie să te văd, te rog acceptă. E doar o zi, dar vreau să o petrecem împreună. Te aștept în Paris, iubita mea.

Te iubesc! "

       Nu zâmbet imens mi se așterne pe chip. Cum aș putea să refuz?

       Au trecut repede cele trei zile până la weekend, când în sfârșit, e momentul să urc în avion și să plec la iubitul meu.

       Zile liniștite, fără evenimente speciale și, poate cel mai important, fără Zeheb. Am putut să mă pregătesc, cu calm, pentru ziua pe care o voi petrece cu Juan Luis.

       Ajung la aeroport, condusă de mama, care mi-a spus de câteva sute de ori să am grijă de mine acolo. Nu m-am supărat, înțeleg că-și face griji, dar nu are de ce. Voi fi bine cu siguranță, mă așteaptă iubitul meu acolo.

       Trec de filtrele de securitate și urc în avion, îmi ocup locul la geam și aștept nerăbdătoare să decolăm. E prima dată când voi zbura, dar ciudat, îmi cauzează mai multe emoții faptul că-l revăd, decât zborul.

       Totul decurge lin, cele cinci ore au trecut ușor, am urmărit un film, am și dormit puțin. Ajungem la destinație seara, la zece.

       În aeroport mă așteaptă un șofer cu o pancartă, aș fi preferat să fie el, dar înțeleg că exista posibilitatea să nu reușim să ieșim din clădire, așa că mă resemnez.

       Pe drum admir luminile orașului, pare romantic, sper să avem ocazia să ne plimbăm pe aici.

       Ajungem la hotelul unde e cazat, sunt condusă până la lift. Apăs pe butonul etajului lui și îmi simt stomacul invadat de fluturași.

       Un Juan Luis la bustul gol mă întâmpină în ușa camerei, plină de lumânări parfumate și petale de trandafiri. Nu știu dacă să admir efortul depus pentru a decora camera sau pătrățelele de pe abdomenul lui.

       Zâmbesc timid. Zilele în care nu ne-am văzut, par să fi pus suficientă distanță între noi încât, cu tot dorul pe care l-am simțit, să fiu destul de inhibată și să nu sar pe el. Deși asta aș vrea, să-l devorez cu totul.

       El în schimb nu are rețineri, îmi prinde buzele într-o sărutare plină de poftă și mă trage așa, lipiți unul de celalalt, în cameră.

***
Mulțumesc pentru ochișori. Dacă-ți place, nu uita de steluțe.