Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul VII

       Clubul este plin de oameni care se distrează, dansează și se simt bine. DJ-ul pune un remix, "Maluma-Corazon", râd singură și mai comand un pahar de tărie.

       Nici aici nu scap de el, este omniprezent, fiecare loc pare invadat de prezența lui. Poate este așa doar pentru mine, poate ceilalți nu se simt copleșiți de o simplă melodie.

       Doar eu. Singură în mulțime.

       Stau rezemată într-un cot și cu obrazul în palmă. În cealaltă mână am paharul de vodkă, pe care consider că îl merit și de care am nevoie. Încet, încet mă cam obișnuiesc cu momentele astea.

       — Ce face o fată așa frumoasă, singură aici? aud un glas răgușit, venind din stânga mea.

       Mă întorc și observ un băiat înalt, brunet cu ochii verzi și un zâmbet cu care ar putea face avere din reclame la pasta de dinți.

       — Cum ce? Am ieșit la agățat, nu se vede? răspund în sictir.

       Nu pare să observe ironia mea, sau se face că nu o vede.

       — Ce coincidență, eu am ieșit să fiu agățat, răspunde calm, păstrându-și zâmbetul.

       O fi tembel? Nu vede că nu am chef de prostiile lui?

       Încerc să îl ignor, concentrându-mă pe bautura mea. Fără succes, omul nu renunță.

       — Cred că îți sună telefonul, spune când, pentru a nu știu câta oară în seara asta, telefonul meu face scandal.

       — Nu zău, zici? pufnesc în râs, un râs ironic și trist.

       — Nu te supăra, este gălăgie și am crezut că nu l-ai auzit, se scuză.

       Pare chiar de treabă, iar eu mă comport ca o scorpie. Mă răzbun pe el, deși nu e cazul.

       — Nu-i nimic, l-am auzit, doar că nu vreau să răspund, îi spun pe un ton mai calm.

       — Vrei să vorbim? Adică, pari tristă, dacă ai nevoie de un sfat sau ceva, sunt aici.

       Vreau să îi spun că nu am nevoie de nimic, doar de liniște, când telefonul îmi vibrează scurt, anunțând un mesaj. Deși am decis că nu mă interesează ce are de zis, nu pot să îmi înfrânez curiozitatea și-l citesc.

       "Unde ești, iubita mea? De ce nu răspunzi la telefon?"

       La mama naibii, acolo sunt. Mersi pentru interes, îi răspund în gând.

       Las telefonul pe bar și îmi îndrept, din nou, atenția spre brunetul din fața mea.

       — Cineva important? mă întreabă.

       — A fost... nu mai e cazul, răspund sec. În seara asta, vreau să mă distrez.

       Nu așteaptă o a doua invitație, mă trage de mână în mijlocul clubului.

       Dansăm.

       Nu știam că pot să mă mișc așa, mă unduiesc și-mi frec trupul de el ca ultima târfă. Cine ar fi crezut că, "talentul" la dans, se ascunde în multe pahare de vodkă.

       Nu-mi mai pasă de nimic, nici de oamenii care mă văd așa, destrăbălată, nici de mama, care m-a învățat mereu, să mă comport decent. Și cu atât mai puțin, îmi pasă de trădătorul, care a declarat la televiziunea națională că este liber, fără relații sau obligații, în timp ce flirta cu târâtoarea aia, căreia îi curgeau balele privindu-l.

       Dacă el e liber, sunt și eu.

~~~~~~~~~~

       Deschid ochii, orbită de un soare puternic. Capul simt că-mi explodează și nu înțeleg ce s-a întâmplat cu frumoasele mele draperii roz, care nu mă protejează de invazia asta luminoasă.

       Disting cu greu ce e în jur, dar ceva mă sperie și nu e neapărat ce văd ci sunetul care se aude din pat, de lângă mine. Un sforăit puternic.

       O nu!

       Băiatul de aseară doarme lungit în pat, acoperit de la brâu în jos doar cu un cearceaf. Fac ochii mari, ignorând durerea și când mă privesc pe mine, scap un țipăt scurt, pe care mi-l înăbuș în pernă. Sunt la fel de goală ca el.

       Nici lucrurile de prin cameră nu par cunoscute, două noptiere, un dulap, o măsuță, două fotolii, și patul în care suntem. Nimic personal, suntem într-o cameră de hotel, în care, nici picurată cu ceară nu îmi pot aminti cum am ajuns.

       Analizând lucrurile, pare că am făcut sex. Bravo mie, o experiență de neuitat. Prima, de altfel.

       Juan Luis.

       Ochii mi se umplu de lacrimi, știu că eram supărată pentru ceea ce a declarat, dar nici prin cap nu-mi trecea să îl înșel. Mă ridic grăbită și îmi adun hainele împrăștiate prin cameră. Mă îmbrac și primul instinct este să îmi iau tălpășița, să profit de faptul că brunetul doarme dus, să fug și să uit greșeala pe care am făcut-o.

       Când apăs pe clanță însă, aud vocea aceea răgușită, înecată în somn.

       — Rachel, unde fugi?

      Rachel? Mai este cineva în cameră?

       Mă întorc și înțeleg că eu sunt "Rachel", cum și de când, nu știu însă.

       — Bună... trebuie să plec... până la farmacie, mă doare rău capul, mă bâlbâi, cu ochii în pământ.

       — Nu e nevoie să pleci pentru asta, zice și se ridică din pat, rămânând complet gol, putem comanda room-service și cerem și un analgezic.

       Mă înroșesc toată și mă întorc, repede, cu spatele.

       — Poți să pui ceva pe tine? Te rog? îi cer, privind ușa, de care aș vrea să mă lovesc cu capul.

       — Haida măi, doar nu te rușinezi acum, după noaptea pe care am avut-o, spune și îi aud pașii, înaintează spre mine.

       Da, ce noapte am avut... Ce naiba s-a întâmplat?

       — Stai! Rămâi acolo! spun ferm, întorcându-mă pe jumătate și ridicând o mână în semn de "stop". Nu știu ce s-a întâmplat azi-noapte, nici nu vreau să aflu, nici nu mă interesează. Dacă tu știi, uită! A fost o greșeală, o mare greșeală.

       Îmi închei discursul și ies pe ușă, trântind-o în urma mea.