Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul XII

       O lumină puternică îmi rănește ochii. Văd o doamnă în halat alb, care cu o lanternă, încearcă să mă orbească probabil. Îmi întorc capul.

       — E bine, o aud vorbind încet, a fost doar o cădere de calciu. Dar dacă doriți, putem merge la spital pentru analize.

       — Nu! mă răstesc, sunt bine, fără spital.

       Mă ridic în șezut, și privesc în jur. Îl caut pe Juan Luis. Este lângă mine, zâmbesc, cine are nevoie de medici când îl am pe el?

       Eu! Pentru că lângă el, este un Zeheb foarte mândru.

       — Ce s-a întâmplat? îl întreb după ce doamna doctor iese din cameră însoțită de brunetul tulburător.

       — Ai leșinat, din fericire Zeheb era acolo, venise să-ți aducă șalul.

       Mare noroc.

       — Ți-am stricat seara, îmi pare rău.

       — Iubita mea, m-ai speriat, crezi că îmi pasă de altceva? spune și mă strânge cu putere în brațe.

       — Încet, că mă rupi, răspund râzând.

       — Ești sigură că nu vrei să mergem să faci niște analize?

       — Da, fără spitale, te rog. Sunt bine, au fost doar prea multe emoții, îl asigur.

       Îmi trece o șuviță de păr pe după ureche, și îl văd neliniștit. Pare că vrea să spună ceva, însă nu-și găsește cuvintele.

       — Spune.

       — Poftim? întreabă nedumerit.

       — Știu că vrei să zici ceva, ai vreo problemă? E ceva în neregulă?

       Oftează din nou și aș vrea să-l scutur puțin, nu înțeleg ce poate fi atât de grav încât are asemenea dificultăți în a vorbi direct.

       — Știi că mă căuta Diego? spune într-un final, mai devreme, când ai rămas singură.

       — Da, știu. Și?

       — Mi-a programat concerte pentru următoarele săptămâni.

       — Câte? întreb și se încruntă nedumerit. Săptămâni, câte săptămâni? explic.

       — Opt... ezită.

       Izbucnesc în râs, șocată.

       — Opt săptămâni? Adică două luni?

       — Da, iubita mea. Dar nu contează, îi spun că nu pot, e prea mult ti...

       — Nu, vreau să știu ceva.

       — Spune.

       — Dacă nu eram eu, te gândeai să refuzi?

       Stă o clipă pe gânduri.

       — Nu, niciodată nu am respins vreun contract. Am trăit doar pentru scenă. Acum e diferit însă, nu pot lua decizii singur. Suntem împreună, nu?

       Îl privesc cu drag, înțeleg că e al meu și că nu pot fi egoistă, nu pot să-l privez de ceea ce iubește.

       Mă reped la buzele lui și-l sărut cu poftă. Îmi primește sărutul și-l amplifică, limba lui se joacă cu a mea. Mâinile i se plimbă pe spatele meu gol. Atingerea suavă îmi trezește fiecare terminație nervoasă. Simt fiori și furnicături în tot corpul. Degetele lui trasează dâre de foc pe pielea mea.