Nu mă săruta - Vol I (finalizat)

Capitolul XXI

       — Aylin! țipă când intră în casă.

       Fug la el, fericită că a ajuns acasă, îmi făcusem griji pentru el. E aproape de miezul nopții și încerc de câteva ore să dau de el fără succes.

       Mă lovesc de imaginea lui, este cu cămașa pe jumătate în pantaloni, pe jumătate afară, cu părul desfăcut și burzulit, ca și cum și-ar fi trecut mana prin el de foarte multe ori. Într-o mână are un plic, iar în cealaltă o sticlă desfăcută de whiskey. Abia se tine pe picioare.

       — Ești beat? întreb șocată, evident că e, dar e prima dată când îl văd așa.

       Râde sec și se clatină de pe un picior pe celalalt în încercarea de a-și păstra poziția verticală.

       — Ce m-a dat de gol?

       — Ce s-a întâmplat, Juan Luis? De ce ești în starea asta?

       Mă îndrept spre el și-l prind de un braț, încercând să-l ajut să ajungă la canapea.

       — Ia mâna de pe mine! latră la mine.

       Mă retrag și rămân fără cuvinte. A plecat de acasă și era totul bine. Câteva ore cu Zeheb și acum e așa.

       Oh nu, Zeheb!

       Inima mi se oprește pentru o clipă, știu că s-a ținut de cuvânt, i-a povestit tot... De ce?

       — Sunt beat, îl aud zicând. Am încercat să-mi beau mințile, să uit că m-am îndrăgostit de o curvă... râde ironic. Nici nu mai știu cum mă cheamă și totuși încă te simt aici, îmi indică cu mâna în care are sticla de bautură, spre inimă. Beat mort și tot nu mi-am căutat alta cu care să mi-o trag, deși Dumnezeu știe câtă nevoie am. Prost cum sunt, am venit acasă, la tine...

       — Juan Luis, îmi pare rău...

       Aș vrea să pot să mă justific, dar nu am cum. Tot ce pot e să-mi cer iertarea, pe care în mod sigur nu o voi primi.

       — Nu încerci să-mi spui că nu e adevărat?

       Dau negativ din cap. Măcar în ceasul al doisprezecelea să încetez să mint. M-am convins singură, de-a lungul timpului că e mai bine să nu știe adevărul, am făcut tot ce mi-a stat în putere să îl ascund, dar acum, când îl văd așa, înțeleg că am greșit.

       — Perfect, oricum nu te credeam. Ia uite cât de fotogenică ești, spune și-mi aruncă plicul la picioare.

       Refuz să-l iau. Știu că în el sunt pozele de la Zegeb, pe care nu vreau să le văd vreodată.

       — Ia-l și privește-le! spune apăsat.

       Când vede că nu reacționez se apleacă după plic, îl ia de jos și cu greu se ridică în picioare. Mă ia de brațe și mă trântește pe canapea. Desface plicul și-mi aruncă pozele pe măsuța din față.

       — Privește-le! țipă din nou, sau ce? Ți-e rușine? Când ți-o trăgeai cu cel mai bun prieten al meu, nu erai pudică?

       Cu ochii umezi, le iau în mâini și le privesc. Sunt poze cu mine și Zeheb, începând din club, unde eram toată peste el. Apoi din camera de hotel, ne sărutam.

       Închid ochii și ajung înapoi în acea seară.

       — Vrei să mergem într-un loc mai privat? mă întreabă în timp ce își plimbă buzele pe gâtul meu.

       Aprob.

       Ajungem în camera de hotel, bot în bot. Îmi simt tot corpul amorțit. Acționez instinctual, fără sentimente sau conștiință.

       Îmi desface fermoarul de la rochie și rămân în lenjerie intimă, în fața lui. Tot alcoolul ingerat m-a scăpat de orice fel de reținere. Îl sărut și îmi trec mâinile peste abdomenul lui, lucrat intens la sală. Își trage tricoul peste cap și rămâne la bustul gol.

       Mă ridică în brațe și mă duce în pat. Se așează deasupra mea și-și lasă greutatea pe mine. Îi simt întăritura din pantaloni și mă cuprinde panica.

        Brusc îmi dau seama unde sunt și ce sunt pe punctul de a face.

       Imaginea lui Juan Luis, care îmi apare în minte, mă determină să mă zvârvolesc și să ies de sub el.

       Mă ridic din pat și vreau să mă îmbrac. Sunt prea amețită și cad. Coboară și el și mă ajută să mă ridic.

       — Așteaptă. Nu cred că ești în stare să pleci, dormi acum și o faci dimineață.

       — Dar nu... nu pot să fac asta... mă bâlbâi.

       — Am înțeles, nu am nici o intenție să te violez, nu duc chiar așa lipsă de fete, zice și trage cu ochiul.

       Mă liniștesc și mă așez înapoi în pat, unde în scurt timp adorm.

       — Ieși! mă scoate vocea răstită, a lui Juan Luis, din amintiri. Afară din casa și din viața mea! Nu vreau să te mai văd vreodată, blestem ziua în care te-am cunoscut!

       Mă ridic mecanic și fără să mai spun ceva, mă îndrept spre ușă.

       Nu mai are sens acum să îi explic că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic, sau măcar nu ceea ce crede el. Are dovada contrariului, în față.

       Zeheb are o putere de convingere foarte mare, a reușit să mă convingă chiar și pe mine. M-a șantajat și umilit, cu un lucru pe care nu îl făcusem, a profitat din plin de naivitatea mea și de faptul că nu reușeam să-mi amintesc ce s-a întâmplat și, așa cum a promis, ne-a distrus pe amândoi.

       E prea târziu să mai salvez ceva.

       Ies pe ușă și îmi las în urmă inima, sfâșiată în bucăți.

***
Mulțumesc pentru ochișori. Dacă-ți place, nu uita de steluțe.