Van Gogh și alte vicii

Capitolul 5- "Ce îmi place la Broek"

Acest capitol este dedicat lui dakota_sage pentru ca este unul dintre primii mei cititori, pentru ca a lasat atatea comentarii care m-au binedispus si facut sa zambesc, pentru ca este amuzanta si draguta, pentru ca ii ador teoriile si nu in ultimul rand pentru ca pare sa o iubeasca pe Eden a mea mai mult decat o iubeste oricine altcineva. Multumesc, Dakota!

Pe Eden nu a interesat-o niciodată cum arată, nu a vrut niciodată să impresioneze pe nimeni și nici nu a încercat vreodată să se înfrumusețeze, pentru că nu i s-a părut necesar. Iar ea nu face lucruri care nu i se par necesare. Așadar, nu își ondulează părul lins și nici nu își acoperă fața cu machiaje. Când își alege hainele, se gândește la cum se simte în acea zi, nu vrea să fie sexy sau frumoasă. Eden vrea să fie ea. Și așa a fost din totdeauna, chiar și când era împreună cu Christof. Nici acum nu e diferit. Încă nu o interesează aspectul ei. Împinge ușa cafenelei și pășește în interior, dar trece pe lângă masa ei obișnuită și se duce glonț către bar. El e cu spatele, spălând o cană, așa că ea ia loc pe scaunul înalt și își așază coatele pe blat, fără să scoată un sunet. Așteaptă în liniște, până când vocea răgușită a lui Isaak o sparge.

- Știu că ești acolo, Eden.

Ea își saltă o sprânceană groasă. El rămâne cu spatele, nereușind să îi surprindă reacția.

- Serios?

- Foarte serios.

Se întoarce spre ea cu un zâmbet larg pe față. Spre deosebire de cel al lui Eden, zâmbetul lui Isaak este frumos, foarte frumos. Îi luminează tot chipul și îi deschide ochii gri, afișându-i dinții albi și drepți. Isaak e frumos, la fel ca zâmbetul lui. Dar nu e masculin, la fel ca zâmbetul lui. Isaak e delicat și gingaș și mai că îți e frică să îl atingi, ca să nu se spargă.

- Ce să fie azi?

Ochii ei poposesc asupra blatului din lemn. Își scoate pachetul din rucsac și extrage o țigaretă, pe care o aprinde cu o brichetă găsită pe bar. El se grăbește să îi pună în față o scrumieră, dar îi aruncă o privire dojenitoare.

- Nu ai voie să fumezi la bar.

- Cine spune?

- Eu și conducerea acestui local.

Ridică nepăsătoare din umeri, inspirând încă o dată fumul aromat al țigării. Ar trebui să renunțe la obiceiul ăsta. Să ridice din umeri.

- Nu păreți prea fioroși. Nici tu, nici conducerea.

Să îl crezi pe Isaak fioros ar fi cel mai absurd lucru. Cu părul bălai și zâmbetul delicat, arată mai asemănător cu un înger. Isaak e blând. Isaak e tot ce ea nu e.

- Deci, cu ce te servesc azi?

Ea își trece degetele peste meniu pentru prima oară în ultimele două luni. Nu a mai avut nevoie să o facă, după ce l-a învățat pe dinafară, însă azi simte că are nevoie de inspirație pentru comanda ei. Vrea să fie îndrăzneață, așadar cercetează scrisul atent și, la sfârșit, închide meniul cu o bufnitură, făcându-l pe el să se reîntoarcă spre locul ei de la bar.

- Un milkshake cu Oreo, te rog.

Lui aproape că îi vine să râdă, dar își reprimă reacția și se mulțumește cu a o privi sceptic.

- Tu nu bei așa ceva. Tu bei doar cafele.

- Nu ai de unde să știi asta. Nu mă cunoști, nu știi ce lucruri ascund.