Van Gogh și alte vicii

Capitolul 15- "Poate"

- Cu ce se ocupă părinții tăi?

Mama ei își pune în farfurie niște salată. Eden o privește debusolată, neînțelegând ce are cu bietul băiat.

- Mama este mediator. Adică, era avocat în State, doar că Uniunea Europeană nu recunoaște diplomele din domeniul justiției, dacă nu au fost obținute aici.

- Ce vrei să spui cu asta?

- Mama a făcut facultatea în Statele Unite și acolo a și locuit. Eu sunt născut și crescut acolo, ne-am mutat aici, în Olanda, anul trecut.

- Atunci, presupun că ai ce să o înveți pe Eden la engleză. Dar olandeză de unde ai învățat?

Ea ia o gură din paharul de apă, stânjenită.

- A ținut morțiș să îi invățăm limba. Și eu și fratele meu vorbim olandeză.

După ce aduce vorba de Isaak, îi aruncă o privire lui Eden. Aceasta îi atinge coapsa pe sub masă, masând-o ușor și încercând să îi transmită că subiectul lui nu o deranjează; ceea ce este o minciună sfruntată, dar el nu trebuie să afle. Abia în acest moment realizează că ei doi nu vorbesc niciodată despre el.

- Și tatăl tău?

Mărul lui Adam îi urcă și coboară nervos, în timp ce ea simte cum tot corpul i se incordează. Îl cercetează cu ochii, iar mâna ei încearcă să facă mișcari tot mai liniștitoare pe coapsa lui. Isaak, ce naiba s-a întâmplat cu tatăl tău?!

- Era militar.

- S-a pensionat?

Ea își dă o palmă mintală, când aude întrebarea lui Marije, dar femei i se pare o reacția naturală. Asha se uită la ea, încercând probabil să se calmeze, iar ea îi răspunde cu un zâmbet încurajator, fără să îi dea drumul coapsei.

- A... a decedat în misiune. Mama se luptă acum să primim despăgubiri emoționale. Era voluntar in armată.

- Îmi cer scuze, Asha. Condoleanțele mele. Dacă tu sau fratele tău aveți nevoie de ceva...

- Poți să te oprești, Marije. E de-ajuns.

Când își întoarce capul spre ea, Asha observă aceași flacară arzându-i în căpruiul ochilor. A observat că asta se întâmplă când e nervoasă sau incitată. În rest, verdele tern ocupă cel mai mult spațiu al irisulor sale, iar după plâns acesta se întrepătrunde cu albastrul rece. Maxilarul îi zvâcnește ușor. El își așază mâna peste a ei, care îi rămăsese pe coapsă, într-o încercare disperată de a o calma. Mama ei nu mai zice nimic până la sfârșitul serii și după-aceea îi indeamnă să urce la etaj și să o lase pe ea să curețe masa.

Dormitorul lui Eden este o cameră relativ mică, fără lucruri feminine. Mobila ei a fost cumpărată de la un artizanat și fiecare piesă a fost recondiționată și revopsită în culori diferite. Se așază pe par lângă Asha și își pune capul pe umărul lui. Brațul său o cuprinde de după umerii puțin prea lați și o mângâie lin pe spate. Lucrul pe care îl iubește cel mai mult la Asha este și lucrul pe care îl urăște cel mai mult. Faptul că o face să trăiască din nou. De când îl cunoaște a reușit să simtă lucrurile cu intensitate din nou. Se enervează rapid, o doare, este tristă, râde, se simte bine. El a reușit cu câteva cuvinte să spargă zidurile ei de gheață, cele despre care Isaak credea că nu vor fi penetrate niciodată. Mă rog, și el a avut motivele lui să creadă asta. În acest moment, există atât de multe Eden încât până când și ea a început să se încurce în ele. Fata care s-a îndrăgostit de Cristof, care era prietena lui Romee, care făcea toate lucrurile alea oribile, a dispărut, asta e sigură. Fata care a început să meargă la Van Gogh din lipsă de ocupație și care nu își permitea să simtă absolut nimic, a dispărut și ea sau e cel puțin adânc îngropată. Fata care și-a dorit să îi facă pe toți să sufere cât a suferit ea este încă acolo, dar iese la suprafață doar ocazional, cum a ieșit azi de exemplu. Fata care stă acum cuibărită la pieptul lui Asha este probabil cea mai prezentă și cea mai bună variantă pe care o vom primi cu toții, doarece această fată simte. Eden cea de după Asha a încetat să își ducă traiul doar supraviețuind, ea nu mai lasă lucrurile la voia întâmplării, ea a renunțat să inspire și să expire doar ca să nu moară sufocată. Eden cea de după Asha vrea, pentru prima oară în ultimul an, să trăiască cu adevărat. Dar să simți este o binecuvântare și un blestem în același timp. Iar ea, ar fi trebuit să știe asta.

- Pe mama nu o mai cheamă Van Baarle, se trezește vorbind.

El o îndepărtează ușor, ca să o poată privi cu ochii roșii. Eden este ca primăvara. Are toate culorile din lume pe ea și aici nu este vorba despre hainele ei, ci despre părul, ochii și pielea sa. Combină un întreg curcubeu în a ei înfățișare. Spre deosebire de Isaak, el o vede ca pe cel mai frumos lucru din Univers, așa fragilă cum e.

- Acum o cheamă Marije Visser. Părinții mei au divorțat anul trecut. Tata a plecat la părinții lui în Kantham și nu m-a mai vizitat de atunci, nici măcar nu a mai vorbit cu mine. Mama s-a recăsătorit cu Luuk, dar el nu se implică deloc în viața mea și nu o spun ca și cum nu mi-ar plăcea ideea, dar ce vreau eu să zic este că știu cum e să nu ai tată. Adică, al meu măcar e încă în viață, deși au existat momente în care îmi doream sa nu mai fie, măcar știu că încă trăiește și am primit un telefon de la el și voi merge la el în vacanța de Craciun, iar mama nu voia să mă lase să plec și pentru că e o lașă a invocat problema notelor mele la engleză și de-aia am venit la tine să îți cer ajutorul, dar acum nici măcar nu știu dacă mai vreau să îl vizitez. Pentru că din cauza lui am ratat ultima mea zi la Van Gogh, pentru că m-am lăsat afecatată de faptul că în sfârșit s-a sinchisit să mă sune și eu nu m-am mai dus și după m-am certat cu Isaak pentru că el a aflat de poze și el nu e tu și știu că nu ai vrut să îmi faci rău când i-ai zis, dar oricum acum nu mai pot merge acolo, fiindcă nu pot să dau ochii cu el și mi-e așa dor de cafeneaua aia idioată. Vreau să mă întorc acolo, Asha. Vreau doar să ma așez la masa mea și să mă lase dracului toată lumea în pace. Vreau să fie ca înainte. Am obosit, serios, am obosit atât de tare, iar ultima oară când am obosit s-a sfârșit nasol și nu mai vreau să trec prin asta...

Este oprită de buzele lui Asha care se lipesc gentil de ale ei. Apoi, și le desprinde și îi sărută fiecare lacrimă, care nici măcar nu își dă seama când a început să i se rostogolească pe obrajii osoși. Degetele lui se strecoară sub bărbia ei și o ridică milimetric, deși diferența de înălțime dintr ei doi este aproape neglijabilă. Respirația fierbinte ce iese printre buzele subțiri ale lui Asha se izbește de fața ei, lucru care o face să își închidă ochii și să înghită în sec.

- Mulțumesc, murmură slab.

- Pentru ce?

- Pentru că mi-ai spus toate astea. Vreau să știi că eu sunt aici pentru tine și nu mai trebuie să treci singură prin asta. Poate că părinții tăi nu ți-au fost alături când trebuia și poate că nu înțeleg ce s-a întâmplat de fapt sau de ce îi urăști așa tare pe Noah și Jesse, dar știu că ai motivele tale și eu nu am să le contest. Eu nu sunt Isaak, Eden. Eu nu te judec. Trebuie doar să îmi spui cu ce te pot ajuta, iar eu voi face tot ce îmi stă în putință să te ajut.

Zâmbește trist și își șterge urmele de lacrimi care au mai rămas. Poate că nu știm ce e bine pentru noi, poate că Asha este ce ea are nevoie, chiar dacă nu a realizat asta până acum. Poate că să trăiești și să simți nu e chiar atât de îngrozitor.

- Pentru început, ai putea să taci și să mă săruți.

Poate că ea chiar își va găsi refugiul în el, în cuvintele lui, în îmbrățișările lui, în săruturile lui. Poate că nu are nevoie de Van Gogh să se simtă bine, poate că nici măcar nu mai are nevoie de romane sau de țigări sau de cafea. Poate singurul lucru de care are nevoie este el. Sau poate că nu. Cum am zis, noi nu știm ce este bine pentru noi, putem doar să presupunem. Poate că viciile își au propiul rost, poate că le introducem în viața noastră cu un scop și să le aruncă pur și simplu, nu e cea mai strălucită idee. Poate că el nu e Isaak și nu o judecă, dar poate că nici măcar Isaak nu a făcut-o. Poate.

Quick question: Isaak sau Asha? 😇